Un alt simbol ritual, de o si mai mare importanta si interes, este ritul de investitura. Ritul de investitura, numit in limbaj ethnic colocvial al ordinului, ceremonia de invesmantare , ne determina sa luam in considerare numai decat acel binecunoscut simbol al Francmasoneriei care este SORTUL DIN PIELE DE MIEL.
Ritul de investitura, sau invesmantare a aspirantului, ca un indiciu al faptului ca este pregatit pentru ceremoniile care urmeaza, a prelevat in toate initierile antice. Este necesar sa ne ocupam doar de cateva dintre ele.
Astfel, in economia levitica a israelitilor, preotii purtau intotdeauna abnet ( sortul de in ), sau braul, ca o parte a investiturii preotesti. Aceasta, impreuna cu alte obiecte vestimentare, trebuia purtat, ca sa folosim cuvintele textului, “ pentru glorie si frumusete “, sau, cum a explicat un comentator erudit, “ ca o emblema a sfinteniei si puritatii ce caracterizeaza intotdeauna natura divina si actul de adoratie demn de ea.”
In Misterele persane ale lui Mithra, candidatul, dupa ce a primit mai intai lumina, era investit cu un brau, o coroana sau o mitra, o tunica de purpura si, in final, cu un sort alb.
In initierile practicate in India, in ceremonia de investitura se folosea o esarfa – zennaar-ul consacrat, constand dintr-o funie din noua fire impletite si cu un nod la capat, care atarna de pe umarul stang pe soldul drept. Aceasta va fi fost, poate, prototipul esarfei masonice, care este, sau ar trebui sa fie purtata intotdeauna in aceeasi pozitie.
Secta evreiasca a esenienilor, care, prin forma de organizare, s-a apropiat de Francmasonerie mai mult ca oricare alta institutie secreta a Antichitatii, isi investea intotdeauna novicii cu o roba alba.
In sfarsit, in riturile scandinave, unde geniul militar al locuitorilor a introdus un tip razboinic de initiere, candidatul primea in locul sortului, o pavaza alba, dar insotita intotdeauna de o anume instruire simbolica, asemanatoare cu cea asociata sortului Masonic.
In toate aceste moduri de investitura, indiferent de material sau forma, semnificatia simbolica ce se intentiona a fi transmisa ,era puritatea.
Prin urmare, in Francmasonerie, acelasi simbolism este comunicat prin intermediul sortului, care, fiindca este primul dar primit de aspirant-primul simbol in care este instrui- a fost numit “emblema masonului”. Si este un nume cat se poate de adecvat; caci, oricare va fi progresul ulterior al candidatului in “Arta Regala”, si catre orice taine il vor conduce devotiunea sa fata de institutia mistica, sau setea de cunoastere, el nu se va desparti niciodata de sort - prima lui investitura. Schimbandu-si poate, forma si decoratiunile, si transmitand la fiecare pas cate o noua si frumoasa aluzie, substanta sa ramane aceeasi si continua sa predinda titlul venerabil cu care i-a fost prezentat intaia oara in noaptea initierii.
Sortul isi trage semnificatia de simbol al puritatii din doua surse : culoarea si materialul. De aceea el trebuie examinat sub doua aspecte inainte ca simbolismul sau sa poata fi corect apreciat.
In primul rand, culoarea sortului trebuie sa fie un alb imaculat. In toate timpurile, culoarea aceasta a fost considerata o emblema a inocentei si puritatii. Ca o referire la acest simbol, o parte din vesmintele preotilor evrei erau albe. Din acelasi motiv, lui Aron I s-a poruncit, atunci cand a intrat in sfanta sfintelor ca sa faca act de ispasire pentru pacatele poporului, sa se imbrace in in alb, cu sortul de in, sau braul, peste sale. Merita observat ca termenul ebraic LABAN, care inseamna a albi, are si sensul de a purifica; de aceea si gasim, peste tot in Scripturi, numeroase aluzii la culoarea alba ca emblema a puritatii. “ De vor fi pacatele voastre cum e carmazul “, spune Isaia, “ ca zapada le voi albi, si de vor fi ca purpura, ca lana alba le voi face.” Iar Eremia, descriind starea candva neprihanita a Sionului, spune : “ Nazaritenii erau mai puri decat zapada, erau mai albi ca laptele.”
In Apocalipsa, rasplata pe care Duhul o promite biruitorilor este o “ pietricica alba “ ( Ap.2,17 ); in aceeasi carte mistica, apostolul este invatat sa spuna ca inul alb, curat si alb, este virtutea sfintilor.
In primele timpuri ale bisericii crestine, catehumenul proaspat botezat era intotdeauna imbracat cu un vesmant alb, pentru a arata ca a fost curatat de pacatele sale anterioare si urmeaza sa duca o viata de neprihanire si puritate. Hainele ii erau daruite cu urmatorul indem :
“ Primeste vesmantul acesta alb si neprihanit si adu-l la fel de nepatat in fata judecatii domnului nostrun Iisus Christos, incat sa obtii viata vesnica. ”
In scoala lui Pitagora, imurile sacre erau cantata de discipoli imbracati in haine albe. Druizii daruiau vesminte albe acelora dintre initiatii lor care ajunsesera la gradul suprem, de perfectiune. Scopul era, potrivit ritualului lor, sa-l invete pe aspirant ca nimanui nu I se facea acea onoare daca nu era curatat de toate impuritatile, atat ale corpului cat si ale mintii.
Vesmantul alb a fost utilizat in riturile religioase si Misterele tuturor celorlalte popoare al Antichitatii. In “ Tratatul despre culorile simbolice “, Portal spune ca :
“ albul, simbolul divinitatii si al preotimii, reprezinta intelepciunea divina; asociat unei fete tinere, el denota virginitatea; unei personae acuzate de un delict, nevinovatia; unui judecator, impartialitatea “;
si tot el adauga un fapt foarte semnificativ daca ne raportam la masonerie :
“ ca sem caracteristic al puritatii, albul semnifica speranta de viata dupa moarte.”
Vedem, asadar, ca aceasta culoare a fost adoptata in sistemul Masonic ca un simbol al puritatii. Simbolismul acesta cuprinde intregul ritual, de la gradul cel mai de jos la cel mai inalt, pretutindeni unde se folosec vesminte sau podoabe albe.
Cat despre materialul sortului, acesta nu poate fi decat pielea de miel. Nici un alt material, cum ar fi inul sau matasea, nu i-ar putea lua locul fara a distruge complet simbolismul vestimentar. Potrivit cuvintelor rituale, mielul “ a fost considerat in toate timpurile o emblema a puritatii “; dar simbolismul sau este cu deosebire important in iudaism si crestinism.
Materialul sortului se asociaza, asadar, cu culoarea sa pentru a conferi investiturii unui mason semnificatia simbolica a puritatii. Acest fapt, impreuna cu cel pe care l-am asociat deja, ca ceremonia de investitura era comuna tuturor vechilor rituri religioase, va constitui o alta dovada a identitatii lor de origine cu institutia masonica.
Acest simbolism, indica, de asemenea, caracterul sacru si religios pe care fondatorii Francmasoneriei au dorit sa-l impuna institutiei, si cu care insusirile morale si fizice ale candidatilor nostri au o neindoielnica legatura. In acesta privinta loja masonica se aseamana cu sinagoga evreiasca, despre care s-a spus ca “ nimeni nu trebuie sa se apropie de altar daca poarta un stigmat “, sau cu preotimea pagana , ai carei membri nu trebuiau sa aiba nici un cusur, intrucat se considera ca este o ofensa adusa zeilor ca ei sa fie serviti de cineva avand vreo infirmitate; iar cu ambele, loja masonica se aseamana prin cerinta, ca de lucrurile sacre sa nu se apropie cel care nu este pur si nepatat.
Prin urmare, sortul din piele de miel alba si nepatata, este in Masonerie, simbolul acelei puritati a trupului si a mintii care sunt calitati ale tuturor celor doritori sa participe la misterele sale sacre.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu