Cu toate că umanitatea a cunoscut o ordine ideală, una susceptibilă de a nivela mizeriile condiției umane, omul trăiește în alt tip de societate contemporană. Percepe imediat ordinea comunitară, având totodată capacitatea, grație unei interiorizări reflectate în însăși condiția existenței sale, de a valoriza această trăire drept o posibilă cale către o ordine mai bună. Ne aflăm în fața unei probleme: acea cu privire la ordinea umană. Suntem conștienți că această ordine se raportează la ordinea cosmică. Se raportează la un “centru”, dacă termenul “cosmic” pare prea pretențios. Ori această ordine umană nu poate fi înțeleasă și nici justificată decât în funcție de factorii ce o determină. Adică de factori organici și simbolici. De materie și de spirit.
Menirea francmasoneriei se învederează în interogația asupra condiției umane, în clipa în care devenim, inexplicabil, conștienti de ea. Nu este vorba de a da imediat un răspuns mitologic, cum face în general societatea; ci de a găsi, precum căutătorii solitari, un răspuns practic, construind un uzaj propriu. Tradiția socială a răspuns mereu întrebărilor individuale printr-un discurs justificator cu privire la existență, la caracterul social și la obligațiile individului. Ea a promis un răspuns pentru mâine, sau pentru mai târziu, și a statuat premisele, în mare parte servituți temporare. Dar aceste discursuri mitologice, cunoscute dealtfel de toate societățile care există și care au existat vreodată, nu satisfac spiritele lucide. Cum să faci viața socială să existe, nu pe țesutul organic, ci pe inteligență, pe rațiune, pe voință, pe armonie - iată o temă masonică fundamentală. În acest sens francmasonii își asumă sarcina înțelegerii diverselor opțiuni vehiculate dealungul vremurilor de către umanitate. Iar caracterul revelator al inițierii masonice îl constituie tocmai transpunerea în afara timpului a unei experiențe temporale, transpunerea în simbol a raporturilor sociale. A trăi în lumea profană înseamnă a accepta degradarea intențiilor, deprecierea proiectelor, deturnarea principiilor și ruina speranțelor. A trăi în lumea sacrului înseamnă a evada din condiția servilă, a domina necesitățile, compromisurile, trădările și efectele nocive ale pasiunilor. Remarcăm, conștient, că cele două aspecte ale societății se confundă peste tot și de fiecare dată. Niciun individ și nicio colectivitate, nici în secolul acesta, nici într-un alt secol, nu au putut viețui decât în raport cu implicațiile conjugate ale celor două atitudini. Or, ceea ce fundamentează francmasoneria, este că ea materializează, deliberat și concertat, o sistematizare a relațiilor umane prin care aduce la lumină, fară a le trăda, relațiile ființării adevarate. Intrarea în Lojă, munca în Lojă, reprezintă renunțarea la timpul istoric pentru promisinea timpului veșnic - însă fără a refuza dimensiunea istorică. Finalitatea acestui proiect, pregătirea individului pentru viața socială, se fundamentează în perspectiva întoarcerii în lumea care îl justifică.
Francmasonul nu există definitiv în afara lumii. El există în afara lumii atâta timp cât este necesar achiziției mijloacelor și exercițiului calităților ce îi vor permite să înțeleagă ordinea umană și să-și exercite menirea.
Fr:. Claudiu D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu