Ritul descaltarii, sau al descoperirii picioarelor la apropierea de un pamant sacru, provine din cuvantul latin discalceare, a-ti scoate incaltamintea, a te descalta. Uzanta are de partea ei prestigiul antichitatii si al universalitatii.
Aflam nu doar despre prevalenta ei, ci si despre faptul ca era bine inteleasa pe vremea lui Moise, din acel pasaj din Exod, in care ingerul Domnului, in fata rugului aprins, exclama catre patriarh :
“ Nu te apropia aici! Ci scoate-ti incaltarile din picioarele tale, caci locul pe care calci este pamat sfant.” ( Exod iii.5)
Clarke, crede ca de la aceasta porunca se trage obiceiul popoarelor rasaritene de a-si savarsi toate actele de adoratie religioasa cu picioarele goale. Dar este mult mai probabil ca aceasta ceremonie sa fi fost in uz cu mult timp inaintea intamplarii cu rugul aprins, iar legislatorul evreu sa o fi recunoscut numaidecat ca pe un semn familiar de reverenta.
Episcopul Patrick, impartaseste aceasta opinie si crede ca obiceiul provine de la vechii patriarhi, fiind transmis viitorimii printr-o traditie generala. Autorii antici ne furnizeaza dovezi abundente despre existenta acestui obicei la toate popoarele, atat evrei cat si pagani; o parte dintre ele sunt ciudate si interesante.
Pitagora s-a adresat discipolilor sai cu aceste cuvinte :
“ Cand oferi sacrificii si te inchini, scoate-ti incaltarile din picioare. “ ( Iamblichi Vita Pythagora…Intr-un alt loc el spune trebuie sa aducem sacrificii si sa intram in temple desculti. )
Iustin Martirul, ne spune ca acelora care veneau sa se inchine in sactuarele si templele paganilor, preotii le porunceau sa se descalte.
Drusius, in Notele sale la Cartea lui Ioshua, spune ca la cele mai multe popoare rasaritene, era o datorie evlavioasa, sa pasesti cu picioarele goale, pe pardoseala templului.( “ Quod etiam nunc apud plerasque Orientis nations piaculum sit, calceato pede templorum pavimenta calcasse.” )
Maimonide, marele comentator al legii iudaice, afirma ca :
“ Nu era legiuit ca un om sa intre in casa lui Dumnezeu incaltat, sau cu toiagul, sau in straiele sale de lucru, sau cu praf pe picioare. “ ( Beth Habbechirah, cap. VII. )
Rabi Solomon, comentand porunca lui Levitic ( XIX, 30 ) “ Zilele Mele de odihna sa le pazesti si locasul Meu sa-l cinstesti “ , face aceeasi observatie in legatura cu acest obicei, iar Dr. Oliver remarca :
“ Actul de a merge cu picioarele goale a fost dintotdeauna considerat un semn de umilinta si respect; iar in cultul din templu, preotii oficiau intotdeauna cu picioarele goale, desi nu rareori, acest lucru le dauna sanatatii. “
Mede il citeaza pe Zago Zaba, un episcope etiopian, ambasadador al regelui abisinian David pe langa Joao III al Portugaliei ( 1521 – 1557 ), cu urmatoarele cuvinte :
“ Nu ne este ingaduit sa intram in biserica decat cu picioarele goale.”
Cand este sa-si savarseasca ritualurile devotionale, mahomedanii isi lasa intotdeauna papucii la intrarea in moschee. Druizii aveau acelasi obicei ori de cate ori isi celebrau riturile lor sacre; iar despre vechii peruvieni se spune ca-si lasau intotdeauna incaltarile la intrarea in magnificele temple consacrate adorarii Soarelui.
Adam Clarke crede ca obiceiul de a venera Divinitatea cu picioarele goale era atat de raspandit printre popoarele din Antichitate incat il numara printre cele treisprezece dovezi, ca intreaga rasa umana provine dintr-o singura familie.
Se poate avansa urmatoarea teorie : incaltarile sau sandalele, erau purtate in ocazii obisnuite pentru a te proteja de pangarirea pamantului. In aceste conditii, a continua sa le porti intr-un loc consacrat ar fi fost o insinuare tacita ca acolo pamantul este la fel de viciat si capabil sa produca pangarire. Dar, cum caracterul un loc sfant si consacrat exclude insasi idea de pangarire sau impuritate, recunoasterea acestui fapt, era transmisa, in mod simbolic, prin lipsirea picioarelor de orice protectie fata de impuritati si murdarie, care s-ar fi impus in locurile neconsacrate.
La fel, in zilele nostre ne descoperim capul pentru a exprima sentimentul de stima si respect. Odinioara, cand exista mai multa violenta decat acum, casca sau coiful ofereau o buna protectie contra unei lovituri neasteptate, sau a unui dusman neprevazut. Dar nu ne putem astepta la nici o violenta din partea cuiva pe care il stimam sau il respectam; prin urmare, a lipsi capul de protectia obisnuita inseamna o dovada de incredere nelimitata in persoana in careia ii este adresat gestul.
Ritul descaltarii este, asadar, un simbol de respect. El semnifica, in limbajul simbolic, ca locul de care te apropii in acest mod umil si respectuos este consacrat unor scopuri sfinte.
Acum, dupa toate cate s-au spus, masonul inteligent va face numai decat legatura cu gradul al treilea. Dintre toate gradele Masoneriei, acesta este de departe cel mai important si mai sublim. Lectiile sale solemne, scena sacra pe care o reprezinta si ceremoniile impresionante cu care este condus, toate sunt calculate sa inspire sentimente de evlavie si respect. In sfanta sfintelor din templu, dupa ce arca legamantului a fost asezata la locul ei, iar deasupra atarna Shekina, numai marele preot avea dreptul sa intre, si numai intr-o singura zi a anului, descult si dupa cele mai minutioase purificari, pentru a rosti, cu o veneratie plina de cutremurare, tetragrammaton, sau cuvantul atoatecreator.
Iar in loja Maestrului Mason, aceasta sfanta a sfintelor a templului Masonic, unde sunt transmise adevarurile solemne ale mortii si nemuririi, aspirantul la intrare, trebuie sa isi purifice inima de orice contaminare, si sa-si aduca aminte, cu o intelegere adecvata a semnificatiei lor simbolice, cuvintele care au tunat candva in urechile uimite ale batranului patriarh :
“ Ci scoate-ti incaltamintea din picioarele tale, caci locul pe care calci este pamant sfant. “
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu