Maestrul Sadoveanu

E greu de bănuit că Mihail Sadoveanu a avut o destul de agitată viaţă secretă, mai agitată decât viaţa publică, aceasta din urmă mai bine cunoscută printr-o activi­tate literară notorie, de o pro­duc­tivitate inegalabilă, dar şi printr-o prezenţă academică îndelungată.

Pe deasupra, pactul politic cu regimul comunist i-a adus, din 1948 şi până la moarte, onoruri publice de mare vizibilitate. Exista însă în biografia sa şi o dimensiune inacesibilă profanilor, închisă sub pecetea discreţiei.

Activitatea sa de francmason ascunde iniţiative benefice, conflicte interne şi promovări de principii, posibil a fi probate prin documente ce nu se află la îndemâna tuturor. Despre participarea lui Mihail Sado­veanu la francmasoneria interbelică românească se vorbeşte mai mult cu aproximaţii, cu simplificări de informaţii venite nu întotdeauna din surse autorizate şi credibile. Sadoveanu datorează iniţierea lui Grigore Ghica, foarte bun prieten, care îl introduce în ianuarie 1927 în loja "Dimitrie Cantemir", constituită la Iaşi, avându-i alături, printre alţii, pe scriitorii Mihai Codreanu şi Păstorel Teodoreanu. În anii 1928-1929 devine Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România. Străbate într-un timp foarte scurt ierarhia internă: într-un singur an, din februarie până în mai 1929, trece de la gradul 18 la gradul 33 şi devine membru activ al Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România. Mihail Sadoveanu devine o prezenţă din ce în ce mai pregnantă în viaţa masonică din România si participă astfel în 1930 la inaugurarea Templului Masonic din Bucureşti şi la semicentenarul fondării Marii Loji Naţionale din România. Un moment crucial în evoluţia lui ca autoritate masonică influentă îl constituie anii 1929-1932. Funcţiona nefast concurenţa dintre Marele Orient al României (MOR) şi Marea Lojă Naţională din România (MLNR). După Unirea din 1918, lojile transilvănene, ce fuseseră în obedienţa Marii Loji Simbolice din Ungaria, stau în expectativă, până în 1929, când trec de partea MOR, însă fără a se realiza adevărata conlucrare. În 1930, Marea Lojă Simbolică din România, cu sediul la Braşov, se federalizează cu MLNR, iar Mihail Sadoveanu devine Pro Mare Maestru al MLNR şi Preşedinte al Federaţiei Lojilor Simbolice Scoţiene. Scriitorul se află la începutul unei politici de unificare a francmasoneriei din România, proces complicat în care se cheltuiesc multe energii şi se nasc adversităţi. În 1930, MLNR este recunoscută de către Marea Lojă Unită a Angliei - ceea ce înseamnă un succes. În 1932 se plănuieşte federalizarea celor două mari loji tradiţionale din România: MLNR şi MOR. Se pregăteşte un Convent şi o Constituţie comună. Noua Constituţie va fi adoptată şi promulgată în 3 decembrie 1932 de către Pro Marele Maestru Mihail Sadoveanu. Prin ea se statuează că MLNR "este o putere masonică suverană, independentă, autonomă şi singura în drept a conduce şi a administra Lojile cuprinzând cele trei grade simbolice". Marile Loji care s-au federalizat anterior primesc denumirea de "rituri", ceea ce va trezi nemulţumiri. Se iscă un conflict între Mihail Sadoveanu, ca Preşedinte al Federaţiei Lojilor de Rit Scoţian Antic şi Acceptat din cadrul MLNR şi principele George Valentin Bibescu ca Mare Maestru al MLNR. Ca urmare a acestui conflict, în care este implicat şi Jean Pangal, Suveranul Mare Comandor, MLNR se divide. Federalizarea aduce prejudicii, iar Federaţia Francmasoneriei Române Unite, ratificată la 15 aprilie 1934, poartă dispute după dispute. Efortul de armonizare a părţilor, făcut de Mihail Sadoveanu, nu are efectul scontat, pentru că "el însuşi a generat şi a patronat aceste frământări", după cum afirmă Horia Nestorescu-Bălceşti. Intenţia lui de a da "o îndrumare naţională" unitară tuturor variantelor de francmasonerii se loveşte de orgolii, provoacă sciziuni şi regrupări, până în februarie 1937, când toate organizaţiile politice, masonice sau de orice fel sunt suspendate de către guvern, pregătind dictatura regală. Dar Mihail Sadoveanu a avut aproximativ trei ani (1934-1937) satisfacţia de a conduce, ca Mare Maestru Federal, Francmasoneria Română Unită, deţinând în continuare şi demnitatea de Mare Maestru al MLNR. Însă disidenţele au fost multe, destule loji rămânând pe dinafara obedienţei faţă de Federaţie şi chiar înverşunându-se împotriva lui Sadoveanu. O parte din MLNR, sub conducerea principelui George Valentin Bibescu, rămâne pe dinafara Federaţiei. Se pare că Sadoveanu este într-atât de detestat pentru acţiunile lui de unificare sau federalizare a lojilor masonice încât se vorbeşte că ar fi avut loc "arderea în efigie" a portretului său de către conservatorii neobedinenţi Federaţiei. Cu toată filosofia păcii universale, a interesului abstract şi a nonviolenţei pe care o propagă, viaţa masonică la care Sadoveanu participă cu atâta ardoare este departe de a fi paşnică, lipsită de patimi personale. Dincolo de aceste ciocniri violente între liderii masoneriei româneşti, Sadoveanu a încercat să promoveze public principiile adevărate, curate, idealiste, ale masoneriei. Ziarul "Adevărul" din 9 iulie 1933 reproduce opinia lui Mihail Sadoveanu despre "purificarea masoneriei", atât pe cale individuală, cât şi la nivel de grup şi ceremonial: "Datoria Maeştrilor conştienţi este să ridice instituţia cătră nobleţea ei firească, nu s-o adapteze la practicile locale şi s-o ofilească, făcând din ea o parodie". Numai o masonerie purificată poate aspira să purifice societatea românească: "Masoneria ar avea, prin urmare, în primul plan rolul de disciplinare şi de înfrânare a individului, de înnobilare, de sfinţire a inteligenţelor. (...) Nu ne lipsesc Legile, nu ne lipsesc bogăţiile, nu ne lipsesc competenţele; ne lipseşte acea educaţie cetăţenească absolut necesară pentru a valorifica ce avem. Legile se calcă, bunul plac, hatârul şi interesul personal sunt motorul secret al vieţii de toate zilele. Ne trebuiesc oameni! Acesta e elementul cel mai preţios în viaţa unei naţiuni. Nu bani, nu legi, ci oameni în adevăratul înţeles al cuvântului."; "Hotărârea de a servi Patria cu demnitate trebuie să stăpânească necontenit atmosfera acestei mici colectivităţi". Crezul masonic sadovenian şi-a rezumat esenţa în patru principii inalienabile: credinţa în Dumnezeu, devotament faţă de Patrie şi Rege, respectul familiei şi al legilor ţării, preocupări de ordin naţional. Pe lângă acestea există nuanţe şi variabilităţi, în jurul idealului de emancipare a inteligenţei şi de construcţie a unei personalităţi libere. Alte valori masonice adesea invocate sunt spiritualismul, munca, toleranţa, onoarea, disciplina, legalitatea, ştiinţele şi artele, pacea, tradiţia naţională. Sunt valori generale, colective, universale, dar dincolo de ele există o accepţie strict individuală a masoneriei. Într-un interviu publicat în "Adevărul" din 16 iulie 1933, De vorbă cu Mihail Sadoveanu despre Masonerie şi ultimul său roman, scriitorul dezvăluia faptul că îi e uşor să răspundă la întrebări "cu caracter exterior şi practic", dar dincolo de ele există o trăire intimă a masoneriei: "Nu se poate răspunde la întrebările cu caracter personal şi iniţiatic. Cum înţeleg eu Dumnezeirea şi nemurirea sufletului, problemele vieţii şi morţii, destinul meu, scopul vieţii, nobleţea progresivă a speciei, toate acestea alcătuisc acel domeniu al esoterismului în care fiecare individ, cu sufletul şi conştiinţa sa, alcătuieşte o lume aparte şi o problemă. În lumina unor asemenea preocupări intime, care sunt aproape intransmisibile, am scris ultima mea carte menită să apară la toamnă. E un roman cu titlul: Creanga de aur"…