Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!
de Mihai Eminescu
Eminescu nu a fost cu siguranta mason insa opera sa titanica cu puternice influente filosofice si esoterice l-ar fi reprezentat pe deplin ca pe un ilustru confrate...
Ca publicist, isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului si intuind directia geopolitica din urmatorele decenii. Speculatiile privind conflictele reale dintre el si reprezentanti ai masoneriei sunt pure speculatii ale vremurilor. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare.
Va ramane de-a pururi Luceafarul poeziei romanesti...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu