Speranța înnoirii

Dragii mei Frați,

Iată-ne ajunși, în ciuda pandemiei cu care ne confruntăm, aproape de taina și inima credinței creștine, cea a Nașterii marelui nostru Inițiat, Iisus Nazarineanul. În aceste vremuri tulburi, în care cea mai grea luptă rămâne cea cu virusul care ne-a îndepărtat de Templele noastre, nouă ne întărește speranța înnoirii, deoarece întruparea și nașterea lui Iisus este dată tocmai pentru a înțelege menirea și scopul nostru pe întreg parcursul vieții inițiatice. În contextul actual, traversăm o perioadă grea, suntem triști și îndoliați pentru că în acest an câțiva dintre Frații noștri au trecut la Orientul Etern, iar alții au suferit, dar, din fericire, s-au vindecat de această boală. Prin urmare, în aceste vremuri de grea încercare, este nevoie mai mult ca oricând de a pune în practică învățămintele ritualurilor noastre și de a valorifica unitatea fraternă, fundametul masoneriei pe care o practicăm. Evanghelistul Ioan, simbolul Solstițiului de Iarnă, când ne dă de veste nașterea Mântuitorului, începe să descrie acest eveniment pornind de la Cuvântul lui Dumnezeu: «La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu» (Ioan 1:1). Să medităm asupra acestor cuvinte: În el era viața și viața era lumina oamenilor, adică Speranța. «Lumina luminează în întuneric» – spune Evanghelistul Ioan. Simțim cu toții întunericul din jurul nostru și ne dăm seama cât de amenințător poate fi. De multe ori ne și îngrijorează. De aceea, este foarte important pentru noi toți ca să conștientizăm misiunea pe care am primit-o: Marele Arhitect al Universului ne-a dăruit această viață, ca să ne lumineze, să devenim lumină și să putem călăuzi pe alții spre aceasta. Conștientizarea acestei misiuni ne va oferi un motiv special de bucurie și de încredere. Bucuria noastră, a Fraților, are un secret: întâlnirea care va urma. Această întâlnire nu poate fi «regizată», nu poate fi forțată. Această întâlnire pur și simplu se întâmplă pentru că, în aceste zile speciale, suntem ghidați de Speranță, Încredere că vom câștiga lupta cu virusul și vom fi din nou împreună, ornând Coloanele Templelor. Cu toții suntem martorii unui an care va rămâne în istorie, un an care ne-a încercat credința, dar ne-a întărit Speranța, un an, cred eu, în care ne-am dat seama cât de frumoase și luminoase sunt întâlnirile din Templu nostru. Am căutat un alt ritm în cadrul Obedinței noastre, să ne adaptăm la restricțiile impuse și să adoptăm noi strategii. Cu toate acestea, în tot acest întuneric, au continuat să strălucească acele “stele-lumini”, numite Loji, care sunt celula fundamentală a Obedienței noastre. Am descoperit, în această perioadă, importanța și valoarea Fraternității care ne unește și adevărata școală a învățăturilor Ritului nostru. Dragii mei Frați, să medităm asupra faptului că într-un an atât de greu încercat, din tot acest haos, Marele Arhitect al Universului va face Lumină și ne va îndrepta pașii noștri spre un loc sigur și sacru. Frații mei, nimeni să nu fie trist de aceste sărbători. În fiecare dintre noi, Marele Arhitect al Universului, va sădi din nou și din nou Speranță și Încredere, și ne va arăta că nu trebuie să ne temem niciodată de umbre, pentru că ele arată că există Lumină în apropiere.

Sărbători fericite și La Mulți Ani! 

Marius Cristian PUIU

Mare Maestru al Marii Loji Naționale a României

Sărbătorile trebuie trăite cu responsabilitate

De un an încoace, Covid-19 s-a dezlănțuit la nivel internațional. Printre victime i-au fost şi dintre Frații noştri, pe care astăzi îi deplângem și cărora nu vom uita să le ajutăm familiile îndurerate. La vremea bilanţului, realizăm că valorile pe care le promovăm în Francmasonerie ca reguli de comportament s-au dovedit potrivite momentului, pentru că ele exprimă, pe lângă angajament, capacitatea de a-l iubi pe Fratele tău cu toată inima. Este ceea ce ne-a permis să progresăm neîncetat pe Calea inițiatică… Vă felicit, scumpii mei Frați, pentru unitate şi pentru fermitate, pentru determinarea voastră în muncă. O MUNCĂ desfășurată acum poate printr-o practică neconformă, dar o practică care şi-a dovedit extraordinara utilitate datorită instrucţiei aplicate. Cu limitele lor bine stabilite, videoconferințele, comunicările în mediul online au deschis o cale complementară şedinţelor solemne. După 10 luni de combat, eu cred că am rezistat cu bine acestei pandemii. Am luptat zi de zi cu devotament şi astfel am garantat Jurisdicţiei noastre de RSAA un viitor. Cu toate acestea, să sperăm că ne vom întoarce cât mai curând la condițiile de lucru cu care am fost obişnuiţi de-a lungul timpului şi care reprezintă Tradiția noastră. Fraților, să aveți o Vacanță de Iarnă liniştită dar să nu uitaţi nici o clipă că Sărbătorile trebuie trăite cu responsabilitate, mai ales în această perioadă dificilă. Memoria celor trecuţi la Orientul Etern ne obligă să refacem Lanţul… Am convingerea sinceră că tot ceea ce nu am reușit să facem în 2020 vom realiza în 2021!  

Marele Secretar General

al Sup.˙. Cons.˙. al României

Un test de Umanitate

Sub auspicii nefaste, trecem printr-o etapă care a cerut măsuri extreme şi care va rămâne în memoria istoriei. Practic, susţinem împreună UN TEST DE UMANITATE, dificil şi obositor pentru cei mai mulţi dintre noi. Deşi tehnologia s-a dezvoltat exponenţial şi a facilitat comunicarea, nu cred că ne-am simţit vreodată mai singuri. Ştiu, poate că organizaţia noastră fraternă (n.r. MLNAR/SCR) nu şi-a păstrat mereu armonia Între Coloane, poate că am avut şi Fraţi cu care n-am reuşit să rezonăm la unison, poate că n-am fost încurajaţi să legăm noi prietenii... să nu credeţi că am stat izolat în imaginarul “turnului de fildeş”! Dar acum este clar că avem nevoie de o intensă efervescenţă colectivă pentru a consolida unitatea în teritoriu, unitate mult şubrezită de boală. Mai mult ca oricând, avem nevoie de Tradiţie pentru a ne conserva esenţa morală. Să nu uităm că, de-a lungul timpului, evoluţia noastră s-a bazat mereu pe interacţiune, pe coeziune şi pe solidaritate. Efectivul de Fraţi reprezintă Familia extinsă pe care singuri ne-am ales-o, în funcţie de dorinţele şi aşteptările noastre, dar vom beneficia de legături autentice în măsura în care vom şti să împărtăşim cu generozitate ceea ce am acumulat pe parcurs. De la Moroiu încoace, Ordinul Scoţian Român a cunoscut deja complexitatea existenței iar acum depinde de noi ca acest măreţ Edificiu, care a străbătut veacurile, să NU devină sanctuarul prăfuit al unei lumi apuse. La vremea bilanţului, întrebările şi nedumeririle se învălmăşesc fără răgaz: “Ce vom face după ce se va încheia criza sanitară?”, “Oare vom fi mai buni?”, “Cu ce sau cu cine rămânem și la ce să ne mai întoarcem?” etc. Cel mai mare pericol pentru Omenire nu este virusul în sine, ci acele patimi adânc înrădăcinate şi care se cer eradicate. De aceea, sfârșitul greu de anticipat al pandemiei va trebui considerat un rezultat al progresului, o reală victorie împotriva urii, lăcomiei şi ignoranţei. Ca iniţiaţi, ştim că pericolul poate pândi oricând din partea “companionilor cei răi”, iar loviturile lor sunt atent plănuite şi vin pe neaşteptate. Dacă în mediul profan se vorbeşte tot mai mult de robotizare, din fericire în Francmasonerie OMUL nu poate fi exclus din procesul de (auto)construcţie. Trebuie să stârnim entuziasmul tinerilor de azi, care şi-au pierdut încrederea şi motivația, trebuie sa le insuflăm dorința arzătoare de perfecționare! Trebuie să avem răbdare și, mai ales, să nu renunțăm să sperăm că vom ajunge la normalitate. Din totdeauna, SPERANŢA a fost şi va rămâne una din cele mai eficiente terapii sufleteşti. Cavaler al Spiritului, un bun Mason prin definiție va fi oricând gata de acțiune, căutând să înțeleagă rațional provocările vieții şi reflectând la ceea ce ar trebui să întreprindă pentru a-și desăvârşi Opera lăuntrică! 

În încheierea mesajului meu frățesc, vă urez tuturor SĂRBĂTORI LINIŞTITE, vouă şi celor apropiaţi. Fie ca Anul Nou 2021 să ne aducă sănătate şi prosperitate, pentru a ne bucura împreună de viitor! Îmi doresc ca legatura dintre noi să fie tot mai strânsă iar lucrarea pe care am început-o să continue, descoperind TAINA pe masură ce o creăm...

Am zis!

Ruslan OPRESCU 33

Suveran Mare Comandor

Rămânem aproape prin valorile pe care le împărtășim!

De când Omenirea a fost lovită grav de pandemie, ordinea cotidiană parcă s-a prăbușit și haosul s-a instalat cu repeziciune. Însă, chiar dacă trecem cu toții prin momente de încercare, avem obligația morală față de înaintași să celebrăm Ziua Națională - simbol al solidarității și libertății noastre de peste veac. Suntem distanțați de regulile sanitare, dar rămânem mereu aproape tocmai prin valorile pe care le împărtășim. Ca Francmasoni şi ca cetăţeni, vom găsi o posibilitate, discretă şi conformă, de a sărbători «1 DECEMBRIE», mai ales rememorând prin fapte spiritul înălțător al Marii Uniri. Să fim uniți de noile responsabilități spre a birui suferința - este până la urmă modul actualizat de a cinsti jerta ostașilor români pentru Patrie. Învăţăm treptat să transformăm boala într-o lecţie de grijă şi o resursă de regenerare, testând pe noi cu prioritate vaccinul împotriva indiferenţei… iată catehismul unui “grad” nou instituit, în care am fost nevoiţi singuri să ne “iniţiem”. Să descoperim în Sine impulsul Datoriei şi să credem în efortul comun, căci fiecare poate ajuta în această luptă împotriva răului care s-a propagat. Eram obișnuiți să privim admirativ parada militară, fluturând cu mândrie însemnele naționale… COVID-19 ne aduce în prim plan “combatanții” în uniformă albă, care se luptă zi de zi pentru noi. Eu spre aceștia îmi îndrept acum gândul cu recunoștință, pentru contribuția lor directă, incontestabilă și neprețuită la viitorul României: În faţa unei ameninţări fără precedent, mesajul meu fratern din 2020 nu poate reprezenta decât un apel la rezistență contra “ocupației” virale și, totodată, un omagiu adus angajaților din domeniul sănătății, aflați în prima linie a “frontului”. Ei și-au demonstrat curajul și profesionalismul, expuși pericolului care nu i-a ocolit. Trebuie să fim conștienți că în sec. al XXI-lea nu se mai poate pretinde sacrificiul suprem, ci solidaritate, implicare și dăruire pentru semeni. Dacă între zidurile Templului ne-am stabilizat administrativ, urmează să ne stabilizăm şi ritmul inimii ca să acţionăm extra-muros la unison, acolo unde este reală nevoie. Momentan am lăsat mistria deoparte în favoarea unei provocări dificile, pentru că suntem cu toții responsabili de urmările acestui “război” al Umanității… Nu avem ocazia de a încheia armistiţiu iar lupta va continua chiar și în Zi de mare Sărbătoare, dar asta nu mă  împiedică să urez tuturor cu speranţă:  

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! LA MULŢI ANI, FRAŢI ROMÂNI! 

În curând vom restabili sensul bun al cuvântului “pozitiv”.  

Ruslan Oprescu, Suveran Mare Comandor

Ziua tolerantei

Luni, 16 noiembrie este Ziua Internațională a Toleranței, dată la care a fost proclamată și semnată «Declarația Principiilor Toleranței» de către UNESCO. În sens larg, toleranța este un termen aplicabil unei colectivități sau unui individ, care definește respectul libertății celuilalt, al modului său de gândire și de comportare, precum și al opiniilor sale. Francmasoneria este o abordare spirituală construită pe libertăţile individuale şi pe toleranţă reciprocă. Tradiția noastră se bazează deci pe drepturile fundamentale ale Omului iar toleranța este legea LEGEA nescrisă a Masoneriei. Mulți Frați au tendința de a defini toleranța masonică în termeni de toleranță religioasă sau politică, dar aceasta este doar o parte dintr-un întreg. Toleranţa, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, este una din valorile cele mai puţin înţelese astăzi, deoarece semnificaţia actuală se referă la a-l tolera pe aproapele tău… La origine însă, conceptul se referea la propria persoană, descriind limita sau abaterea admisă până unde cineva îşi putea permite să greşească. Această valoare are şi o reprezentare geometrică: un cerc cu centrul marcat printr-un punct. Circumferinţa imaginară a cercului delimitează simbolic orizontul de cunoaştere dar şi marginea până unde un Frate are voie să rătăcească, adică să comită eventuale greşeli. Este practic o linie de separare între patimile noastre și datoria față de semeni, pentru că un bun mason nu trebui să permită niciodată ca prejudecățile și interesele egoiste să treacă în afara cercului. Ca să nu ne pierdem orientarea, toleranţa supraveghezează libertatea, în sensul moralizator evocat în Volumul Legii Sacre de Sf. Petru «Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii» (1 Petru 2:16), precum şi al vorbelor Sf. Pavel «Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos» (1 Corinteni 6:12). În concluzie, pentru un Francmason de RSAA toleranța este un ACT DE UMANITATE, care ne onorează şi ne obligă.

Testament filosofic

„Declar cu fermitate că voi muri conform principiilor masonice ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat, așa cum eu le-am înțeles și după cum le-am exersat cu ajutorul Fraților mei. În preajma morții, ar trebui să ne mărturisim credința în cele veșnice… Cred într-unul Dumnezeu de necunoscut, cred într-o singură și unică Realitate despre care pot spune «Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem» (n.t. Fapte 17:28); cred în emanația sa misterioasă - Cuvântul cel adevărat, energia înălțătoare a Universului; cred în acțiunea providențială conform căreia este revelată această Energie miraculoasă, Legea Progresului pe care inima mi-o cere și pe care rațiunea mea o proclamă. Poziția mea față de toate Religiile rămâne cea pe care am definit-o în 1884, când spuneam: «sunt străin de orice Biserică, dar în comuniune de idei și de simțire cu oricine, fie în interiorul, fie în afara organizațiilor clericale, căutând mereu să apropii religia de Rațiune.»” 

Extras din testamentul filosofic al PIlF Eugène Félicien Albert, Count Goblet d'Alviella (1846-1925), PPt Suveran Mare Comandor al SC al Belgiei. A fost un cunoscut om politic liberal, academician de renume și profesor de istorie a religiilor la Universitatea din Bruxelles.

Cristi Puiu este noul Mare Maestru al Marii Loji Nationale

În aceste vremuri de incertitudine, datorată contextului pandemic, Marea Lojă Națională a României și-a reluat activitatea cu forță și vigoare ca să asigure o stabilitate internă absolut necesară, respectând totodată regulile de protecție sanitară.

Confruntat cu imposibilitatea de a reuni fizic la București o Adunare Generala a Deputaților Respectabilelor Loji, Conventul de Alegeri a fost astăzi dematerializat. Convocat la termen în Aprilie 2020, dar amânat temporar pentru a preveni răspândirea virusului, acest Convent a fost necesar pentru garantarea dreptului la vot, conferind noii conduceri legitimitate și reprezentativitate. 

Cu un procent de 68%, Marius Cristian Puiu a fost ales astăzi Mare Maestru al Marii Loji Naționale a României din primul tur, pentru un mandat de 2 ani. 

De profesie economist, Fratele Cristi, acum în vârstă de 52 de ani, a fost inițiat în 2006 și a ocupat de-a lungul timpului mai multe demnități în cadul Marelui Consiliu al Obedienței noastre, ca reprezentant al Orientul Pitești, Argeș. 

Îl felicităm pentru caștigarea alegerilor și îi urăm succes în exercitarea înaltelor responsabilități și prerogative, conferite de Tradiția noastră. 

Houzze! Houzze! Houzze!

Feast of Tishri

În 1866, Jurisdicția Sud a proclamat «Sărbătoarea Corturilor - Sukkot» ca pe o zi de sărbătoare a Lojilor de Perfecție (4-14), în cea de-a 15-a zi a lunii Tişrei. Descrisă în cartea Leviticului, Sukkot-ul are o puternică implicaţie domestică, marcând finalul secerişului înainte de căderea iernii. Este vremea recoltei, în care truda se întoarce printr-o binecuvântată răsplată către cei harnici şi pricepuţi. Să nu uităm însă că măritul Rege Solomon a dedicat Templul din Ierusalim în timpul Sărbătorii Corturilor, rugându-se pentru unitatea tuturor popoarelor lumii. Acest episod biblic este parte esențială a celui de-al 14-lea Grad, în versiunea anglo-saxonă. Se spune că Fraternitatea este Piatra de temelie a filozofiei masonice. Prin urmare, cu toții putem să-l invocăm pe Marele Arhitect al Universului și să sărbătorim «Sezonul  Bucuriei» ca pe o celebrare a Ritului Scoțian Antic și Acceptat, alături de masonii americani. Căci la aniversarea Tişrei, într-un ceremonial de circumstanță, se împărtășește spiritul fratern și se reafirmă atașamentul față de concordia umană, construind pacea Umanității, așa cum și-a dorit Solomon. 

Calendis Octobris, o zi tristă pentru noi!

E vremea să rememorăm cu amărăciune confiscarea posesiunilor noastre de către infamul Raymond-Bertrand de Got, în vremea pontificatului său ca papa Clement al V-lea. Promulgând bula «Ad providam» în Conciliul ecumenic de la Viena din 1312, bunurile noastre au fost transferate fără nici un drept Ordinului Spitalului - Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan de Ierusalim. Ioaniții, astăzi cu sediul declarat la Roma şi cunoscuţi ca «Ordinul suveran de Malta» (O.S.M.M.), era o frăţie rivală, foarte apropiată de Biserica apuseană.

«Avec l’approbation du Sacré Concile,

Nous donnons, concédons, unissons, incorporons, appliquons et annexons pour toujours à l’ordre des Hospitaliers de Saint-Jean de Jérusalem, en vertu de la plénitude de l’autorité apostolique, la maison-mère de la Milice du Temple et ses autres Commanderies, églises, chapelles, oratoires, cités, châteaux, villes, terres, granges, possessions et juridictions, rentes et droits, biens meubles et immeubles, sis outremer autant que par-deçà dans toutes les parties du monde : tels que l’ordre du Temple, le Maître et les frères de cette Milice les possédaient au temps de leur arrestation dans le royaume de France, soit au mois d’octobre mil trois cent sept ; ensemble avec les noms, actions, droits, … privilèges, indulgences, immunités et libertés à eux concédés par le Siège Apostolique, les empereurs, rois, princes, et fidèles de toute la Chrétienté, dont ils pouvaient se prévaloir.»

Puţine ordine militare au supravieţuit istoriei. Însă cel Maltez nu numai că a dăinut de secole, dar a şi crescut în influenţă pe plan mondial, sub protecţia Sancta Sedes… Non nobis domine, non nobis, sed nomini tuo da gloriam!

Povestea Myosotis

După ce naziștii au ajuns la putere în Germania, francmasonii au devenit „inamici ai poporului”, fiind din ce în ce mai persecutați, ca mulți alți „indezirabili”. Wilhelm Frick, Ministrul de Interne al Reichului, a declarat oficial în 1934: „Nu este potrivit să lăsăm o societate secretă cu obiective întunecate să continue să existe în cel de-al Treilea Reich. Așa că este timpul ca lojile masonice din Germania să dispară la fel ca în Italia. Dacă cercurile masonice nu înțeleg acest lucru, curând le voi ajuta în această direcție”. Până în Septembrie 1936, toate cele 11 Mari Loji și 33 de asociații similare au fost dizolvate, urmând aşa-numitul „Dunkle Zeit / 1933–1945“. Înainte ca atelierele masonice să fie interzise de guvernanții național-socialiști şi să intre temporar “în adormire”, venerabila «Grossloge Zur Sonne» din Bavaria a emis un pin discret cu floarea de «Nu-mă-uita / Vergissmeinnicht» ca insignă oficială a Conventului aniversar din 1926 la Bremen. Pin-ul respectiv a fost realizat într-o celebră fabrică de porțelan din oraşul Selb (Oberfranken), iar unii participanți au continuat să-l poarte la rever, chiar şi după eveniment. A fost adoptat ca simbol în special pentru că avea o culoare apropiată de albastrul regaliei masonice. De orientare umanistă şi fondată în 1829, „Grossloge Zur Sonne” a fost una dintre cele opt Mari Loji germane recunoscute de United Grand Lodge of England (U.G.L.E.)  înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Total întâmplător, același manufacturier din Selb a realizat mai târziu nişte ace de rever similare pentru donatorii voluntari în campania de caritate lansată de «Winterhilfswerk des Deutschen Volkes – W.H.W.», o organizație a N.S.D.A.P.. Se zvonea că ar fi fost floarea preferată a lui Adolf Hitler, ceea ce a furnizat dintr-o fericită coincidenţă o acoperire de moment pentru Francmasonii care purtau acest model de pin. Dar pe măsură ce naziștii au mărit controlul asupra populației civile, lojile din Germania „şi-au stins luminile”, iar astfel Francmasoneria a dispărut în cel de-al Treilea Reich și teritoriile cucerite. Se estimează că cel puțin 80.000 de Francmasoni au murit în lagărele de concentrare și cca 120.000  în țările ocupate. Führer-ul spunea într-un celebru discurs: „Partidul nostru trebuie să fie un Ordin, ordinea ierarhică a unei preoții seculare! Ori noi, ori Francmasoneria sau Biserica - există loc doar pentru una dintre cele trei oranizații și nimic mai mult. Dar noi suntem cei mai puternici și vom scăpa de Francmasonerie și de Biserică.”Dar cei din Rusia s-au confruntat cu o soartă şi mai crudă: în urma dizolvării lojilor din perioada bolșevică, “tătucul popoarelor”, Iosif Vissarionovici Stalin, i-a vânat fără milă pe Francmasoni, care au fost în mare parte arestați și ulterior executați. Din păcate, nu se cunoaşte astăzi numărul exact de Frați care și-au pierdut viața în acea perioadă de tristă amintire. Motivele pentru care atât liderii fascişti, cât și cei comuniști, s-au simțit amenințați profund de Ordinul nostru sunt cel mai bine explicate chiar cu propriile lor cuvinte... În 1938, Reinhard Heydrich, șeful Securității Reichului (R.S.H.A.) și adjunctul lui Heinrich Himmler, a scris în prefața cărții sale de propagandă „Francmasoneria, viziunea sa asupra lumii, organizarea și politicile sale”: «Lojile masonice sunt asociații de bărbați care, strâns legați într-o uniune ce folosește simboluri, reprezintă o mișcare spirituală supra-națională, manifestând ideea de Umanitate ... o asociație universală a Omenirii, fără diferenţă de rase, popoare, religii, convingeri sociale sau politice». Iată un excelent rezumat al Francmasoneriei, scris de unul dintre cele mai mari dușmani ai săi! În cele din urmă, Ordinul a supraviețuit forțelor întunericului, iar «Grossloge Zur Sonne für Bayern» şi-a reaprins luminile în 1947 la Bayreuth. În anul următor, «Vereinigten Grosslogen von Deutschland» a ţinut primul Convent anual și a adoptat „Nu-mă-uita” că insignă oficială a Francmasoneriei germane. Primul Mare Maestru al Marii Loji Unite, PRF Theodor Vogel (1901-1977) a continuat legenda despre myosotis şi anul următor a oferit astfel de pinuri celor prezenţi la Conferința Marilor Maeștri din S.U.A., simbolul fiind astfel recunoscut la nivel mondial. Astăzi, reprezintă supraviețuirea Francmasoneriei în momente grele și dorința generală de a nu-i uita niciodată pe Frații care s-au jerfit pentru crezul lor. Fără nicio simbolistică masonică clară, acest însemn discret oferă şi acum posibilitatea purtătorului de a-şi voala apartenența la Ordin față de profani și de a pretinde că o poartă din motive pur estetice.

Louveteau

Sunt "tuilat" ocazional despre admiterea în Francmasonerie, dar nu vreau să insist aici asupra condiţiilor care sunt deja publice pe paginile Marilor Loji din ţară. Însă vă prezint un pasaj din Constituţia Arbure / Pangal (1923) care expune tradiţia despre un “louveteau” sau “lewis”, tradiţie uneori ignorată la noi. Am întâlnit "maeştri" care aveau o vârstă cronologică sub 21 de ani… ceea ce denotă că acordarea sporurilor de salariu a reprezentat un act de iregularitate. În consecinţă, accederea la Înaltele Grade ale RSAA are o condiţie de vârstă: 25 de ani împliniţi, pentru a beneficia astfel de un stagiu complet în Gradele de Instrucţie ale Ritului nostru. Iar pe acest subiect nu se poate acorda dispensă de vechime.

Marea Loja Nationala Franceza si regularitatea de origine

 «Grande Loge Naţionale Française» (GLNF) de astăzi este o Obedienţă apărută la 05.11.1913 sub numele anterior de «Grande Loge Nationale indépendante et régulière pour la France et ses Colonies», recunoscută imediat de către «United Grand Lodge of England» (UGLE), din motive expansioniste. A fost fondată de medicul Édouard de Ribaucourt din două loji dizidente ale «Grand Orient de France» (GODF), «le Centre des Amis» din Paris şi ulterior, «l’Anglaise» din Bordeaux, care şi-au declarat oficial dorinţa unei practici teiste pe viitor, pentru a exersa RER și pentru a dezvolta Emulation… Dar oare această organizaţie s-ar mai fi încadrat acum în celebrele «Basic Principles for Grand Lodge Recognition» stabilite de englezi abia în 1929? Cert este că în 1923, loja «l’Anglaise» (care a avut lungi perioade de independenţă încă de la prima constituire din 1732 (!) de către nişte marinari englezi, lucrând mai mult “sălbatic”) s-a afiliat la «Grande Loge de France» (GLDF), fiind înmatriculată definitiv sub numărul 513… Deşi a trecut de-a lungul timpului prin crize severe, totuşi GLNF a rămas şi astăzi singura Obedienţă recunoscută de UGLE pe  teritoriul francez. Pe baza originii comune la care am făcut referire mai sus, GLNF şi GODF organizează anual conferinţele tematice «les Rencontres maçonniques La Fayette», chiar dacă diferenţele dintre «regular» şi «liberal adogmatic» le separă clar. So mote it be... 

Am zis!

“AM ZIS!”, iată două cuvinte pe care fiecare dintre noi le-am rostit în Templu, la încheierea unei planșe sau a unei alocuţiuni. Sunt prezente mereu ca parte a unui «ritual ascuns», a unei conduite fraterne şi chiar ca formulă de politețe. Dar ce vor să (ne) zică? Ce presupun? De ce le pronunțăm?

Această sintagmă poate însemna “acțiune” și “realizare” precum Alfa și Omega, adică sintetizează meditația și căutarea, formularea reflecției prin prezentarea unei Lucr.˙. personale, urmată de o deschidere către schimbul de opinii pe tema aleasă. Îmi amintește de introspecție, o căutare în adâncuri continuată printr-o exteriorizare spre lume, atât materială, cât și spirituală.

Pe măsura dezvoltării, am căutat să-mi desfăşor voluntar munca masonică în jurul a trei axe principale:

- angajamentul și responsabilitatea vorbelor mele;

- folosirea cuvintelor alese sau arta retoricii;

- împărtășire și transmitere.

Dar să le luăm pe rând…

Angajamentul și responsabilitatea vorbelor mele

A mă exprima la persoana I singular înseamnă de fapt a mă implica direct, a afirma că sunt responsabil pentru cuvintele rostite. Perfectul Compus atribuie expresiei invocate un caracter solemn și final. Prin urmare, ceea ce a fost spus și implicit auzit de toți FF.˙. este ireversibil, iar această formă de Trecut la Indicativ exprimă voința mea de a progresa. “AM ZIS!” şi nu-mi mai pot întoarce vorbele, am spus-o și s-a auzit deja în toate colțurile T.˙.. Prin urmare, responsabilitatea mea a fost deja angajată si nu mă pot ascunde în spatele anonimatului.

Când am intrat în Ordin, am descoperit printre rânduielile noastre simboluri, gesturi, atitudini și ... CUVINTE. Iar munca masonică începe prin cuvinte. Dar suntem oare conștienți de greutatea vorbelor, avem oare respect pentru Adevăr? La inițiere, angajamentul nostru este întărit verbal de cuvintele prin care ne obligăm cu onoare: „Eu, N..., jur”. Un răspuns scurt, dar ferm la textul legământului, cu care mi-am asumat în mod liber responsabilitatea de a da vieții mele un nou început, lucrând neîncetat pentru desăvârșirea Sinelui, “astfel încât să pot continua în afara lucrările începute în Templu”. Ulterior, angajamentul meu se reflectă prin asiduitatea la Lucr.˙., prin Bucăţile de Arhitectură prezentate, prin întrebările ridicate sau intervenţiile mele fraterne asupra temelor de discuţie Între Col.˙. etc.

“AM ZIS!” întoarce o filă pentru a deschide o alta, proclamând că nimic nu este definitiv şi totul rămâne într-o perpetuă evoluție, conform spiritualităţii care ne animă în demersul nostru iniţiatic. La invitația Ven.˙. M.˙., FF.˙. iau cuvântul pentru a-și exprima punctul de vedere rezultat din experiența dobândită ... pe scurt, îşi aşează Piatra în zidul Edificiului nostru spiritual, aflat într-o continuă ascensiune.

Folosirea cuvintelor alese sau Arta retoricii

“AM ZIS!” rezumă o acțiune trecută şi terminată în momentul vorbirii, asupra căreia este imposibil să mai revenim, dar care poate avea urmări imediate sau viitoare. De aici nevoia de a ne controla patimile şi de a ne măsura vorbele cu atenție, deoarece orice cuvânt rostit poate fi primit diferit de auditoriu. “AM ZIS!” este “Pavajul Mozaicat” al discursului meu, care poate menține dualitatea.

Nu este oare retorica arta alegerii cuvintelor pentru a transmite cât mai bine un mesaj? Cu toate acestea, doar Francmas.˙. ne învață tehnicile de dezvoltare şi exprimare a gândirii. Cum? Păi în primul rând, prin tăcerea Discipolului, simbol al germinării sau al introspecției, o tăcere constructivă care ne obligă să observăm, să (ne) punem primele întrebări dar mai ales să reflectăm. Apoi, pentru Companion și ulterior, pentru un Maestru, exprimarea gândirii se desfășoară doar printr-o solicitare a Cuvântului și eventual, acordarea permisiunii, ceea ce ne provoacă să dezvoltăm ideile cu claritate, pentru a convinge prin iscusința argumentației și frumusețea stilului. Deoarece cuvântul este ambivalent, contrastant: poate vătăma sau poate încuraja, poate construi sau poate distruge. Asta îmi rememorează faptul că Dalta și Ciocanul pot deteriora lucrările sau chiar pot pune în pericol însăși structura construcţiei, dacă sunt utilizate necorespunzător de un F.˙. care a avansat prea repede, fără a deprinde tainele meseriei.         

Un bun Mason se va distanța de dualitate, dar o va analiza mereu cu atenție. Chiar şi în această planşă trebuie să mă asigur de exprimarea aleasă, imaginând gândul prin Verb şi revelând astfel imaterialul corporalizat.

Împărtășire și transmitere

Munca masonică este reprezentată prin căutarea de Sine. După părerea mea, marele secret al Francmas.˙. stă în autocunoaştere şi dezvoltare proprie, iar DATORIA inițiatului este să transmită ceea ce a primit, cu ajutorul Uneltelor simbolice şi a Ritualului practicat.

Lanțul de Unire trebuie refăcut mereu, dar, în contextul transmiterii cunoștințelor noastre individuale și comune, dobândite într-un spațiu sacralizat, trebuie să fim atenţi la ceea ce oferim prin comunicare, căci ne putem abate ușor de la scopul nostru. Să fim vigilenți cu noi înșine și să nu ne lăsăm ghidaţi de strălucirea metalelor, să ne controlăm pasiunile care ne pot atrage iar către profan.

Așa cum am mai spus la începutul acestei planşe, “AM ZIS!” poate simboliza începutul şi sfârşitul cugetărilor mele, urmate de un schimb de idei cu FF.˙. mei. “AM ZIS!” este «cuţitul» imaginat cu care execut Semnul Penal, atunci când mâna cade de-a lungul corpului după ce am tăiat gâtul și implicit glasul, sub privirile FF.˙.. Acest semn capital amintește că trebuie să ne stăpânim pasiunile pentru a putea transpune cu luciditate ideile în cuvintele care au sens și că este important să le respectăm, astfel încât toţi FF.˙. să înțeleagă ceea ce spunem. Dupa o divizare temporară prin gestica teatrală, ne vom reuni din nou trupul (cu inima) și mintea… le separăm doar în timp ce citim, dar vine momentul să le adunăm, pentru a pune în practică cuvintele și acțiunile noastre.

Fiecare F.˙. este invitat să-și aducă contribuția la Edificiul aflat în construcție. Astfel, din suma tuturor de “AM ZIS!” va apărea la final un “AM ZIS!” consensual, care face posibilă dezvoltarea armonioasă a întregului colectiv. Adică o operă comună în care toți de “AM ZIS!” își vor găsi punctul de convergență în linii directoare coerente, rezumate prin concluziile F.˙. Orator. Fiecare își expune punctul de vedere, care va îmbogăți Lucr.˙. noastră, pentru a dezvolta apoi cunoștințele individuale și a-l lumina pe fiecare dintre membrii L.˙..

“AM ZIS!” este oglinda personalității, a așteptărilor și a aspirațiilor noastre. Reprezintă o emanație a Ființei şi fără ele, planșele ar fi ca niște cochilii goale, impersonale și reci. “AM ZIS!” este viața, este scânteia care “luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”…

Fie că suntem vechi MM.˙. cu experiența, ceea ce ne-ar putea da o anumită legitimitate sau, din contră, nişte tineri Masoni, entuziaşti şi avizi de Cunoaştere, aceaste cuvinte aparent banale ne asigură Egalitatea.

Valoarea temporală exprimată de Verb îmi lasă posibilitatea de a îmbunătăți lucrurile și mă ajută să fac un pas înapoi ca să analizez evenimentele petrecute. Înseamnă că voi continua să meditez pentru a-mi urmări scopul!

Francmasonul a fost întotdeauna un om al vorbelor rostuite (!), iar L.˙., locul său de exprimare unde cuvintele devin instrumente practice pe care învățăm să le stăpânim, așa cum spune prologul Evangheliei după Ioan.

Dar oare de ce “AM ZIS!” ceea ce am zis? Pentru a place tuturor? Pentru a atrage atenția FF.˙. asupra personalităţii mele deosebite? Pentru a-mi arăta erudiția și cunoștințele? Categoric NU. Am spus-o pur și simplu pentru a participa la viaţa L.˙., pentru a-mi aduce contribuția la dezbaterile care au loc Între Col.˙. şi a da mai departe Lumina primită.

În liniștea T.˙. şi printre FF.˙. mei deschiși și toleranți, dezbaterea sau schimbul de idei, argumentele și opiniile la subiect se îmbină armonios, ca într-un ansamblu arhitectural. Fiecare îşi cară pe Şantier propria Piatră, pe care o şlefuieşte cu dăruire spre a-şi găsi locul destinat în Zidul măreț ce se ridică, ca o continuă partajare emițător-receptor, simbolizată fizic prin Lanțul de Unire: cu o mâna dai iar cu alta primeşti.

Acest “AM ZIS!” pe care îl folosim cutumiar este o afirmare a Sinelui, o realitate care ne face să existăm cu adevărat. Numai în LL.˙. noastre avem cu adevărat privilegiul de a ne exprima ideile LIBER şi netulburat, feriți de privirile profane. Aici devenim extrovertiți,  beneficiind de ascultarea activă și încrederea reciprocă a FF.˙., căci Francmas.˙. are darul de a permite cuiva să se exprime răspicat… În afara porților batante, “AM ZIS!” se transformă pentru majoritatea oamenilor într-un rezervat “aşa m-am gândit” sau “aşa cred”, care ne «ascunde» public și defensiv… Deşi teoretic suntem nişte fiinţe sociale, în exteriorul T.˙. nu mai avem răbdare să ne ascultăm conștient și profund unii pe alții, să ne înţelegem sau să ne încurajăm, fiind introvertiți si resemnați. Unii sunt obişnuiţi chiar să vorbească mult şi să nu spună nimic.

Dar aici, sub Bolta înstelată, reuşim mereu să ne depășim limitele și prejudecățile, să ne exteriorizăm trăirile iar acest sentiment minunat de “a fi” nu are preț. Un sentiment aparte, care ne dă valoare intrinsecă prin faptul că fiecare reprezentăm acum o parte dintr-un întreg și nu mai rătăcim printr-o mulţime nepăsătoare.

Prafrazând îndoiala carteziană, eu “AM ZIS!” deci EXIST… şi nu sunt de unul singur, deoarece ceea ce “AM ZIS!” este adresat celorlalți, care «mă recunosc ca atare» şi mă urmăresc cu nesaț. Aceste două cuvinte mă determină să nu mă simt niciodată singur. Printr-o muncă asiduă, “AM ZIS!” se va transforma poate într-un „ZIC” sau chiar în “VOI ZICE”…

Lumina s-ar putea descompune în cuvinte alese care să strălucească pentru a îndruma… cuvintele nu dispar, FF.˙. mei, ci continuă să existe din momentul în care le-am ZIS, prezente în mintea și în gândurile persoanei receptoare. Voi avea grijă ca niciun cuvânt de-al meu să nu aducă întuneric, ci, dimpotrivă, să-i lumineze pe oameni.

Așadar, v-am expus în câteva rânduri reflecția mea despre “AM ZIS!”. Nu dețin adevărul absolut, aceasta este doar reprezentarea ADEVĂRULUI MEU. “AM ZIS!” a devenit pur și simplu expresia experienței acumulate, a observațiilor sau a acțiunilor personale, atât în ​​lumea profana, cât și printre voi, FF.˙. mei.

În Francmasonerie, din acest “AM ZIS!” ar trebui să se nască un schimb de experiențe și trăiri, simțit ca o preocupare constantă pentru împărtăşire şi transmitere, nu ca pe un îndemn la critica, specific lumii profane. Există deosebiri între noi, dar, într-o zi, am decis să înțelegem și să acceptăm aceste diferenţe, bătând cu putere la ușa T.˙.. Francmas.˙. poate contribui la aşezarea valorilor unei societăţi într-o paradigmă a Libertăţii deplin asumate.

Raportat la propria persoană, am cântărit și am măsurat aici fiecare cuvânt pentru a-i da astfel forță și vigoare, iar la final le întăresc prin  această afirmație, care semnează și parafează Bucata mea de Arhitectură: AM ZIS!

N.A.

În tradiția ramurii anglo-saxone, de orientare teistă, se utilizează ca formulă de încheiere expresia "So mote it be!" care s-ar traduce în română prin "Amin!", deși în practica Francmasoneriei "regulare" se folosește "Așa să fie!", pentru a nu crea profanilor confuzii între Ordin și religie. "Am zis!", la care am făcut referință mai sus, ar fi traducerea lui "I spoke!" și este mai mult o emanație a Francmasoneriei franceze cu viziune deistă, având trimiteri la limba Latină (vezi "dictus").

Creăm doar în liniște

«Când era zidit Templul, la zidirea lui au întrebuinţat pietre cioplite, lucrate mai dinainte. Aşa că nici ciocan, nici topor, nici orice altă unealtă de fier nu s-au auzit la zidirea lui.» (3Rg. 6:7)

Creăm doar în liniște. Prima noastră Lucrare adevărată este să medităm la Misterele vieții, acestea sunt valori nepieritoare. Racordați la Infinit, fiecare din noi este Rege-Maestru, stăpânul ideilor, sentimentelor și acțiunilor proprii… 

Duminică frumoasă tuturor!

Humour "sanitaire" en Roumanie

Despre Ospitalier

Ordinul Scoţian este un ORDIN INIŢIATIC, însă reprezintă totodată şi o asociație fondată pe Fraternitate! Există diverse Tradiţii unde caritatea şi implicarea socială primează, dar în aceste momente dificile Francmasoneria regulară trebuie să strângă legăturile şi să nu mai lase niciunul dintre Frați “în izolare”. Dacă există implicare reală la toate nivelurile, contactul se poate menţine în mod regulat prin diverse mijloace tehnice actuale, care ne sunt tuturor la îndemână. Aşa cum s-a angajat cu onoare la instalare, fiecare Ospitalier sau Elemosinar este practic un mesager al Dragostei frăţeşti şi el trebuie deci să afle durerile, bolile sau necazurile care îi apasă pe Fraţii noştri, oriunde ei s-ar afla. Însărcinat cu îndeplinirea actelor de asistenţă pe care le hotărăşte un Corp subordonat din jurisdicţia Supremului Consiliu, el încasează produsul Trunchiului, pe care îl face să circule OBLIGATORIU la sfârşitul fiecărei Şedinţe solemne. El primeşte orice colecte sau ofrande particulare destinate operelor de Binefacere şi păstrează asupra sa toate aceste sume, distribuind ajutoarele alocate de Atelierul respectiv şi ordonate de Preşedintele în exerciţiu, fără a mai implica Supremul Consiliu. Toate amenzile pecuniare sau obolurile datorate pentru lipsa asiduităţii în Atelierul respectiv sunt vărsate direct fiecărui Ospitalier. Fondul Ospitalier este destinat în primul rând ajutorării membrilor nevoiaşi sau bolnavi, văduvelor sau copiilor de Masoni şi MAI APOI familiilor profane sărmane, dar onorabile. Ospitalierul este OBLIGAT prin natura funcţiei sale să viziteze Fraţii bolnavi şi să se informeze asupra sănătăţii lor sau a trebuinţelor ce ar putea să le aibă. El va inştiința imediat Atelierul său dacă află că un membru suferind duce lipsa de mijloace. În caz de moarte, Ospitalierul trebuie să se intereseze pe lângă familia defunctului Frate dacă are toate necesare pentru înmormântare şi, la nevoie, Atelierul trebuie să contribuie cu darea ultimelor onoruri celui dispărut, în limita resurselor de Binefacere. Fiecare Casă Ospitalieră, cu disponibilităţile sale băneşti, este absolut distinctă şi independentă de Trezorerie iar orice Atelier trebuie SINGUR să o consolideze pe parcursul activităţii, prin grija tuturor membrilor activi.

Însemnările de mai sus se pot raporta şi la Obedienţele masonice.

Aceasta realitate se va schimba

Dragi mei,

Ameninţaţi de suferinţă şi puşi în faţa mărginirilor noastre, ne trăim colectiv şi global pătimirile. Împărtăşim momente dificile, care ne-au schimbat perspectivele şi nu cred că cineva dintre noi a mai cunoscut personal vreo experienţă asemănătoare… Dar taina Resurecţiei şi dinamismul său spiritual pot fi înţelese de fiecare dintre noi acum mai mult decât oricând, cu condiţia de a ne păstra Credinţa şi obligaţiile ataşate alegerii noastre. Ar fi inutil să ne mai transmitem astăzi mesaje superficiale dacă nu acționam ca atare, dovedind angajarea noastră faţă de valorile pe care le-am îmbrăţişat (formal) la iniţiere. 

Suportăm tot mai greu diverse restricţii obiective în desfăşurarea muncii noastre profane şi masonice. Se simte acut nevoia de gesturi dar, în acelaşi timp, se simte şi nevoia de gânduri, căci esenţa Omului stă în cugetare. Acele reflecţii care să ne confere Forţa launtrică pentru a ne transcede dimensiunea fizică şi a înţelege mesajul de Lumină al Paştilor. 

Astăzi învăţăm (oare?) să căutăm Esenţialul… până la o “relaxare oficială” e nevoie stringentă nu numai de lucruri materiale, ci şi de ajutor sufletesc. Cu siguranţă, există şi o parte bună a lucrurilor, care tinde să aducă un vag echilibru: între starea de urgenţă şi aşteptarea unui nou început, avem şansa deosebită de a redescoperi familia, prietenia, generozitatea sau apropierea. Criza sanitară ne va ajuta să desluşim tot mai clar Binele, care ne înconjoară pretutindeni şi ne face să ne simţim tot mai uniţi, căci, oameni simpli fiind, purtăm preventiv şi uniform măşti de protecţie, dar încercăm să ne recunoaştem după ochi şi mai ales după fapte. 

Distanţaţi fizic, NU SOCIAL, ar trebui să manifestăm solidaritate cu cei încercați şi să ne sprijinim între noi, pentru a limita cât mai mult teama firească. Paradoxal, abia acum realizăm cât de important este “A TRAI ÎMPREUNĂ”, privind tolerant dincolo de diferențe, fără rețineri sau prejudecăți... În drama actuală, să  cimentăm deci legăturile fraterne prin fervoarea Carităţii şi să fim alături unii de alții cu certitudinea Speranţei, evitând fără lamentare orice „carantină morală”, transpusă la experienţa colectivă. 

Într-un fel sau altul, toţi avem de îndurat de pe urma consecinţelor pandemiei de COVID-19. Nu mai ştim cât e Soarele de sus, nu mai ştim cât de sigură este structura Ordinului. Ca să aflăm cum vom re-construi, contactul dintre noi cere actualizare dar rămâne totuşi fundamental şi trebuie menţinut într-un spirit al apropierii. Chiar dacă Iubirea fraternă îmbracă forme noi, prezentul necesită comunicare şi despre lucruri care ne interesează, nu numai despre cele care ne îngrijorează, pentru asta există aplicaţii mobile! 

Meditând la Patimile Marelui nostru Iniţiat, anul acesta ne-a fost dat să contemplăm Misterul doar în liniştea căminului, dar conexiunea cu Divinitatea va suplini orice singurătate aparentă. Deşi vom “petrece” Sărbătorile într-un mod atipic, ca Francmasoni suntem obişnuiţi să ne supunem regulilor trasate: rămânem în siguranţă, avem grijă unii de alţii şi astfel vom reuşi să ne cunoaştem viitorul. Cu alte cuvinte, ne demonstrăm apartenenţa.

Fraţi mei de suflet, fie ca Sf. Paşti să ne întărească încrederea că această realitate “virală” se va schimba... 

Reflectii la Gradul al 4-lea

Dacă tripla inițiere a Gradelor Simbolice constituie baza Artei Regale, esența Francmasoneriei nu se va putea niciodată pătrunde fără Gradele Înalte ale RSAA. Primul dintre acestea, Maestru Secret, o adâncire a misterului cu simbolistică biblică şi alchimică, ne pregătește să putem dezvolta sensul profund al Legendei hiramice, printr-o serie de reflecții personale. Toate ideiile emanate de-a lungul calatoriilor rituale presupun un angajament de onoare, care reînvie nevoia ocultată de Cunoaștere metafizică şi duce astfel la unitatea întregului.

Pentru orice inițiat autentic, uciderea lui Hiram Abi ar trebui sa fie o eliberare de trecut şi o tranziție către vârsta adultă, identică cu nevoia Omului de a crește, de a se maturiza. Deşi Maestrul a renăscut prin ridicarea la putere, Templul este departe de a fi finalizat. Francmasonul este în situaţia dificilă de a abandona definitiv construcţia, mulțumit de nivelul dobândit la Primele trei Grade sau de a continua lucrarea, ceea ce duce inevitabil la înlocuirea Arhitectului. După Măiestrie, discutăm în primul rând de conștientizare: conștientizarea faptului că începe o nouă etapă din viaţă, conștientizarea responsabilității față de propria Construcție!

Pe lungul său drum către Perfecțiune, scoţianul nu adună doar “ceea ce este risipit”, ci învață să lucreze la detalii și să se realizeze pe Sine, guvernat de reguli stricte. Va învața să ridice Coloanele Gravate, care rezonează între ele, amplificând proporțiile juste şi perfecte ale Edificiului nostru spiritual.

Fiecare va trebui să urce singur treptele iniţierii, printr-un progres neîncetat. Dar, atenţie, riscul de a cădea este de acum mult mai mare, căci nerăbdarea, frica, ambiția și ignoranța stau la pândă! Mâine ne vom întoarce la muncă în Loja noastră Simbolică și vom aprofunda Măiestria, căci nimic nu este dobândit definitiv.

Ni s-a spus în ritual despre Datorie și Justiţie, dar realizăm că semnificația acestor cuvinte este foarte largă iar sentimentele pot fi de multe ori contradictorii. Trebuie să urmăm mereu calea Rațiunii şi să nu ne îndepărtăm niciodată de puritatea Ucenicul.

Cu toţii trăim zi de zi într-o lume formată din iluzii deşarte: relația noastră cu realitatea este părtinitoare, condiționați de factori pe care nu-i mai controlăm sau de care nici măcar nu suntem conștienți. Ego-ul nostru ne tot amăgeşte că suntem liberi şi doar auto-cunoașterea va putea ridica voalul care ne întunecă vederea. Ne vom confrunta astfel perpetuu cu “cei trei Companioni răi”, pentru a încerca să-i distrugem într-un final.

Am primit o Cheie de Fildeş care ne va putea permite să înţelegem vreodată Universul și misterele sale. Cheia este un orizont, un obiectiv sau o promisiune iar într-o zi vom dezvolta prin perseverență acea conștiința pură care ne va îngădui să percepem Adevărul, atât de aproape și totuși inaccesibil. Va fi de fapt ziua încoronării noastre simbolice la cel de al 33-lea Grad şi Ultim. Dar nu ne grăbim, folosim Cheia doar atunci când vom fi pregătiți, căci altfel riscăm să trezim Calfele dinlăuntru.

Chiar dacă astăzi suntem în doliu și suferim după Maestrul Hiram, lacrimile noastre absorb Lumina mai mult decât o reflectă. Prin practica spirituală, prin abandonarea progresivă a vălurilor, vom descoperi ordinea universală chiar în noi înşine!

Un altfel de spațiu

Cred că, în viață, trebuie să ne oferim mereu spații de libertate: unii vor să picteze, alții aleg să călătoarească în jurul lumii. Eu n-am avut practic aceste posibilități dar nici nu m-au atras neapărat. Am preferat alceva…

În lojă întâlnesc oameni care-și pun aceleași întrebări existențiale ca și mine, este ca o breșă de libertate individuală în care nu există restricții, unde putem evada din modelul de gândire unică.

Atelierul masonic este format dintr-un grup de oameni care împărtăşesc aceleași idealuri, care se întâlnesc pentru a face schimb de idei și a progresa împreună. Suntem îmbogăţiţi de diferențele noastre şi astfel toată lumea beneficiază.

Dar chiar dacă suntem toleranți, nu putem accepta orice iar uneori există derive de la practica Ritului: unii “frați” vizează doar obiective materiale, în loc să reflecteze asupra vieții, asupra oamenilor, asupra viitorului Umanității sau asupra societății ideale.

Într-o lojă găsesc oameni care au succes, influenţă, poate lideri de opinie în domeniile lor de activitate. Problema apare atunci când aceste persoane încep să se gândească obsesiv la modul de a controla mai bine societatea civilă, așa a fost poluată grav imaginea Frăţiei.

Ne imaginăm fantezist că toţi Francmasonii sunt influenți, că se preocupă doar de reuşita personală, dar aceştia sunt o minoritate, din fericire!

Eu îmi doresc ca tinerii să bată cu putere la poarta Templului, asta m-ar bucura cel mai mult! România de astăzi este într-o permanentă transformare, iar tinerii se simt dezorientaţi de cele mai multe ori, este ceva firesc. Vrem să le oferim noi motive de a spera şi de a înţelege viitorul, acordându-le timp şi răbdare pentru a se regăsi.

Dar astăzi este prima zi a a primei luni a Anului Masonic, aşa cum era codificată data în trecut… La mulţi ani, tuturor!

Bella Italia - pizza express

Pe lângă multitudinea de organizaţii masonice, în Italia există de mult timp o situaţie foarte ciudată vis-a-vis de regularitate/recunoaştere de origine şi practică a Gradelor Simbolice, care seamănă pe undeva cu povestea GLDF/SCDF vs. GLNF/SCPLF/SCNF (vezi Franţa 1964-1965, 2012/2014): 

«Grande Oriente d’Italia –G.O.I.» (1805), practic cea mai veche şi mai mare obedienţă din peninsula cu cca 23.000 de membri, şi-a pierdut recunoaşterea în 1993 iar U.G.L.E. a semnat imediat cu proaspăt înfiinţata «Gran Loggia Regolare d'Italia – G.L.R.I.» (cu cca 3000 de membri astăzi).

Prof. univ. Giuliano Di Bernardo, filosof şi socialist ca orientare politica, un faimos personaj implicat direct în reaprinderea Luminilor în România alături de americani, a demisionat din funcţia de Mare Maestru al G.O.I., motivând corupţia şi controlul Mafiei (vezi scandalul P2), fondând la scurt timp  G.L.R.I. (care practică firesc Emulation, ritul englez). Din păcate pentru el, la cca. 8 ani a ajuns să fie expulzat cu mare tam-tam în presă, ardere între Coloane şi tot tacâmul anglo-saxon. Ulterior a înfiinţat ordinul paramasonic Dignity, având un număr foarte mic de adepţi şi intrând în conflict cu mulţi foşti “tovarăşi masoni”.  

Iată modelul adoptat, de exemplu, de tandemul Nicu Filip/Dănacu şi care se perpetuează astăzi într-o formă exoterică accentuată.

«Supremo Consiglio del Rito Scozzese Antico ed Accettato per la Giurisdizione Massonica Italiana», avându-l ca SMC pe Leo Taroni (în relaţie cu Southern Jurisdiction, USA, the Mother Supreme Council of the World) recrutează firesc DOAR din «Grande Oriente d’Italia». 

G.O.I. are relaţii de amiciţie cu majoritatea Marilor Loji nord-americane, precum şi peste tot în lume (cca 200 de tratate, inclusiv cu Marea Lojă Naţională din România).

Din toată disertaţia reies unele concluzii:

-ar trebui să reflectăm mai mult asupra momentului 1993 şi cine a fost cu adevărat Di Bernado, Iancu, Nicu Filip, Boanţă, Lăzărescu, Paleologu ş.a;

-de ce a fost nevoie de filiera italiană, cand exista un Suprem Consiliu în exil la Paris.

-filiaţia şi continuitatea unei organizaţii masonice ţin de recunoaşteri succesive (în cazul de mai sus, acordată de UGLE, că Mare Loja Mamă a Lumii) şi nu de vechimea “profana”. Iar uneori contează persoana (în sens de garant) cu care se semnează, din diverse motive “ocultate”.

-numărul de membrii şi reprezentativitatea rămân totuşi argumente secundare (sic). 

-atenţie la modelele pe care le alegem şi le promovăm în discursurile noastre, ucenicii n-au nicio vină.

etc

Probabil aceste aspecte se ştiau la noi, chiar înainte de 1989 cand a apărut dosarul Oculta.

https://www.grandeoriente.it/

http://www.glri.it/

http://www.dignityorder.com/

https://www.ugle.org.uk/about/foreign-grand-lodges

RSAA în Anglia, simplă extensie a Royal Arch

Toți candidații la gradele «Ritului Antic și Acceptat» sau mai bine spus «Ordinul Rose Croix de Heredom» din jurisdicția «Supremului Consiliu pentru Anglia și Țara Galilor», trebuie să practice credinţa în Sfânta Treime și să fi fost Maeștri Masoni timp de cel puțin un an într-o Lojă albastră afiliată «United Grand Lodge of England - UGLE». Din titulatura oficială lipsește firesc cuvântul “scoţian”, dar se conduce tot după «Constitutiones Magnae 1786» şi a fost patentat în 1845 de «Southern Jurisdiction of the USA». Cu alte cuvinte, acolo nu este deschis necreștinilor, ceea ce în Europa continentală sau SUA, de exemplu, ar fi de neacceptat. În Franţa, prezenţa Bibliei deschise pe Altarul Jurămintelor este obligatorie dar ca simbol al Tradiţiei şi datorită referirilor frecvente din legendele gradelor scoţiene (1-33). Într-un capitul Rose Croix, deși se recunosc teoretic cele 33 de grade, nu se lucrează decât la al 18-lea grad, iar la al 30-lea, al 31-lea, al 32-lea și al 33-lea doar în mod excepțional.

Din practică, între «United Grand Lodge of England - UGLE» și «The Supreme Council 33 for England and Wales and its Districts and Chapters Overseas» relația este una extrem de strânsă: Marele Maestru, Pro Marele Maestru și Marele Maestru adjunct sunt gradul al 33-lea! Mai mult decât atât, Marele Maestru, Prince Edward, Duke of Kent, este chiar Marele Patron al «Ordinul Rose Croix de Heredom», ceea ce republicanii europeni ar putea-o numi gravă imixtiune. În mod similar, toți cei nouă membri ai Supremului Consiliu sunt Mari Ofițeri ai UGLE . Este de la sine înţeles că sistemul Rose Croix a fost extins astfel şi fostelor colonii britanice.

http://www.sc33.org.uk/

Ameliorarea fiinţei umane prin Francmasonerie – realitate sau utopie?

Am putea pleca de la răsfoirea Constituţiei Marii Loji Naţionale a României, practic similară cu cea a Grande Loge de France - GLdF. Astfel vom afla din primul capitol că «Francmasoneria are drept scop perfecţionarea fiinţei umane şi astfel a întregii Umanităţi.» De la început trebuie spus că însăşi Francmasoneria poate fi considerată un model utopic universalist-laic al societăţii, pe care Cavalerul de Ramsay o visa «republică universală». De fapt celebrele sale discursuri expun tema într-o variaţiune romantică, de unde am putea selecta următoarele pasaje «Strămoşii noştri au imaginat o instituţie al cărei scop unic este de a uni inimile şi spiritele pentru a le face mai bune şi a da naștere în timp unei naţiuni spirituale în care, fără derogări de la diversele îndatoriri pe care diferenţele dintre state o cer, să se creeze un popor nou format din multe naţiuni, pe care să le cimenteze între ele prin legăturile virtuţii şi ale ştiinţei. … Sănătatea morală este o însușire cerută în societatea noastră… Ordinul francmasonilor a fost  instituit pentru a forma oameni. Pentru a forma oameni binevoitori, buni cetăţeni şi buni supuşi, incapabili să-şi încalce promisiunile, fideli adoratori ai Dumnezeului prieteniei, dornici mai curând de virtute decât de răsplată.» Iată un minunat răspuns care ar trebui să ne definească, chiar şi în sec. al XXI-lea. În general, oamenii au nevoie de idealuri pentru a-și justifica angajamentele și pentru a accepta constrângerile inevitabile atunci când este necesar să depună eforturi și să-și schimbe comportamentul. Pornită chipurile dintr-o imaginație fertilă, Francmasoneria reprezintă pentru unii doar o construcție imaginară, dar riguroasă, a unei lumi care în ochii adeptului constituie un Ideal… Eu personal cred că o gândire utopică, încadrată armonios de coerența simbolurilor şi bazată pe „armonia contrariilor”, poate fi esențială pentru îmbunătățirea condiției. Adoptând valorile umaniste şi dovedind credinţă în viitorul omenirii, vom reînvia sistematic Speranța de mai bine. Pornind de la filosofia-slogan promovată virulent de ramura anglo-saxonă “making good men better” (redusă minimalist la acţiuni caritabile), am putea crede în mod eronat că scopul Ordinului este progresul fiinţei umane printr-o “zidărie socială”… când aceasta este de fapt doar OBLIGAŢIA noastră personală, a celor care ne-am propus să deprindem meşteşugul şlefuirii Pietrei. Schimbarea socială este condiţionată determinant de schimbarea interioară, doar aşa putem obţine libertatea cu adevărat. Nici un Mare Maestru, nici un Mare Comandor etc, oricât de mari ar fi, nu ne vor putea învăţa cum să progresăm iar multe din răspunsurile la frământările legate de spiritualitate le vom găsi ocultate în ritualurile practicate şi în lăuntrul nostru. Spre deosebire de doctrina transhumanismului, care s-a dezvoltat pregnant în ultimele decenii, Francmasoneria oferă de sute de ani o altă perspectivă de a îmbunătăți Omul. În Lojile noastre învățăm să ne lăsăm metalele la poarta Templului, învăţam să fim prieteni ai Omului, să-i recunoaştem limitările dar şi perfectibilitatea, exersând mereu o îngăduință justă, pentru a putea convieţui împreună. Oricât de bine am stăpânii Forța, realizăm treptat că nu are nici o valoare fără Frumusețea și Înțelepciunea emanate de dragostea frățească. Deşi sunt unele “contexte ezoterice” în care ni se “inoculează” volens nolens serul adevărului, nu există persoane mai apropiate de perfecțiune decât altele, nu. Există doar oameni care dobândesc mai multă Cunoaștere, care sunt mai echilibrați şi mai în armonie cu Universul decât alții, atât. Francmasoneria, ca instituţie tradiţională, poate reprezenta un “loc” privilegiat în care să ne cultivăm metodic pe noi înșine, un loc în care exersăm ceea ce Anticii numeau virtute. Mai pe româneşte, un loc unde învățăm să trăim alături de ceilalți, percepând diferențele și manifestând toleranța, unde învățăm să ne organizăm, să ne ordonăm, să ne ascultăm și să ne ajutăm. Fără doar şi poate, iniţierea trebuie să fie completată de acţiune! Angajat într-un domeniul de cercetare foarte vast, ca Francmason trebuie să simţi nevoia permanentă de perfecţionare, luptând cu greșelile tale și străduindu-te să fii tot mai bun, AMELIORÂNDU-TE practic cu ajutorul uneltelor și simbolurilor interiorizate. Obligația noastră, asumată voluntar și chiar entuziast la început, este «să ne ferim de viciu și să practicăm virtutea, preferând Dreptatea și Adevărul față de orice». Teoretic, cu toții “prestăm” această muncă în Lojă, dar ca să o ducem la bun sfârşit trebuie să fim constanți și perseverenți... luptând cu tenacitate şi sperând chiar la excelență (!) printr-o (auto)perfecţionare continuă. Este păcat că unii Frați doar mimează munca, având o viziune brută şi profană a perfecţionării, din punctul meu de vedere ireconciliabilă cu spiritul masonic. Între contemplație și acțiune, persistența în mediocritate, la fel ca lipsa de pasiune şi vigoare duc inevitabil la o resemnare pesimistă… şi la un somn profund pe Coloanele Templului. Himeră pentru unii, vis posibil pentru alții, depinde de fiecare din noi dacă ameliorarea fiinţei umane reprezintă doar o tentativă utopică sau este o expresie a realităţii, iar asta se va vedea mai clar decât orice insignă la rever. Trebuie să căutăm în mod constant să atingem Idealul de perfectibilitate printr-o proiecţie individuală în colectivitate, rămânând însă la curent cu realitățile înconjurătoare, doar astfel vom rămâne credibili pentru profani. Orice utopie poate deveni realitate dacă Omenirea o dorește cu adevărat, iar după cum spunea Theodore Monod, „utopia nu este ceva irealizabil, ci doar nerealizat încă”. Poate ca utopia este adevărata vocație a Ordinului nostru, căci avem datoria să construim lumea de mâine, avem datoria să venim cu idei noi, avem datoria să fim gardienii moravurilor și eticii. Meșteșugul pe care îmi doresc să-l deprind eu pendulează între ideal și realitate… să ne străduim că realitatea să fie mult mai aproape de ideal și idealul nostru să devină realitate. Dar trebuie să recunosc că îndoiala mă cuprinde mereu de-a lungul călătoriei mele spre Eternul Orient!

Se simte necesitatea unei cooperări active!

“Masoneria regulară din România se află într-o perioadă de stagnare, iar motivaţiile sunt diverse… Putem aminti dificultatea potenţialilor candidaţi de a disemina corect și obiectiv informațiile asupra păienjenişului de aşa-zise obediențe sau supreme consilii. De asemenea, trebuie spus că, după zeci de ani în care a dominat totalitarismul și anti-masonicul, Ordinul nostru încă mai stârneşte scepticism, ironie, neîncredere sau chiar frică... Din dorinţa de rating, nu de puţine ori mass-media amplifică la maxim acest scepticism, iar cel mai grav este ca «luptele» dintre organizații dezvăluie profanului o imagine tenebroasă, în care primează legăturile oneroase în detrimentul celor fraterne. Trebuie să recunoaştem că încercările noastre discrete de comunicare, oricât de relevante ar fi, nu mai pot contrazice această impresie generală… Lumea se schimbă și ţara noastră nu face excepţie! Obiectivele de referință ale societății românești sunt estompate de false modele lipsite de conținut și substanță, iar Francmasoneria autentică, cea recunoscută internaţional, va trebui să-şi definească cât mai repede un proiect comun și unificator, depăşind conflictele care o divizează permanent. Se simte necesitatea unei cooperări active, care sa faciliteze schimbul de informaţii în ceea ce priveşte Tradiţia iniţiatică şi spiritualitatea, care să vizeze crearea de forumuri comune sau adoptarea unei poziții unitare şi legitime pe subiecte de interes actual.”  

Ruslan Oprescu 33, Suveran Mare Comandor

scrrsaa@gmail.com