Basescu a juns la Chisinau...

In Templu masonii nu fac niciodata politica si nici noi nu o sa facem aici caci doar suntem regulari si respectam landmark urile Masoneriei universale, legitime si de necontestat.

Insa trebuie sa amintim totusi cateva fragmente relevante din declaratiile de la Chisinau ale Presedintelui Basescu in care a punctat foarte bine aspecte ce tin de identitatea noastra nationala si pentru care merita toata admiratia noastra, profani sau masoni:

"Responsabila de proastele relatii dintre Romania si R. Moldova este naivitatea mea, pentru ca am crezut ca presedintele Voronin chiar face ceea ce spune - adica este proeuropean. Eu nu am inteles de la bun inceput ca presedintele Voronin una declara si alta face.

-am spus presedintelui Voronin de fiecare data ca suntem doua state independente, dar un singur popor. Negi acest lucru doar daca nu vrei sa recunosti realitatea istorica. Romania a recunoscut independenta Republicii Moldova, a recunoscut hotarele ramase mostenire de la URSS, dar daca o sa-mi spuneti ca Eminescu sau Stefan cel Mare sunt numai istoria teritoriului dintre Prut si Nistru, o sa va contrazic - o sa va spun ca sunt parte a istoriei Romaniei.

Eu nu o sa semnez ce a semnat Hitler si Stalin, niciodata! Niciodata nu voi confirma asezarea frontierei pe Prut - a ramas dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, am recunoscut-o, dar putem discuta un tratat privind regimul frontierei - adica ce facem noi pe frontiera, cum trec cetatenii frontiera. Dar in niciun caz nu se poate discuta cu mine un acord in care sa confirm ca frontiera este de aici si pana aici - acest lucru l-a facut Romania recunoscand independenta Republicii Moldova.

Problema domnului Voronin este cu istoria - cum va ramane el in istoria Republicii Moldova - ca un politician care a blocat progresul Republicii Moldova si integrarea in UE sau va ramane o figura luminoasa care a spus una si a facut alta"

Presedintele roman si-a incheiat interviul acordat televiziunii private de la Chisinau prin a spune ca Romania va respecta intotdeauna independenta Republicii Moldova, dar, a avertizat din nou seful statului, "sa nu ne ceara nimeni sa spunem ca avem alt sange decat cei din aceasta parte a Prutului!".

Traian Basescu a intreprins o vizita oficiala in Republica Moldova in 27 si 28 ianuarie, fiind prima sa deplasare externa de la preluarea celui de-al doilea mandat. Seful statului si-a inceput vizitele externe din primul mandat tot printr-o deplasare la Chisinau, in 2005, cand a fost oaspetele lui Vladimir Voronin.

preluare NewsIn

La multi ani, Maestre!

Pentru ca acest blog este despre Masonerie si nu numai, asa cum am cerut de la prima noastra intrare in Templu, poate se cuvine astazi sa-I uram La multi ani! Maestrului Florin Piersic. A implinit 74 de ani...Un barbat adevarat, un om care stie sa ia viata in gluma fara sa isi bata joc de ea si este la la fel de sarmant ca la 20. Nu, nu are un sort de mason insa este un Venerabil Maestru al scenei romanesti, este un roman cu care ne mandrim oricand si oriunde si in fata caruia ne scoatem palaria ca la ProTV, admirativ.

Cred ca in semn de respect pentru publicul sau, Florin Piersic a jucat si in aceasta seara piesa "Straini în noapte" la Teatrul Naţional din Cluj, alaturi de Emilia Popescu.

La multi ani, Maestre si te rugam sa ramai langa noi, mereu la fel de plin de viata asa cum esti astazi. Te iubim si te veneram cu totii, spectatorii Tai si ne dorim sa-ti ascultam povestile la nesfarsit pentru ca sunt minunate... La multi ani, Maestre! La multi ani...

Semnat,

Publicul tau umil care te iubeste!

130 de ani de Masonerie

"Astăzi (Duminică, 24 Ianuarie 2010), masoneria română serbează 130 de ani de existenţă. Mai exact 130 de ani de la Înfiinţarea Marii Loji Naţionale din România sub conducerea Primului Mare Maestru Constantin Moroiu. Asta pentru că - strict documentar şi nu conform tradiţiei - de existenţa acestei Confrerii pe teritoriul Ţărilor Române putem vorbi din 1734. Atunci, Anton Maria del Chiaro, secretar al domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, iar ulterior secretarul lui Constantin Mavrocordat, domnitorul Moldovei, a înfiinţat o lojă masonică la Galaţi, urmată apoi de o alta la Iaşi.Nu ştiu dacă 130 de ani este mult sau puţin. Ştiu doar că numai exprimarea acestui cuvânt masonerie sau francmasonerie trezeşte sentimente diverse: admiraţie sau, dimpotrivă, o ură teribilă. Niciodată masoneria nu a rămas indiferentă marelui public, iar pe seama ei s-au spus vrute şi nevrute. În DEX, francmasoneria este definită drept: „Asociaţie secretă răspândită în diverse ţări, ai cărei membri, organizaţi în loji, sunt adepţii principiului fraternităţii şi se recunosc între ei prin semne şi embleme” şi „Curent religios şi filosofic care se caracterizează prin ritualuri mistice şi prin îmbinarea lor cu principiile etico-morale şi politice”. În România, istoria masoneriei este inevitabil legată de relaţia cu Biserica, relaţiile celor două fiind sinuoase. Masoneria a avut parte în timp atât de sprijinul Bisericii Ortodoxe, cât şi de afurisirenea ei de către aceeaşi Biserică. Loja creată de Mavrocordat a fost condusă de mitropolitul Leon Gheuca.În anul 1787, o altă faţă bisericească, şi anume arhimandritul Gherasim, de la Mitropolia Moldovei, traducea din franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor“, scris de abatele Gabriel Perau în 1742. Masoneria a fost cultivată de pleiada de călugări şi de ierarhi aplecaţi spre cultură. Loja Moldova avea, la vremea aceea, mai mulţi membri din cler decât laici. Patriarhul Miron Cristea, episcopul Melchisedec Ştefănescu, Filaret Scriban, Dionisie Lupu, Atanasie Stoianescu, Irineu Mihălcescu, autor al unor răsunătoare studii antimasonice, au fost membrii „Ocultei”. În schimb, adversarii masoneriei nu uită să amintească Temeiul nr. 785/1937, al Sfântului Sinod din 11 martie 1937, prin care francmasoneria era condamnată. Atunci s-a hotărât că „Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti”.O decizie ciudată, caducă, din moment ce din 1937 şi până În prezent nu a existat vreun caz în care unui mason să i se interzică slujba de înmormântare! Şi în present, în România, părerile sunt împărţite. Unii consideră masoneria o organizaţie care lucrează pentru binele omenirii, alţii o hulesc. Numai la citirea numelor celor care au aparţinut masoneriei, unii precum Ion Antonescu au renunţat să mai critice această Frăţie.Alţii cred în scenarii apocaliptice, în acea „hidră iudeo-masonică”, o fac vinovată de toate relele din lume, vorbesc de planurile diabolice de a cuceri lumea sau alte baliverne. În funcţie de părerea şi educaţia dumneavoastră, le puteţi spune La mulţi ani! sau să-i blestemaţi! "

de Florian Bichir, teolog, jurnalist si "distrugator de panarame"

preluare din EVZ

Maximele unei zile friguroase

"Great minds discuss ideas. Average minds discuss events. Small minds discuss people."

"The future belongs to those who believe in the beauty of their dreams."

Eleanor Roosevelt (1884-1962)

A fost Prima Doamna a Statelor Unite ale Americii, sotia Presedintelui Franklin Delano Roosevelt, diplomata si activista pentru drepturile omului, una dintre femeile cele mai influente ale secolulului al XX lea. O „cumnata” cu care ne mandrim noi toti...

Unirea Principatelor

Se poate afirma că România, fără sprijinul Masoneriei, ar fi rămas în stadiul de ţară medievală. Marile personalităţi care au făcut Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor şi Independenţa României din 1877 erau, aproape fără excepţie, francmasoni: de la Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae şi Ştefan Golescu, Gh. Magheru, Cristian Tell, Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, până la Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Gr. Alexandrescu, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu etc. Apartenenţa la Francmasonerie a permis acestei generaţii, poate cea mai activă din istoria României, să vină în contact şi să întreţină relaţii de strânsă prietenie cu marile personalităţi ale vremii: Michelet, Quinet, Mickievicz, Mazzini, Cavour sau Garibaldi. Aceste legături au contribuit mult la împlinirile istorice care au urmat.
24 ianuarie este ziua in care sarbatorim an de an, din 1859 incoace, un mare eveniment al istoriei poporului roman. De atunci, aceasta data este amintita anual prin diferite manifestari, dintre care nu lipseste niciodata “Hora Unirii”, cunoscutul cantec pe versurile poeziei cu acelasi titlu scrise de Vasile Alecsandri si publicate pentru intaia oara, la Iasi, in numarul 51 al revistei “Steaua Dunarii”.
În anul 1848, în mai multe ţări din Europa izbucnesc aproape simultan o serie de revoluţii, cunoscute în istorie drept „paşoptiste”. Moldova şi Ţara Românească, aflate în acel moment sub controlul Imperiului Otoman, nu fac excepţie. Expresie a eliberării naţiunii de sub dominaţia străină, revoluţia de la 1848 din Ţările Române a reprezentat si înscrierea în curentul masonic european.
În acel moment în Moldova era domnitor prinţul Mihail Sturza, el însuşi un fervent propagator al ideilor masonice. Totodată, strânsele sale relaţii cu Imperiul Otoman şi implicit cu masoneria turcă, i-au permis ca în 1849, când în celelalte ţări europene revoluţiile au fost înăbuşite sângeros, să rezolve această problemă în Moldova într-un mod paşnic, dar favorabil intereselor noastre. Astfel că el le-a oferit prilejul fratilor nostrii paşoptişti din Moldova să îşi salveze viaţa, refugiindu-se în exil, de unde şi-au continuat activitatea. Printre ei se aflau toţi cei care la 24 ianuarie 1859 au înfăptuit Unirea Principatelor.
Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Tara Romaneasca. Este strâns legată de personalitatea lui Fr.: Alexandru Ioan Cuza, exponentul lojilor franceze şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor Principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Înainte de a ajunge domnitor el a fost insa Maestru Venerabil al R.:L.: Steaua Dunării din Galaţi. La acel moment mai existau încă două fractiuni ale aceleaişi loji, una în Muntenia, la Bucureşti şi alta în Moldova, la Iaşi iar Unirea Principatelor a fost precedată chiar de o unire masonică simbolică a acestor trei loji sub o conducere unică, cea a lui Venerabilului Alexandru Ioan Cuza. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări, procesul incepand în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale, în timpul domniilor lui Mihail Sturza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul Razboiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică. După abdicarea sa în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat Romania.

In 1881, la 25 mai Zoe Sturdza, sora lui Costache Negri, scriind la Paris lui Baligot de Bezne afirma: „ Principele Cuza va avea intotdeauna o pagina stralucitoare in istoria tarii sale. Caci daca omul a avut slabiciuni inerente sarmanei noastre naturi umane, suveranul a fost intotdeauna integru si patruns de cel mai mare patriotism. ”. Ne insusim aceasta judecata si adaugam ca patriotismul nu numai ca i-a aratat masurile ce trebuiau luate spre ridicarea nivelului material, politic si cultural al poporului, dar i-au dat si puterea sufleteasca necesara pentru a decide si pune in practica aceste masuri, luptand impotriva unei opozitii indarjite si asumandu-si riscurile unei asemenea actiuni. Cuza a fost un mare revolutionar al poporului roman; a urmarit statornic indeplinirea programul revolutiei de la 1848 si a contribuit in chip esential la indeplinirea unor puncte importante ale acestui program.
Numele lui va ramane inscris cu aur in cartea istoriei poporului nostru, alaturi de numele marilor voievozi si domni ai lui, alaturi de fratii nostrii care au trecut la Orientul Etern...

De ziua masoneriei romane va transmit astazi Voua, tuturor Fratilor mei sarutul meu si va imbratisez cu mare drag!

La multi ani!

Puterea Cuvantului

“Si eu atata va spun, ca se apropie acele zile de pe urma. Anii durerilor s-au inceput. Ii mare nenorocire amu. Cine s-a trezit n-are altceva de facut decat sa planga... Dar atata va spun, ca are mare insemnatate. Viata noastra este asa: pe unii ii asteapta bucuria la capatul drumului si pe altii, mahnirea, scarba. Si noi…”.

Parintele Proclu, pustnicul din Neamt

„Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi şi noapte, ca să poţi face potrivit cu tot ce este scris în ea, atunci vei face să-ţi reuşească toate căile, atunci vei prospera.”

Iosua 1:8

“Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău. Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi înviorare oaselor tale. Cinsteşte pe Domnul din averea ta şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău. Atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug şi mustul va da afară din teascurile tale.”

Proverbe 3:5-10

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul de duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”.

Evrei 4:12

“cei ce au urechi sa auda si cei care au ochi sa vada dar vor fi multi surzi si multi orbi...“.

Gheorghe Comanescu

O organizatie care are ca scop educarea socitetatii si mintii fiecarui individ liber de moravuri si independent...dupa reaprinderea luminilor sub conducerea Marelui Maestru Dohotaru, apoi a lui Sever Frentiu si cu un apogeu sub Nicu Filip Masoneria Romana a avut clipele ei de glorie.
A fost un om care poate a lasat in urma lui ceva. Gheorghe Comanescu s-a nascut la 6 aprilie 1928 în localitatea Babeni – Bistrita, din judetul Vâlcea. El si-a manifestat înca din tinerete optiunea pentru doctrinele democratice, fiind angajat activ politic în organizatia de tineret a PNTCD. Pentru atasamentul sau fata de valorile democratiei si statului de drept, a suferit rigorile unor legi strâmbe, fiind încarcerat politic timp de 10 ani. Eliberat din închisorile comuniste, el si-a definitivat studiile, obtinând diploma de inginer constructor. Dupa 1989, Gheorghe Comanescu si-a reluat activitatea politica, fiind ales deputat PNTCD, în legislatura 1992 - 1996. Admis în rândurile Francmasonilor în anul 1994, Prea Respectabilul Frate Gheorghe Comanescu a parcurs toate treptele initierii în misterele noastre si a fost ales si învestit mai întâi ca Maestru Venerabil, apoi ca Mare Maestru si, în cele din urma, a fost considerat demn de cea mai înalta demnitate a Marii Loji Nationale din România, aceea de Mare Maestru. Pe parcursul celor doua mandate de Mare Maestru care i-au fost încredintate, Respectabilul nostrum Frate a contribuit esential la reconstructia miscarii masonice din România si la reintegrarea ei în Lantul Universal al Masoneriilor Regulare. Multiplele merite ale Prea Respectabilului Frate Gheorghe Comanescu, Mare Maestru din Trecut al Marii Loji Nationale din România, vor fi mereu omagiate, potrivit traditiei, de catre toti adevaratii Francmasoni.
Gheorghe Comanescu a fost deci al patrulea Mare Maestru al Marii Loji Nationale din România, dupa Nicu Filip, Adrian Dohotaru si Sever Frentiu. Sub conducerea lui , Marea Loja Nationala a obtinut peste 120 de recunoasteri din partea altor mari loji regulare din intreaga lume.
Din pacate insa cu Comanescu masoneria a facut o turnura periculoasa... Daca marele Nicu Filip incuraja masonul adevarat, cel cu structura interioara de mason, Gheorghe Comanescu a promovat oamenii cu bani, poate dupa principiul dezonorant ca daca ai bani ai si putere si au ajuns astfel in fratia noastra tot felul de arivisti si impostori...care din fericire, asa cum au venit au si plecat!

Te sarut si te imbratisez frate drag. Ma bucur ca ai ales sa vii azi alaturi de mine si astept sa imi arati unde am gresit in expunerile mele. Sunt perfect de acord cu punctele tale de vedere! Dar a venit ceasul ca masoneria romana sa ia o gura de aer curat. Iata de ce este nevoie de o viziune noua. Spetele de justitie masonica socotite grave duc la excluderi, radieri sau chiar arderi intre Coloane!

Prea Ilustrul Sever Frentiu

"Francmasoneria romaneasca este un miracol". Acestea au fost cuvintele pe care Suveranul Mare Comandor C. Fred Kleinknecht 33° le-a rostit la Bucuresti…
Prin unificarea celor două Consilii Supreme de grad 33 ia naştere, în primăvara lui 1997, MLNR -Marea Lojă Naţională din România. Prea Ilustrul Dan Amedeo Lăzărescu va deveni astfel Suveran Mare Comandor ad vitam si se retrage din orice funcţie executivă, iar la conducerea noii formaţiuni vine Costel Iancu. Ceea ce s-a petrecut în 1997 este de fapt doar o unificare de faţadă, disensiunile dintre diversele grupări masonice româneşti continuând până în prezent. Încă din decembrie 1995, din Marea Lojă Naţională, nucleul principal al viitoarei MLNR condusă, la acea vreme, de Sever Frenţiu se separaseră 13 loji. Acestea s-au unit la începutul lui 1996 cu lojile de obedienţă franceză înfiinţate între timp de Dan Amedeo Lăzărescu si ia astfel naştere Marea Lojă Naţională Unită a României (MLUNR), condusă de Vladimir Boanţă. Două luni mai târziu, Boanţă trece înapoi în tabăra lui Sever Frenţiu, urmat de trei loji din MLUNR. Astfel de schimbări vor fi şi în continuare la ordinea zilei în masoneria română şi după „unirea” din 1997 vor sta la baza a ceea ce s-a numit „Districtul Transilvania”…despre care poate vom discuta mai tarziu, cand masoneria romana se va maturiza cu adevarat si isi va intelege o data pentru totdeauna universalitatea ancestrala.
S-a nascut în anul 1931, la Sacuieni, judetul Bihor. A urmat cursurile Institutului de Arte din Cluj. În 1961 devine presedintele filialei Uniunii Artistilor Plastici din Arad. A avut numeroase expozitii de grafica si pictura în tara si în strainatate. A semnat scenografia mai multor spectacole la Teatrul Mare din Arad, Teatrul Ion Creanga, Teatrul Tandarica, Teatrul Mic, Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" si Teatrul Evreiesc, Teatrul National, Studioul de film Buftea din Bucuresti, precum si la teatre din Ungaria si Norvegia, Elvetia, Canada. A realizat vitralii pentru Palatul Foisor (Sinaia), Casa de Oaspeti (Olanesti), Palatul Cotroceni si Biserica Luterana din Bucuresti. Este initiat în Francmasonerie în 1992. În 1993, participa la ceremonia de reaprindere a luminilor Marii Loji Nationale a României. În 1994 devine Maestru Venerabil al Lojii Nomine, iar în anul 1995 este ales Mare Maestru al Marii Loji Nationale din România. În 1996, realizeaza împreuna cu Fratele Vladimir Boanta unirea masonica din România. A trecut la Orientul Etern în anul 1997.
"L-am cunoscut foarte bine pe Marele Maestru Sever Frentiu. Un om mare. Daca n-ar fi murit, ar fi ajuns unul dintre marii Mari Maestri. El întelesese într-adevar totul. Pacat ca s-a dus atât de repede." (Ilustrul Frate Robert Heyat, Membru al Marii Loji din Washington DC)
Personalitatea şi opera pictorului Sever Frenţiu sunt printre cele mai complexe ale sfârşitului de veac XX. Cu o certă înclinaţie pentru scenografie, viguros creator de spaţii reale sau imaginare, Sever Frenţiu a găsit, în lumea teatrului, mediul stimulator atât de necesar imaginaţiei sale. Veşmintele bogate ale Renaşterii, arhitectura bogată a romanticilor şi poezia evanescentă a Secession-ului au contribuit la crearea unui stil, a unei personalităţi unice în arta românească.Din rigoarea unui gravor şi spiritul unui ultim romantic s-a născut opera sa de pictor şi desenator, vitraliile de o neasemuită, la noi, eleganţă şi expresivitate, tulburătoarele forme, în sticlă, create la Veneţia, ceramica şi mozaicurile, toate, purtând marca unui artist a cărui tumultoasă vocaţie nu se putea cantona într-un singur domeniu.Călătorind îndelung în ţările nordului sau sub soarele torid al Africii, Sever Frenţiu realiza o sinteză între misterul tenebros şi întinsele spaţii pierdute sub lumina crudă a soarelui pe care o plasa într-o Veneţie de carnaval, de o fabuloasă bogăţie. Între realitate şi mister, între cuvânt şi fină insinuare, în faţa unei scene sau a şevaletului, Sever Frenţiu, ultimul romantic, a dat o operă demnă de marii bijutieri ai Renaşterii.

Sfantului Andrei, apostolul cel dintai chemat al Domnului

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului.
Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei", despre care am discutat anterior…
Ziua de 30 nioembrie este sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei. Ea are o semnificatie aparte pentru poporul roman. Sfantul Andrei este cel care a botezat primii crestini pe teritoriul tarii noastre, fiind considerat patronul spiritual al romanilor.
Peste tot in lume exista datini si obiceiuri populare, insa parca niciunde traditiile nu cunosc „fastul” si semnificatiile celor romanesti. Legendele spun ca in noaptea Sfantului Andrei (29/30 noiembrie) se practica ritualuri cu scopul de a proteja oamenii, animalele si gospodariile. Este noaptea in care spiritele negre bantuie locurile pamantesti. De aici traditia ca de Sfantul Andrei se dezleaga secrete, se gasesc autorii unor crime, ale unor furturi. Acest obicei se desfasuara la miezul noptii, in cimitir cu apa sfintita, lumanari, un vas nou cu gura larga si cativa banuti de argint care se pun pe un mormant parasit. Dupa ce se spun cateva rugaciuni, se poate vedea in apa turnata in vas firul evenimentelor.

Traditiile de Sfantul Andrei sunt variate si multiple, poate nicio alta sarbatoare nu este asa plina de simboluri ca aceasta. Legendele din Bucovina spun ca in noaptea Sfantului Andrei lupii incep sa vorbeasca si isi misca gaturile intepenite. Cel ce vrea sa auda vorbele lupilor, va muri repede, iar daca un om este atacat de lupi acesta se va transforma in varcolac.
De Sfantul Andrei femeile intorc oalele si canile cu gura in jos sau scot din soba cenusa calda pentru ca strigoii sa nu se adaposteasca la caldura sau imprastie prin curte bucati de paine pe care strigoii sa le manance si sa nu mai intre in casa. Ca sa se apere de varcolaci atarna siruri de usturoi la intrare si lasa candela aprinsa (in unele zone exista obiceiul de a se unge cu usturoi tocurile usilor si ferestrelor). Animalelor li se amesteca in hrana cate un fir de busuioc sau li se pune o picatura de aghiasma in apa. In trecut exista „descantecul sarii”: un drob de sare descantat era ingropat in fata grajdului. El era dezgropat la primavara de Sfantul Gheorghe cand sarea era amestecata in hrana animalelor ca sa le fereasca de farmece.
Sarbatoarea Sfantului Andrei este prevestitoarea ursitului pentre fetele tinere nemaritate. Se spune ca un fir de busuioc asezat sub perna face ca in vis sa apara imaginea ursitului. In alte parti se foloseste metoda „facutului cu ulcica”: singura in fata sobei, fata intoarce un vas nou de lut pe fundul caruia lasa sa arda 3 carbuni. Rostind o incantatie ea roteste usor vasul si atrage atentia celui iubit. Un alt obicei pentru a ghici viitorul consta in a privi un pahar cu apa neinceputa in care arunca o verigheta sfintita de preot in mijlocul caruia apare chipul ursitului. Tot pentru aflarea viitorului o fata dezbracata se aseaza intre doua oglinzi cu o lumanare in fiecare mana si priveste intens in oglida din fata. Se spune ca in oglinda din spate i se reflecta scene din viitor si imaginea viitorului sot.
De Sfantul Andrei se poate afla prognoza pentru anul urmator. Traditia spune ca se iau 12 cepe care se duc in podul casei si se lasa acolo pana in seara de Craciun. Fiecarei luni a anului ii corespunde o ceapa. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindina, iar cele care au incoltit, luni favorabile pentru recolta. La fel se face si cu graul care este pus la incoltit pentru fiecare membru al familiei. Cel al carui grau este frumos si inalt se spune ca va avea un an bun cu bani si sanatate. Daca in noaptea Sfantului Andrei este senin si cald, atunci vom avea o iarna blanda, daca este ger, vom avea o iarna grea.

Masoneria in Transilvania

Francmasoneria transilvana este un produs al Epocii Luminilor. Ea isi face aparitia aici la jumatatea secolului al XVIII-lea, fiind promovata, in primul rand, prin intermediul trupelor imperiale prezente in provincie si al lojilor militare create in garnizoanele acestora. Nu este deci de mirare ca masoneria a gasit cel mai fertil teren de manifestare in Sibiul german, resedinta preferata a armatei si administratiei imperiale din Transilvania. Pe de alta parte, masoneria se raspandeste prin initierea directa a unora dintre reprezentantii de frunte ai aristocratiei ardelene, in lojile din capitala imperiala.

Loja Sf. Andrei (sau Loja Sf. Andrei trei frunze de nufăr, în limba germană St. Andreas zu den drei Seeblettern), a fost prima lojă masonică din Transilvania, înfiinţată la Sibiu in Mai 1767, de către un grup de opt tineri, în frunte cu Simon Friedrich von Baussnern, reveniţi de la studiile universitare din Germania. A avut filiale în Brasov, Cluj si Alba Iulia (probabil şi Sighisoara). Loja Sf.Andrei era în contact cu lojele masonice din Bucureşti, Bucovina, Iaşi, Braunschweig, Erlangen, Hildesheim, Pesta, Praga şi Viena. A fost desfiinţată în 1790...
Activitatea Lojei Sf.Andrei s-a concentrat asupra aspectelor culturale, pe stimularea activităţii publicistice şi literare. Întrunirile aveau loc cel mai adesea în casa tipografului Hochmeister. Loja era un loc de întâlnire pentru înalta societate şi era dominată de interesele nobilimii, fiind foarte puţin receptivă la reformele iosefine, mai ales în a doua parte a domniei lui Iosif al II-lea, când a devenit făţiş ostilă noii politici. Cu toate acestea era formată din intelectuali animaţi de idei iluministe, umanitare, de toleranţă şi egalitate în drepturi. Loja îşi propunea să „înlăture contradicţiile naţionale şi religioase”, o tendinţă cu totul nouă pentru societatea transilvăneană, şi să promoveze spiritul toleranţei prin educarea plebei, să combată superstiţiile. Acţiunile lor însă aveau un impact redus asupra ţărănimii, pentru că teatrul, presa, revistele, cărţile sau colecţiile ştiinţifice care îi preocupau pe aceştia, erau în foarte mică măsură destinate maselor. Doar introducerea de metode performante în agricultură era o ţintă care viza mai mult ţărănimea. Măsurile concrete luate de Lojă în toate aceste domenii au fost superficiale şi cu impact foarte redus asupra populaţiei.
Statutele prevedeau obligativitatea pentru un membru să fi împlinit 24 de ani şi să fie liberi. În perioada în care a funcţionat, între 1767-1790, a avut în total 276 de membri, printre care se regăseau germani, unguri, greci sau români. Printre membrii ei se găseau: guvernatorul si generalul comandant ai Transilvaniei, consilieri cezaro-crăieşti, consilieri guberniali, nobili unguri, episcopi sasi, preoţi şi unii dintre cei mai importanţi politicieni. Din rândul românilor - nu puţini la număr - erau reprezentaţi Ioan Molnar Piuariu (înscris în 1781), reprezentant important al iluminismului românesc sau principele Mavrocordat. Alţi membri de seamă au fost Martin Hochmeister, Anton Joszika, Fărcaş Kemenyi, Alexandru Bethlen, Samuel von Bruckenthal sau Gheorghe Banffy.
Analiza listei membrilor a relevat faptul că dintre cei 276 de francmasoni, 147 erau romano-catolici, 73 evanghelici, 37 reformaţi, 8 ortodocşi, 2 unitarieni şi 9 de religie necunoscută. După provenienţă, 82 erau de pe Pământul Crăiesc, 72 din restul Transilvaniei, 26 din Ungaria şi Croaţia, 56 din ţările ereditare Imperiului Habsburgic şi 40 din străinătate. Din punct de vedere al status-ului social, 38% dintre membri erau funcţionari, 22% ofiţeri, 14% nobili, 11% locuitori cu drept de cetăţenie şi proprietari, 8% preoţi şi învăţători, 4% medici şi farmacişti şi 3% slujitori.
În anul 1785, Iosif al II-lea a emis o patentă prin care legifera activitatea masoneriei în Austria şi o aşeza sub controlul direct al statului. Ca urmare a acestei legi, loja sibiană trebuia să prezinte în mod regulat autorităţilor lista membrilor şi să anunţe zilele de întrunire, fapt care afecta în mod vădit caracterul secret al asociaţiei. Ca urmare au fost desfiinţate filialele şi pentru câteva luni a fost suspendată activitatea. În final, datorită mediului nefavorabil, loja masonică a hotărât încetarea activităţii in 1790.

Masoneria includea, in aceasta perioada, o buna parte a elitei sociale si intelectuale a societatii transilvanene. Apetenta conducatorilor masoneriei fata de transformarea si modernizarea societatii se inscrie in climatul specific epocii iosefine, in care imparatul insusi descinde in mijlocul supusilor sai, iar oamenii de conditie modesta patrund in saloanele aristocratice sau chiar la curtea imperiala. Un astfel de exemplu a fost Horea, conducatorul rascoalei romanilor din Muntii Apuseni din 1784-1785, ale carui legaturi oculte cu personaje influente din cercul apropiatilor curtii imperiale au fost puse recent in lumina de istoricul Ioan Chindris. Potrivit acestuia, legatura dintre Horea si curtea vieneza a fost asigurata de un francmason notoriu al acestei epoci, Ignatius Born, geolog si mineralog originar din Alba Iulia, unul dintre apropiatii imparatului Iosif al II-lea. In casa lui Ignatius Born din Viena activa un cenaclu al savantilor si artistilor adepti ai reformelor iosefine, printre care se numara si gravorul Jakob Adam, autorul unor cunoscute portrete ale lui Horea si Closca. Chiar daca este imposibil de demonstrat, pe baza datelor existente, ca Horea ar fi fost mason, legaturile sale cu cele mai influente cercuri masonice din Transilvania si din Viena sunt, astazi, din ce in ce mai greu de contestat.

Cateva cuvinte despre Cabala

Invaluita in confuzie, legende, mituri si interpretari eronate… Cabala autentica a fost ascunsa timp de mii de ani! Deşi originile ei sunt înrădăcinate în vechea antichitate, din timpul anticului Babilon, aceasta ştiinţa a rămas practic ascunsă omenirii, de când ea a apărut în urmă cu mai mult de patru mii de ani si poate tocmai această tăinuire a menţinut nemuritoarea ei atracţie. Savanţi şi filozofi renumiţi din multe ţări, ca de exemplu Newton, Leibniz sau Pico della Mirandola au cercetat şi au încercat să înţeleagă ştiinţa Cabalei insa totuşi, până în zilele noastre numai puţini ştiu ce este într-adevăr.
Putem spune, generalizand ca este o tradiţe esoterică ebraică, existând de pe vremea lui Rabbi Simion ben Yochai (sec.2 d.C.), completată în Evul Mediu prin Cartea lui Zohar si apoi în epoca modernă prin Hasidism. Cabala, de la cuvântul neo- hebreu gabala, înseamnă de fapt primire, transmisiune, tradiţie, adică receptarea unui patrimoniu de natură divină, transmiterea lui de către adepţii acestei credinţe, precum şi interpretarea şi îmbogătirea lui. Se greşeşte când este considerată o lucrare magică, supranaturală. Este vorba despre un patrimoniu general al iudaismului, existând o relaţie între concepţia ştiinţifică a Cabalei şi ştiintele naturii. Aceasta filozofie religioasă a poporului iudaic formează de fapt şi esenta filozofiei progresiste francmasonice. Cabala ne-a furnizat sceptrul lui Solomon, Steaua lui David, simbolismul numerelor şi faimosul Arbore Serfirot sau al lumii, precum şi originea celor Trei Mari Coloane masonice: Înţelepciunea, Frumuseţea şi Forţa. Cele patru teme principale ale Cabalei sunt:
1. Dumnezeu e o energie inteligentă multidimensională, inaccesibilă organelor noastre de simţ, dar omniprezentă, participantă nemijlocit în toate formele de materie din care este creat universul vizibil.
2. În creaţia materială sunt prezente pretutindeni ambele sexe; orice lucru este în acelaşi timp masculin şi feminin.
3. Spre a-şi oferi o autocunoaştere, în forţa hiperinteligentă numită Dumnezeu - deci în oricare fiinţa din Creaţie - exista simultan atât binele cât si răul (dualism).
4. Reîncarnarea este un fapt incontestabil.
Ştiinţa Cabalei nu vorbeşte despre lumea noastră, şi în consecinţă esenţa ei poate scapă oamenilor obisnuiti. Este greu să înţelegi pe deplin invizibilul, imperceptibilul şi ceea ce nu a fost experimentat. De mii de ani, omenirii i-a fost oferită o varietate largă de lucruri sub acest nume: farmece, blesteme şi chiar miracole, toate în afară de ştiinţa însăşi. Pentru mai mult de patru mii de ani, opinia de rând despre ştiinţa Cabalei a fost încurcată in general de concepţii şi interpretări greşite si de aceea, în primul rând, trebuie lămurit ce este ştiinţa Cabalei. Cabalistul Yehuda Ashlag defineşte Cabala în felul următor în articolul său "Esenţa Înţelepciunii Cabalei": Această înţelepciune nu este nici mai mult, nici mai puţin decât o succesiune de rădăcini, care pătrund în jos pe calea principiului de cauză şi efect, după reguli fixe şi determinate, care se îmbină într-un singur scop preamărit, descris ca "revelaţia Dumnezeirii Sale în faţa creaturilor Sale în lumea noastră".
Există deci forţa de sus sau Creatorul, şi forţe guvernatoare care descind din această forţă de sus înspre lumea noastră. Noi nu ştim câte forţe există, dar de fapt asta nu este important. Noi existăm aici în lumea noastră. Noi suntem creaţi de o forţă superioară pe care noi o numim "Creator". Noi suntem familiarizaţi cu diferite forţe în lumea noastră, ca de exemplu forţa gravitaţională, electromagnetismul şi forţa gândului. Totuşi, există forţe de ordin mai înalt, care acţionează în timp ce rămân ascunse de noi.
Noi numim această forţă ultimativă, atotcuprinzătoare - "Creator", care este suma tuturor forţelor din lume şi nivelul cel mai înalt în rândul forţelor guvernatoare. Această forţă superioară a dat naştere lumilor superioare. Există în total cinci lumi superioare. După ele urmează aşa numitul Machsom, o barieră care desparte lumile de sus de lumea noastră. De la forţa supremă Creator, de asemenea cunoscută ca "Lumea Infinitului" forţele coboară străbătând toate lumile, dând naştere lumii noastre şi fiinţelor umane.
Ştiinţa Cabalei nu studiează lumea noastră şi fiinţele umane din ea, aşa cum o fac ştiinţele tradiţionale, Cabala cercetează tot ce există deasupra Machsom-ului. Ashlag spune că "această înţelepciune nu este nici mai mult, nici mai puţin decât o succesiune de rădăcini, care pătrund în jos pe calea principiului de cauză şi efect, după reguli fixe şi determinate...". Nu există nimic altceva decât forţele care coboară de sus, în conformitate cu legi precise. În plus, aceste legi, aşa cum scrie el, sunt fixe, absolute şi omniprezente. În cele din urmă, toate sunt astfel direcţionate încât omul să poată descoperi forţa guvernatoare ultimativă a naturii în timp ce trăieşte în lumea noastră obişnuită.
Până când o persoană nu dezvăluie în mod complet această forţă, până când cineva nu cunoaşte toate lumile pe care trebuie să urce, supunându-se aceloraşi legi ca şi forţele descendente, până când cineva nu ajunge în Lumea Infinitului, o asemenea persoană nu va părăsi această lume. Ce înseamnă "nu va părăsi" ? Persoana aceasta va fi mereu renăscută în lumea noastră, dezvoltându-se de la o viaţă la următoarea până la atingerea stării în care apare dorinţa de a ajunge la forţa superioară.
Mai mult ca orice alta veche traditie sau invatatura, Cabala sfideaza intelegerea rationala a omului modern, nedumereste, provoaca si, in ultima instanta, fascineaza. Se poate afirma că prin întregul ei conţinut, Cabala este un adevărat sistem esoteric, în care învăţătura veche era transmisă sub forma unui cod hermeneutic. Ea este precursoarea Hasidismului şi a influenţat şi mari spirite creştine...

Spiritul lui Zalmoxis, mai viu ca niciodata

Pentru lumea antica, Dacia razboinicilor temuti din Carpati a fost pina la cucerirea ei de catre Traian, o tara aspra, aproape de nepatruns, incojurata de mister. Nimeni nu stia bine cine erau oamenii care locuiau in acea cununa de munti. Le ziceau daci sau geti…iar grecii, care-i socoteau traci—spuneau ca Ares sau Marte, intre ei se nascuse. Stiau insa ca aceasta idee putea fi numai o legenda; pentru ca alt zeu, mai mare si mai puternic stapinea destinul acelui popor.

Se vorbeste tot mai des in ultimul timp de Zalmoxis, tinut atata vreme in intuneric. Un mare initiat, un mare maestru. Un om, un zeu…Dar cine este sau cine a fost de fapt?
Perioada în care a trait Zalmoxis este incerta. Herodot considera ca a fost un sclav al lui Pitagora (580 - 500 î.H.) care ulterior si-a castigat libertatea, dar tot el afirma: "acest Zalmoxis a trait cu multa vreme mai înaintea lui Pythagoras" Herodot mai spune: "Zalmoxis (...) a pus sa i se cladeasca o sala de primire unde-i gazduia si îi ospata pe cetatenii de frunte; în timpul ospetelor îi învata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii lor în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. În tot timpul cât îsi ospata oaspetii si le cuvânta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamânt. Când locuinta îi fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încaperilor subpamântene, unde statu ascuns vreme de trei ani. Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însa iarasi în fata tracilor si asa îi facu Zalmoxis sa creada în toate spusele lui". Desi este întâlnit sub numele de Zalmoxis în sursele grecesti, unii istorici presupun ca numele real al sau era Zamolxis. Aceasta presupunere se bazeaza pe cuvântul trac "zamol", care înseamna pamânt si este legat de experienta initiatica a celor 3 ani petrecuti sub pamânt. De aceea Zalmoxis a fost considerat un zeu chtonic. Totuşi, considerentele anterioare sunt în întregime false: numele corect este cel menţionat de greci, Zalmoxis, el provenind de la cuvântul trac "zalmos" care înseamnă piele. El se referea mai exact la credinţa că oamenii care la naştere ies "împieliţaţi", adică înveliţi în placentă, numită popular căiţă, sunt predestinaţi a fi mari magicieni, zalmonari. De aici a derivat cuvântul solomonar, folosit în evul mediu pentru a desemna un mare magician şi tot din această credinţă a rezultat cuvântul împieliţat, cu sensul de copil afurisit sau expresia "drac împieliţat", aplicată numai la copii. Solomonar este un cuvânt de origine dacă, "creştinizat" după numele regelui Solomon din vechiul testament. Faptul că Zalmoxis a fost un zalmonar/solomonar, deci născut cu căiţă, împieliţat, este sugerat de relatarea lui Herodian (232 - 304) din lucrarea sa "Viaţa lui Pitagora": "Pythagoras mai avea şi un alt adolescent pe care îl dobândise în Tracia, numit Zalmoxis, deoarece, la naştere, i se aruncase deasupra o piele de urs. Tracii numesc pielea "zalmos"." Cuvântul zalmos însemna însă şi "căiţă" (placentă). Aceasta este confirmată de cuvântul trac "zelmis", din aceiaşi familie, care însemna nou-născut. De aici a derivat cuvântul românesc a zămisli. Deci Zalmoxis însemna cel învelit în piele, împieliţatul. Platon, unul din discipolii lui Pitagora, mentioneaza pe "acei doctori ai regelui trac Zalmoxis, despre care se zice ca stapânesc mestesugul de a te face nemuritor"(Charmide, 156d). Anticii greci au sesizat asemanarea dintre învatatura despre nemurire a lui Zalmoxis si cea a lui Pitagora referitoare la metempsihoza sau reîncarnarea sufletelor, Pitagora însusi afirmând ca îsi reaminteste ultimele sale 20 de vieti. De asemenea, atât Zalmoxis cât si Pitagora au pus bazele unor scoli initiatice. Din aceasta cauza grecii l-au considerat pe Zalmoxis un fost sclav al lui Pitagora, care a fost initiat în tainele stapânului sau. Pitagoreicii, adeptii lui Pitagora, au afirmat pentru prima oara ca pamântul se misca în jurul unui foc central (Soarele). Acest fapt era cunoscut si de daci. O alta asemanare este între discipolii lui Zalmoxis, asceti contemplativi, abstinenti si vegetarieni, numiti "ktistai" sau "polistai" si discipolii lui Pitagora care erau organizati într-o confrerie si duceau o viata simpla, modesta si austera, cultivându-si rabdarea si autocontrolul si care erau vegetarieni.
Preotii daci învatati, asemenea lui Pitagora si druizilor (preotii celti) nu permiteau consemnarea în scris a învataturii lor, desi în celelalte treburi, de ordin public si privat, se folosesc, în general, de alfabetul grecesc, conform marturiei lui Cezar. Strabon confirma faptul ca cei învatati îsi transmiteau cunostintele catre discipoli pe cale orala. Preotii traci oficiau cântând si acompaniându-se cu o titera sau cetera, conform lui Iordanes. "Muzica în întregimea ei este socotita traca si asiatica (...) Ba si cei care s-au ocupat de vechea muzica erau, se spune, tot traci, anume Orfeu, Musaios si Thamyris" (Strabon) Platon spunea în Charmides: Asa stau lucrurile, Charmides si cu cu descântecul nostru. L-am învatat cu prilejul unei expeditii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis, despre care se spune ca au si darul de-a te face nemuritor. Iar tracul acesta arata ca medicii greci spun, pe buna dreptate, cele pe care le-am amintit eu acum: "numai ca Zalmoxis, adauga el regele nostru, care este zeu, mai spune ca asa cum nu trebuie sa încerci a vindeca ochii fara sa vindeci capul si nici capul fara trup, la fel nu poti vindeca nici trupul fara suflet, iar tocmai aceasta e pricina pentru care cele mai multe boli ramân nevindecate de medicii greci, faptul ca ei nu tin seama de întregul, a carui îngrijire ar trebui s-o întreprinda si ca, daca acesta nu se simte bine, este cu neputinta ca partea sa se simta bine". Caci, spunea el, toate se trag din suflet, atât cele rele cât si cele bune ale trupului si ale fiintei noastre întregi, revarsându-se din suflet, asa cum se rasfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie sa-i dam îngrijire, daca vrem ca deopotriva capul cât si restul trupului s-o duca bine. Iar sufletul, spunea el, se îngrijeste cu anumite descântece... Aratându-mi deci leacul si descântecul, el îmi spunea: "Sa nu te lasi înduplecat sa îngrijesti capul nimanui, care nu-si va fi daruit mai întâi sufletul spre îngrijire descântecului. Aceasta, zicea el, este greseala pe care, acum, o savârsesc oamenii, ca încearca sa devina un fel de medici ai câte unei parti, fara de cealalta". Multe descoperiri arheologice confirma cunostintele de chirurgie ale dacilor. Practicarea trepanatiilor este dovedita de craniile gasite la Cristesti (lânga Targu Mures), Decea Mures, Dinias Timis, Holboca (lânga Iasi), Poiana-Bârlad, Sarata-Monteoru (lânga Buzau). Interventiile asupra regiunilor frontale si parietale erau mai frecvente. Ele erau realizate cu ajutorul cutitelor de silex sau cu instrumente din fier. Scopul lor era fie îndepartarea fragmentelor osoase rezultate în urma ranirii fie eliberarea persoanei de spiritele rele care au cauzat boala. Unele trepanatii prezinta calus, confirmând succesul operatiei si însanatosirea. Însusi Hipocrate, considerat parintele medicinii, a stat o vreme în nordul Traciei, iar unele carti hipocratice au fost scrise într-o greaca tracica (cartile I si II ale Epidemiilor). (Mircea Eliade, "De la Zamolxis la Gingis-Han)
Faptul ca Zalmoxis nu a fost o personalitate izolata în civilizatia geto-daca este confirmat prin existenta unui alt personaj ilustru: Deceneu, marele preot al lui Burebista. Iata ce spune Iordenes, un istoric din secolul sase, despre Deceneu: "i-a instruit pe daci în aproape toate ramurile filozofiei, caci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învatat morala (...), i-a instruit în stiintele fizicii (...), i-a învatat logica, facându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (...), demonstrându-le teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, le-a aratat mersul planetelor si toate secretele astronomice si cum creste si scade orbita Lunii si cum globul de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc si le-a expus sub ce nume si sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit si pâna la apus, spre a se apropia sau îndeparta de polul ceresc".
Herodot declara ca getii "sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci.(...) Ei se cred nemuritori (...) credinta lor este ca ei nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis, o fiinta divina." "Aceiasi traci, altadata, cand tuna si fulgera, sloboda sageti in aer impotriva cerului, amenintandu-l pe acest zeu: caci ei nu cred ca exista vreun alt zeu decat al lor."
Ritualul consacrat acestuia presupunea trimiterea la fiecare patru ani a unui sol insarcinat sa-i comunice zeului "ceea ce doresc in fiecare imprejurare". Cativa barbati tineau cu varful in sus trei sulite si cel desemnat prin tragere la sorti era aruncat in aer; cazand, el era strapuns de varfurile celor trei sulite. Sacrificiul facea posibila comunicarea unui mesaj, altfel spus reactualiza raportul dintre geti si zeul lor, asa cum fusesera ele la inceput, cand Zalmoxis se afla printre ei. Sacrificiul si trimiterea mesagerului constituiau intrucatva o repetitie simbolica a intemeierii cultului: se reactualiza epifania lui Zalmoxis la capatul celor trei ani de ocultare, cu tot ceea ce implica ea, anume asigurarea nemuririi si beatitudinii sufletului.
Cultul lui Zalmoxis nu poate fi inteles decat dupa ce se dezvaluie sensul initiatic al ocultarii zeului. Mitul cosmogonic romanesc isi reveleaza trasaturile sale specifice dupa ce descifram nu numai preistoria „dualismului“ balcanic si central-asiatic, dar si sensul ascuns al „oboselii lui Dumnezeu„ dupa ce a creat Pamantul, expresie surprinzatoare a unui deus otiosus reinventat de crestinismul popular intr-un efort disperat de a-l desolidariza pe Dumnezeu de imperfectiunile lumii si de aparitia raului...
Spirit razboinic, Zalmoxis, personaj consubstantial a daruit Daciei o religie compatibila cu sufletul razboinic al stramosilor nostri. Zamolxis precede eroii nostri nationali, Mircea, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu si bineînteles si multi altii. Acesti eroi au ceva din spiritul de sacrificiu al haiducului, din acel ceva jertfit întru nemurirea lui Zamolxis.
“Niciodata adoratorii lui Zalmoxis n-au înteles sa cedeze fara lupta” afirma un istoric contemporan. Aceasta credinta în nadejdea existentei razboinice vine din adâncul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului. Vasile Pârvan îl surprinde esential în etica – “...sufletul e nemuritor. Trupul e o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire: de aceea el nu are nici un pret, poftele lui nu trebuie ascultate, la razboi el trebuie judecat fara parere de rau. Omul nu poate ajunge la nemurire decât curatându-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdarire a sufletului. Prin ascelasi monoteism, dacii respectau precepte crestine înainte de crestinism.”
Prin aceasta mostenire ancestrala zalmoxiana românii s-au ridicat întotdeauna la lupta, razvratire, razboi de câte ori fiinta lor a fost agresata de factori externi. Astfel, din adâncul metafizic al trairii românesti s-au nascut simboluri nationale unice, colectivitati unite în individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din sirul lung al eroilor neamului. Românii au creat propriul lor timp, cel al trairii telurice, chtonice ancestrale, metafizice - Timpul transcendentei ce leaga pe Pamânt si în Ceruri omul si neamul cu Dumnezeu într-o trinitate a vesniciei. Pentru neam sacrificiul eroului reprezinta mântuirea sufletului colectiv. În acest fel se explica sacriflciul individual al celui mai bun si frumos fiu al neamului, pe altarul credintei lui Zalmoxis pentru victoria în razboi - Fiinta Omului pentru perenitatea fiintei Neamului, într-o simbioza indestructibila. Pentru români, urmasii dacilor, mitul, credinta în Zalmoxis, în “a te face nemuritor” se substituie Vechiului Testament. Pornind de la aceasta adorare a lui Zalmoxis de catre vechii daci, putem descoperi cai nebanuite ale sufletului stramosilor nostri.

Zalmoxes gratia, ab Romania condita…

Incercarea sufletului

"Voi, care-nsoţitori mi-aţi devenit
În căutarea ţelurilor viitoare ale omenirii,
Pe care trebuie să le aducem din sfera spiritului
În împărăţia acţiunilor pământeşti,
Potrivit regulii Confreriei noastre,
Voi trebuie fideli să-mi staţi alături
Şi-n ceasul ăsta de grele nelinişti.
De când Maestrul nostru scump
A căzut jertfă acelor puteri întunecate
Ce-şi trag puterea lor din rău,
Spre a sluji apoi, în felul lor,
Prin forţa lor de rezistentă, planul înţelepciunii
Care şi din rău face să acţioneze binele, de-atunci
Strădaniile noastre pământeşti sunt fără de speranţă.
Duşmanii noştri-au biruit deja
Multe din cetăţile Fraţilor noştri...
Şi mulţi din fraţii noştri scumpi,
Luptând, l-au urmat pe Marele Maestru
În luminoasa-mpărăţie-a veştnciei.
Şi pentru noi va suna ceasul
Când vor cădea aceste ziduri care,
Împrejmuindu-ne, ne ocrotesc.
Duşmanii noştri peste tot pândesc
Cum pot să ne răpească bunurile
Pe care nu le-am obţinut pentru folosul nostru,
Ci le-am folosit doar ca mijloc
De-a strânge-n jur astfel de oameni,
În sufletele cărora să putem planta
Seminţe pentru viitor.
Ele se vor coace-atunci când aceşti oameni
Se vor întoarce din lumea spiritului
În altă viaţă pământească..."

***

"Cel ce se dedică unei opere înalte,
Cântăreşte numai binele din suflet,
Şi lasă ca partea rea să-şi găsească ispăşire
În mersul justiţiei universale.
V-am chemat, Fraţii mei,
Să vă-aduc aminte, în aceste zile triste,
Cuvântul grav:Cu bucurie se cuvine să murim
Pentru ţelurile noastre, cărora, în viaţă,
Am făgăduit să ne consacrăm credincioşi.
Îmi sunteţi Fraţi în sensul drept
Dacă-n sufletul vostru, plin de curaj,
Răsună preceptul sacru-al Confreriei noastre:
„Trebuie să-şi jertfească viaţa şi existenţa personală,
Cel ce prin revelaţiile simţurilor
Vrea să vadă ţelurile spiritului,
Cel care vrea să se încumete
Să toarne-n voinţa proprie
Voinţa spiritului...“

***

"Ce noi am răsădit în suflete,
Poate-n aceste timpuri să moară.
Dar se vor întoarce aceşti oameni
Ce-au respirat lumina spiritului nostru,
Şi ei vor da lumii operele noastre.
Aşa vorbeşte spiritului meu, adesea,
Din împărăţia morţilor,
Marele-ndrumător,
Atunci când, în ceasurile mele liniştite,'n-adâncul sufletului mă cufund,
Şi când se trezesc în mine forţe
De-a zăbovi în ţara spiritelor.
Eu simt atunci prezenţa Maestrului
Şi-aud cuvintele lui,
Aşa cum de-atâtea ori le-am putut auzi
În lumea simturilor.
El nu vorbeşte de sfârşitul operei noastre;
Ci doar de împlinirea ţelurilor noastre
În epoci pământeşti viitoare..."

de Rudolf Steiner

http://www.rudolfsteinerweb.com/

Rudolf Steiner (1861-1925) a fost un filosof, esoterist, artist, pedagog şi gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice şi medicinei antroposofice. A iniţiat concepţia despre tripartiţia socială, economia asociativă şi a proiectat mai multe clădiri după principiile arhitecturii organice, între care cea mai cunoscută este Goetheanum-ul, sediu al Universităţii Libere pentru Ştiinţă Spirituală şi Societăţii Antroposofice Generale. Steiner a avut o amplă activitate ca filosof, conferenţiar şi om de cultură, susţinând numeroase prelegeri în diferite localităţi din Europa, inclusiv una în anul 1889 la Sibiu, aflat pe atunci în cadrul Imperiului Austro-Ungar. În 1891 îşi obţine doctoratul în filosofie la Universitatea din Rostock, Germania, iar mai târziu devine secretarul general al secţiunii germane a Societăţii Teosofice, cu toate că avea rezerve asupra misticismului oriental promovat de aceasta. Începând cu această perioadă începe să vorbească despre posibilitatea cercetării nemijlocite a lumii spirituale suprasensibile prin intermediul metodelor ştiinţei spirituale, descrise de el într-o serie de cărţi şi conferinţe. Deşi susţinea concepţia despre reîncarnare şi karma, importanţa pe care Rudolf Steiner o acorda creştinismului şi esoterismului vestic duc în 1913 la separarea de Societatea Teosofică şi înfiinţarea Societăţii Antroposofice, în cadrul căreia va introduce cele mai multe iniţiative cultural-spirituale şi sociale ale sale, îndeosebi după primul război mondial. Steiner a insistat adesea asupra necesităţii de a folosi cunoştinţele obţinute prin observaţie suprasensibilă în viaţa practică, considerând lipsa legăturii între idealurile spirituale ale oamenilor şi necesităţile materiale ale vieţii cotidiene a fi cauza declinului socio-cultural. Antroposofia pe care a fondat-o este o concepţie despre om şi lume care susţine existenţa unor elemente suprasensibile constitutive ale fiinţei umane, dincolo de corpul fizic.

Despre rit si ritual

MULTI SUNT VOCATI, PAUCI VERO ELECTI!

Inca înaintea momentului în care candidatul bate la poarta Masoneriei pentru întâia oara, cerând sa fie admis într-o anumita Loja, i se spune ca e pe cale sa intre într-un sistem al învataturilor morale. I se reaminteste devreme ca Masoneria înseamna un sistem vast de cunostinte, învataturi, traditii si principii ce privesc natura, universul si omul. I se spune ca Masoneria este o stiinta si o filozofie învatata prin simboluri si alegorii, si ca multe din preceptele si exemplele sale s-au constituit înca din Antichitate. De fapt, Masoneria înseamna educatie în cea mai adevarata esenta a sa - formarea individului pentru viata. Cunoasterea este progresiva. Devenim mai eficienti parcurgând stagiile succesive. Dar numai atunci când suntem preocupati de evolutia noastra continua, învatam sa gândim rational si sa actionam corect în tot ce se leaga de viata noastra.Numai prin efort individual învatam sa descoperim ce e adevarat sau fals, adecvat sau inadecvat. Ajungem sa întelegem telurile cele mai înalte si putem descoperi caile de a le atinge. Astfel devenim mai întelepti si mai apti sa constituim un exemplu pe care ceilalti sa îl privesca cu respect si admiratie. Aceasta este calea Gradelor Masonice...

Ca definitie, ritualul este un ceremonial derivat din vechi tradiţii si care se desfăşoară după anumite reguli, de obicei într-un cadru solemn, ocazionat de sărbători sau alte evenimente importante petrecute în cadrul unei comunităţi.

Sa stiti cã nu este un lucru deloc complicat sã aprofundezi textul ritualului, iar daca îl respecti cu sfintenie, este deja un pas important. Ceea ce este complicat este sa discerni, sau sã alegi fara sa ai la fiecare pas o îndrumare. Sunt foarte importante magnetismul, energia beneficã care se transmit de la un cunoscãtor la unul mai putin cunoscãtor. Pana acum nu am stiut niciodatã cum se poate realiza aceasta magnetizare, dar am fost impresionat de la început, chiar din momentul în care am fost initiat, de calitatea desfasurãrii unui ritual, lucru care m-a facut sã cred în acest Adevar. Miturile ne fac să gîndim că moartea iniţiatică este preludiul indispensabil al începutului vieţii spirituale, al regenerării spirituale, al intrării în lumea Luminii...

Studiul ritualului Lojilor face sa fie inteles sufletul Francmasoneriei si consideram ca ansamblul problemei masonice nu poate fi patruns daca nu vom cunoaste riturile care au sustinut ansamblul corpului masonic. Loja Albastra promoveaza iubirea fraterna si compasiunea, si exploreaza relatiile noastre cu ceilalti si cu societatea. Ne învata responsabilitatea fata de viata celorlalti. Ne prezinta contradictiile pe care le întâlnim, elementele antagonice pe care trebuie sa învatam sa le echilibram. Ne da imboldul de a porni în cautarea adevarului.

Rolul ritualului este aici sa arate oamenilor unde si ce anume sa caute în drumul catre autocunoastere, viziune interioara si iluminare individuala. În felul acesta, ritualul este fundamental în continuarea educatiei Masonice a fiecarui Frate.
Insa este clar ca nu oricine a trecut prin ritualuri devine mason, un initiat cu adevărat. Mason devine numai cel in care sământa luminării rodeste, „după parabola divinului invătător”: „Cei care rămân opaci si insensibili, veniti aici din indemnuri amicale, din curiozitate ori din intâmplare, se desfac incet-incet de institutie”, fiindcă a fi mason este o vocatie, precum talentul in artă: „Liberii constructori se exercită intr-o artă dintre cele mai subtile. Nu pot deveni calfe si mesteri buni decât dacă s-au născut cu anume daruri”. Dar adevarul trebuie cautat atât cu mintea cât si cu inima si poate fi descifrat în alegorii.

De mai bine de 250 de ani, de la primele dezvăluiri ale ritualurilor masonice, autori mai bine sau mai puţin bine intenţionaţi au căutat să arate ceea ce se presupune că se ascunde în spatele acelor ritualuri. Evident, totdeauna au cîştig de cauză, în faţa unui public avid de scenarii vizînd conspiraţii mondiale, lucrările care au ca pretext textul unui ritual pentru a putea divaga la nesfîrşit pe marginea subiectelor senzaţionale.

Nu se poate vorbi de Francmasonerie nici de simbolic fără a evoca în prealabil iniţierea care corespunde faptului de a fi primit Ucenic într-o Lojă. Ritualul provoacă o deşteptare şi o detaşare de lumea profană, o recunoaştere a unui Principiu organizator şi ordonator care depăşeşte orice individualitate în căutarea adevăratei Lumini. Prin repetarea ritualului şi a gesticii care îl însoţeşte, prin interiorizarea sa şi a simbolisticii pe care o pune în operă, fiecare iniţiat caută să acţioneze conform unui ideal de perfecţionare: prin această metodă progresivă se poate considera că masoneria este o cale de ameliorare individuală şi de perfectibilitate, de integare a unei opere comune, un element de construcţie a fiinţei care permite fiecăruia să găsească locul său în colectiv”. A vorbi despre caracterul iniţiatic al masoneriei este o tautologie pentru că însăşi natura sa constă în a trăi şi a transmite iniţierea, masoneria făcîndu-ne să trăim mitul începutului – adică prima ceremonie trăită intrînd în Templu, ceremonie care, prin purificarea prin elemente, deschide conştiinţa către Mister – şi mitul trecerii la gradul de maestru. A construi Templul este un act fondator şi deopotrivă sensul iniţierii masonice, masoneria fiind depozitara acestei tradiţii.

Răspunzînd unei întrebări despre universalitatea masoneriei, Bruno Etienne preciza că ritualul arhetipal este cel care face legătura între iniţierea masonică şi umanitate: „Dacă masoneria nu este o societate iniţiatică, ea nu mă interesează!”, un răspuns fără echivoc dat celor ce văd în masonerie un club politic!

Masoneria cultiva principiul responsabilitatii si al moralitatii si îi încurajeaza pe frati sa urmeze si în viata de toate zilele lectiile învatate în timpul ritualurilor. Francmasoneria este custodele traditiei initiatice si datoria unui mason este aceea de a pastra si perpetua aceasta traditie, ceea ce constituie o responsabilitate uriasa. Orice mason trebuie sa aiba cunostinte solide în ceea ce priveste simbolul si rolul simbolului în ritualuri, dupa cum un studiu comparat al mitologiei constituie baza unei bogate culturi masonice. În cadrul Masoneriei, Loja este nucleul si simbolic, reprezinta de fapt Templul lui Solomon. Orice avansare si orice ritual au loc exclusiv în interiorul Templului, considerat replica perfecta a lumii divine. Templul este sacru, este chiar centrul universului. Structura, dimensiunile, proportiile - într-un cuvânt arhitectura - nu sunt decât imaginea reflectata în oglinda a Divinitatii. Templul este locul unde umanul se poate întâlni cu Divinul...

Ritul este maniera in care se desfasoara lucrarile masonice intr-o loja si de-a lungul vremii, incercarile de a defini ritul in Francmasonerie au fost uneori confuze, mai ales din cauza originii si evolutiei semantice a cuvantului.

Totusi, definitia religioasa a cuvantului - ansamblu de ceremonii care se practica intr-o religie - este cea mai apropiata de rit ca lucrare masonica. De aici, impresia gresita ca Masoneria este o religie. In Francmasonerie, cuvantul rit are doua intelesuri - este lucrare, adica "ansamblul de ceremonii si reguli care se practica intr-o loja", dar si structura ierarhica. Acest ultim sens a fost conturat in 1758, in Franta, o data cu nasterea Ritului Imparatilor Orientului si Occidentului, numit si "al Perfectiunii". Aceasta structura de 25 de grade s-a autodenumit Rit, probabil cu intentia de a accentua conceptia unitara a riturilor ei de initiere si de trecere de la un grad la altul.

In prezent, in lume exista peste 100 de rituri masonice dar Ritul de York este considerat cel mai vechi din lume, prima adunare a masonilor la York fiind consemnata in anul 926. In Legendele Gotice se relateaza si despre primul hrisov regal, semnat in acelasi an 926, de regele Athelstan din York, hrisov statua organizarea Masoneriei. Ritul de York detine un prestigiu inegalabil prin faptul ca a recreat Masoneria Albastra, adica primele trei grade simbolice pe care se sprijina toate riturile de perfectionare. Foarte important, pentru ca de fapt numai Masoneria Albastra este cea care da acceptul deschiderii unui rit pe teritoriul pe care aceasta are jursdictie.

RITUL SCOTIAN VECHI/ANTIC SI ACCEPTAT este insa poate cel mai raspandit in lume. Prestigiul acestuia provine de la legenda refugierii Templierilor in Scotia, pe muntele Heroden, in vremea regelui Robert Bruce. Rozacrucienii pretindeau, de asemenea, ca spatiul sacru al Ordinului lor este Abatia Kilwining, tot din Scotia. "Stramosul" Ritului Scotian este Ritul Imparatilor Orientului si Occidentului, fondat in 1758. Intre anii 1761 si 1767, acest rit ajunge si peste Ocean iar In 1801, la Charleston, Carolina de Sud, doi masoni anunta descoperirea unei Constitutii din 1786, elaborata la Berlin sub Frederick cel Mare. Cei doi americani - John Mitchell si Frederick Dalcho, organizeaza primul Suprem Consiliu al Ritului, ca si toate celelalte organisme necesare. Cativa ani mai tarziu, Ritul se reintorcea in Europa si cucerea lumea intreaga. Chiar si In Romania, Ritul Scotian Antic si Acceptat este dominant. Structura sa, conform Supremului Consiliu din Charleston, este: Loja Simbolica - Ucenic, Calfa, Maestru; Loja Perfectiunii - Maestru al Secretului, Maestru Perfect, Secretar Intim, Jude, Intendent al Cladirii, Ales al Celor Noua, Ales al Celor Cincisprezece, Print Ameth, Mare Maestru Arhitect, Arcul Regal al lui Solomon, Mare Ales, Mason Sublim si Perfect; Capitul Roza-Cruce - Cavaler al Orientului, Print al Ierusalimului, Cavaler al Orientului si Occidentului, Cavaler Roza-Cruce; Consiliul Kadoshilor - Mare Pontif, Mare Maestru al Tuturor Lojilor Simbolice, Patriarh Noahit, Print al Libanului, Sef al Tabernacolului, Print al Tabernacolului, Cavaler al Sarpelui de Bronz, Print al Indurarii, Cavaler Comandant al Templului, Cavaler al Soarelui, Mare Cavaler Scotian al Sf. Andrei, Cavaler Kadosh; Consistoriul - Mare Inspector Inchizitor, Sublim Print al Secretului Regal si Mare Suveran, Inspector General.

Varianta romana a Ritului da o atentie aparte distinctiei de Cavaler Comandor al Curtii de Onoare, care se acorda la gradul 32 si fara de care nu se poate face trecerea la gradul 33.

De ce sunt multi chemati, dar putini alesi? Cine imi poate raspunde? Poate ca fiecare persoana are deptul sa incerce. Sau nu, sunt alesi doar cei care au capacitatile necesare ?!

Eu cred inca intr-un elitism adevarat si nu intr-o masonerie de masa.

Am zis...

O alta maxima a zilei...care parca nu mai avea rabdare

Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui!

de OCTAVIAN PALER

Un altfel de decalog...

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

de OCTAVIAN PALER

"Viata pe un peron"

Maxima zilei

Numai în Dumnezeu şi prin El totul devine înrudire şi apropiere, în afară de Dumnezeu totul este străin şi îndepărtat, totul este constrângere.
N.A. BERDIAEV

Se pedepseste incalcarea juramantului?

In prezent nu mai exista pedepse fizice dar probabil ca se mentin cele morale si asta poate depinde concret de fiecare loja in parte. La inceputuri, cand se schitau ritualurile masonice era un lucru comun ca juramintele legale si civile sa includa sanctiuni si pedepse fizice, iar Francmasoneria a urmat aceasta practica a vremurilor trecute. Totusi, pedepsele fizice erau adesea numai simbolice si nu se stie sigur daca au fost indeplinite vreodata. Dupa lungi discutii, s-a renuntat la ele in secolul XX.

Dar un adevarat mason trebuie să fie un om bun, de bune moravuri si mai ales cinstit. In al doilea rand trebuie să fie un om care nu crede ca viata înseamnă nu numai a castiguri materiale pentru sine...el trebuie s-si puna în serviciul comunitatii o parte activitatea şi din straduinta sa.

De ce francmasonii depun juraminte de credinta?

Membri depun juraminte solemne in ce priveste comportamentul in loja si in societate, dupa gradele dobandite si fiecare jura sa tina secrete cuvintele si semnele prin care poate dovedi ca e francmason, in gradul si calitatea sa. Dar francmasonii nu fac niciodata juraminte strambe. Ei jura sa se ajute reciproc in orice situatie dificila, insa numai daca acest sprijin fratern nu intra in conflict cu indatoririle lor fata de Dumnezeu, fata de legea profana, fata de familiile lor sau daca nu incalca responsabilitatile lor cetatenesti.

Am zis...

Cat costa sa fii Francmason?

La inceput, trebuie platita o taxa de initiere. Membrii platesc o cotizatie anuala sau lunara lojii simbolice de care apartin, suma care acopera costurile administrative existente si atesta calitatea sa de membru cu drepturi depline. Se obisnuieste sa se ofere o masa dupa tinuta propriu-zisa sub forma unei agape fraterne, costurile putand fi incluse in cotizatie sau se pot plati pe loc. Suma donata petru acte caritabile depinde numai de fiecare membru si nu trebuie sa fie in detrimentul celorlalte responsabilitati ale sale. In mod similar si conform constitutiei, un mason poate sa faca parte din mai multe loji dar numai daca isi permite acest lucru din punct de vedere financiar cat si ca timp alocat tinutelor lunare obligatorii.

Am zis...

Pentru mai multe informatii va rugam sa va adresati in scris la rlnicufilip@yahoo.com si veti fi pusi in tema cu principale conditii de admitere, inclusiv vis a vis de aspectele finaciare.

Calea tacerii si cautarea perfectiunii

Tăcerea ucenicului este indisociabilă de practica uceniciei şi de deschiderea către sensibilitatea iniţiatică.

"Cât nu ne înşelăm gândindu-ne că liniştea constituie neapărat deşertul, vidul, absenţa oricărei activităţi, a oricărei eaţii, într-un cuvânt, neantul! În realitate, există linişte şi linişte, şi într-o manieră generală putem afirma că există două categorii: cea a morţii şi cea a vieţii superioare. Despre liniştea vieţii superioare vorbim aici şi pe ea trebuie să o înţelegem. Această linişte nu este o inerţie, ci o lucrare intensă ce se împlineşte în mijlocul unei armonii perfecte. Ea nu este nici vid, nici absenţă, ci o împlinire comparabilă cu aceea simţită fiinţele unite de o mare iubire şi care trăiesc ceva atât de profund ce nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte. Liniştea este o calitate a vieţii interioare."

Omraam Mikhael Aivanhov

Cu armonie vom trece prin toate

Trebuie sa spun ca in timp ce citeam materialul anterior am avut niste trairi de nedescris caci multe energii divine insotite de lumina m-au traversat si poate in final m a cuprins pacea si linistea. Sa-I multumim Marelui Arhitect al Universului pentru lucrarea care o face prin fiecare dintre noi. Trebuie să constientizam că totul este Lumină şi Iubire...

Într-o reacţie chimică, pentru ca ea să poată avea loc, suportul de energie şi informaţie vine de la catalizator. În mod similar, de la maestru vine energia şi informaţia de care avem nevoie pentru a ne putea transforma. Maestrul este un agent catalizator. Tot ceea ce avem nevoie este înăuntrul nostru. Adevărata alchimie se petrece înăuntrul nostru. Maestrul prin simpla sa prezenţă creează mediul corespunzător. Când suntem în legătură el curge prin noi, devine un curent înlăuntrul nostru. Vine la noi, ne umple până în centrul cel mai adânc. Aceasta este împărtăşania lui Iisus. Iisus spune: “Luaţi şi mâncaţi acesta este trupul meu”. Nu trebuie să facem nimic, trebuie doar să fim receptivi în prezenţa lui - apropiaţi, receptivi, deschişi.
Reuşim să fim discipoli când suntem deschişi, gata să primim. Deşi în fiecare dintre noi este un potenţial nelimitat destui de puţini dintre noi pot fi discipoli la nivelul la care ne aflăm în prezent. Oricând suntem pregătiţi, maestrul apare. Când suntem pregătiţi Marele Arhitect ne caută. Oricând suntem pregătiţi, sămânţa încolţeşte, bobocul devine floare. Pregătirea înseamnă aşteptare - aşteptarea e singura rugăciune pe care putem s-o facem. Numai credinţa poate să aştepte.Dacă putem să aşteptăm cu bucurie, nu este nevoie să aşteptăm mult, pentru că divinul ni se poate întâmpla numai când aşteptarea ne este extatică, plină de bucurie. Să aşteptăm cu răbdare, cu bucurie, cu extaz, şi atunci nu mai este nevoie să aşteptăm, se poate întâmpla chiar şi în clipa aceasta. Dacă suntem deschişi, pasivi, nimic nu poate împiedica lumina să intre.Dacă încă nu-l putem „primi” pe maestru este util să înţelegem că noi suntem cei care trebuie să ajungem la starea de a fi receptivi. E foarte uşor să facem greşeala de a-l judeca că nu-l putem pricepe. Atunci suntem în situaţia în care un copil care poate nu e încă la grădiniţă îl judecă pe un învăţător că nu-l poate înţelege; prin aceasta nu facem decât să ne autoblocăm.
Fiecare suntem o parte din Întreg, din Creaţia Divină. Prin intermediul fiecăruia dintre noi îşi face Lucrarea Dumnezeu Tatăl, Întregul.

Despre importanta unui maestru

" Când eram discipolul Maestrului Petăr Deunov eram foarte sărac, nu aveam mai nimic: doar un pat, o vioară şi câteva cărţi şi îmi petreceam săptămâni întregi în munţi să citesc, să meditez. Din timp în timp mergeam să muncesc puţin pentru a câştiga câţiva bani. Şi dacă aţi fi văzut pantofii şi hainele pe care le purtam! Dar eram fericit pentru că mă simţeam bogat... fabulos de bogat, aveam impresia că în capul meu, în inima mea erau toate bogăţiile Universului. A avea un Maestru, vă daţi seama! Eu simţeam că datorită lui, voi realiza tot ceea ce doream mai mult. Ei da, dacă vă povestesc în ce fericire şi bucurie eram în epoca în care l-am întâlnit pe Maestrul meu, voi nu mă veţi crede. Iar această stare durează şi astăzi. Veţi spune: "Dar dumneavoastră nu mai aveţi nevoie de Maestru, sunteţi deja un Maestru". Chiar dacă sunt un Maestru, chiar dacă aş deveni cel mai mare dintre toţi, aş avea întotdeauna acelaşi respect, aceeaşi stimă, aceeaşi iubire pentru toţi Maeştrii. Da aşa este. Aici, în occident, niciodată oamenii nu-şi dau seama ce poate să reprezinte un Maestru pentru orientarea destinului lor, de tot ceea ce prezenţa sa poate să producă în existenţa lor, de tot ceea ce poate să amelioreze, să orienteze, să rectifice, să armonizeze. A avea un Maestru nu le spune nimic, pentru că ei ştiu că împreună cu el nu vor mai fi atât de liniştiţi pentru a mai face nebunii: Maestrul le va arăta pericolul drumului pe care se angajează şi atunci, evident, se vor simţi puţin frânaţi, ceea ce nu vor. De altfel nu trebuie să vă faceţi prea multe iluzii. Chiar dacă ei întâlnesc un Maestru şi-l acceptă, ei preferă tot felul de şmecherii şi lucruri fără însemnătate. Maestrul nu este în viaţa lor decât o mică garnitură, o mică decoraţie. Şi, mai ales, îl consideră ca un valet care trebuie să-i asculte: ei sunt adevăraţii Maeştrii, iar Maestrul lor sărmanul, este aici pentru a le satisface capriciile. Dacă Maestrul îndrăzneşte să spună ceva ce nu-i place discipolului, veţi vedea reacţiile discipolilor! Doar orientalii mai ştiu, încă, să aprecieze valoarea unui Maestru. Ei au nevoie de un Maestru pentru a-i stimula, pentru a-i inspira, pentru a-i lega cu Cerul, iar când ei l-au găsit, nu se mai îndoiesc de el, nu i se opun: el este pentru ei drumul care le va permite să atingă vârfurile. Deseori, Maestrul nu le-a vorbit aproape de loc, el nu s-a ocupat de ei, dar ei ştiu că el există şi sunt fericiţi, fac progrese, fiindcă îl iubesc, cred în el, sunt legaţi de el. Chiar nefericiţi, săraci, bolnavi, pe moarte, ei se simt consolaţi, reconfortaţi doar la gândul existenţei Maestrului lor; graţie acestui gând, ajung să învingă toate probele. La simpla idee că Maestrul există, deja evoluează, avansează, se instruiesc, devin puternici. Deoarece imaginea pe care o au despre el în capul lor, în inima lor, este atotputernică. Acest Maestru interior este cel care le deschide porţile, deseori fără chiar ca celălalt, Maestrul fizic, să fie la curent. De câte ori fraţii şi surorile nu mi-au spus: "Iată, eram bolnav, traversam dificultăţi, probe teribile. V-am chemat, a‑ţi venit, mi-aţi vorbit, iar după aceea tot ce mi-aţi spus s-a realizat". Eram mirat, nu eram la curent cu aceasta: cum se face că eu nu mi-am dat seama de nimic?Asta înseamnă că discipolul poartă pe Maestrul său în el însuşi, în capul său, în sufletul său şi acest Maestru este cel care este puternic, tare, care îl poate ajuta, consola, vindeca. Ce pot să fac? Iar când unii vin să-mi povestească astfel ce li s-a întâmplat, sunt mirat. Îmi spun: "Oh! dar acest Maestru pe care-l poartă în ei este formidabil, face miracole pe care eu nu pot să le fac". Deci, ceea ce contează, vedeţi voi, nu este atât Maestrul însuşi, este ceea ce voi credeţi, gândiţi şi imaginaţi faţă de subiectul lui, imaginea pe care v-o faceţi faţă de el. Să presupunem că voi aveţi în faţa voastră un Maestru atotputernic, omniscient, dacă voi nu credeţi în el, dacă îl consideraţi mic, ignorant, slab niciodată el nu vă va putea ajuta. De ce? Pentru că doar modul vostru de a-l considera contează, credinţa voastră în el, nimic altceva. Dacă spuneţi: " Aş vrea să întâlnesc cel mai mare Maestru pentru ca el să mă instruiască", vă voi răspunde că aţi pus prost problema, pentru că puteţi să-l întâlniţi, dar dacă n-aţi lucrat deja asupra celuilalt element, adică a felului în care să înţelegeţi un Maestru, cum să-l iubiţi, cum să apreciaţi ceea ce el vă învaţă, chiar dacă întâlniţi cel mai Mare Maestru de pe Pământ, veţi avea discuţii cu el şi veţi rămâne tot atât de ignorant ca mai înainte.Calitatea gândurilor şi sentimentelor voastre este cea care vă face să progresaţi; Maestrul nu este decât un mijloc. Toţi cei care-şi imaginează că evoluţia lor spirituală ar fi fost facilitată dacă ar fi avut un Mare Maestru, sau încă un alt Mare Maestru se înşeală: singurul lucru sigur este că ei ar fi avut probe mai mari. Nu vă imaginaţi că lângă Iisus o pisică putea să devină sfântul Ioan! Ei nu, rămâne o pisică, şi un purcel va deveni poate de două ori purcel. Evident, este bine să aveţi un Maestru înţelept şi plin de iubire, dar nu uitaţi niciodată că cel mai important sunteţi voi înşivă, deoarece atunci când purtaţi în sinele vostru ceva bun, ceresc, divin, sfârşiţi totdeauna prin a atrage elementele corespunzătoare. Deci, chiar dacă nu sunteţi capabil, după părerea voastră, să vă ajut cum o vreţi voi, aceasta contează prea puţin. Dacă sunteţi sinceri şi aveţi convingerea că alţii prin mine vor putea să vă ajute, nu veţi fi niciodată decepţionaţi; esenţialul sunteţi voi înşivă. Începeţi, deci, prin a vă ameliora sentimentele şi gândurile voastre ştiind că, mai devreme sau mai târziu, prin Legea afinităţii, veţi atrage elementele care le corespund. Acum gândiţi-vă asupra a ceea ce poate să reprezinte un Maestru în Viaţa voastră interioară - nu în viaţa voastră exterioară, nu, ci în Viaţa interioară -, ce transformator puternic poate deveni în mintea unui discipol care crede în el. Când eram în India, am auzit această anecdotă; este fără îndoială o legendă dar ea este foarte semnificativă. Un Maestru avea printre discipolii săi un tânăr băiat care îl iubea atât de mult încât nu înceta să repete numele său ca o formulă magică; atât de bine că într-o zi, în credinţa sa, în iubirea sa, a început să meargă pe ape. Această minune a ajuns la urechile Maestrului, care, mirat, 1-a chemat pe discipol şi ia spus: "Mi s-au povestit, referitor la tine, lucruri extraordinare. Se pare că tu mergi pe ape. Cum faci?". "O, Maestre, răspunde discipolul, eu pronunţ numai numele tău cu iubire". Maestrul şi-a zis că poate să facă la fel şi a mers pe malul râului, a pus piciorul pe apă şi s-a înecat!... Deci, vedeţi voi, Maestrul s-a înecat, iar discipolul mergea pe ape. Nu este, deci, numele cel mai important, ci fervoarea pe care discipolul o punea în pronunţarea iui. Dacă Maestrul ar fi avut şi el un Maestru mai elevat decât el, dacă ar fi simţit pentru acest Maestru aceeaşi credinţă, aceeaşi iubire, ar fi putut merge pe apă ca şi discipolul său. Deci, oricare ar fi gradul de înălţare la care ajungeţi, nu trebuie să vă opriţi aici, trebuie să iubiţi şi să serviţi o fiinţă mai mare decât voi, pentru a putea, graţie ei, să realizaţi minuni şi să faceţi binele. Altfel vă veţi îneca şi sunt alţii care vor face minunile. Acest Maestru nu cunoştea mare lucru din adevăratele Legi spirituale. Eu, eu continui să admir, să iubesc din toată inima mea toţi Maeştrii umanităţii. Şi chiar dacă eu i-aş depăşi, aş continua să-i admir, pentru că ştiu că este admiraţia mea care îmi aduce totul, nu sunt Maeştrii înşişi. Se poate ca ei să nu ştie că eu exist şi ca ei să nu‑mi dea nimic. Dar iubirea mea şi respectul meu pentru ei îmi dau totul şi voi merge pe apă graţie acestui respect şi acestei iubiri. "

Omraam Mikhael Aivanhov

Filozoful şi pedagogul Omraam Mikhaël Aïvanhov (1900-1986) s-a născut în Bulgaria. În 1937 se stabileşte definitiv în Franţa de unde transmite esenţialul învăţământului său. Ceea ce surprinde, chiar de la început în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentată această unică problemă: omul şi desăvârşirea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în funcţie de folosul pe care î-l poate aduce omului, pentru o mai bună cunoaştere de sine, cât şi pentru o mai bună îndrumare a vieţii sale. Deşi opera sa abordeaza multiple aspecte ale ştiinţei iniţiatice, el precizează: "Fiecare trebuie să lucreze pentru propria sa dezvoltare, cu condiţia să nu o facă numai pentru sine însuşi, ci pentru binele colectivităţii. În acel moment, colectivitatea devine o fraternitate. O fraternitate este o colectivitate în care domneşte o adevărată coeziune, fiindcă lucrând pentru sine însuşi, fiecare individ lucrează totodată conştient pentru binele tuturor."