Constitutiile lui Anderson

I. În ceea ce priveşte pe DUMNEZEU şi RELIGIA
Un Mason este obligat, prin ţinuta sa, să se supună legilor moralei şi daca întelege corect Arta Regală, el nu va fi niciodată un ateu stupid, nici un libertin fără de religie. Indiferent de religia Fratelui şi de felul credinţei sale, acesta nu va fi exclus din Ordin, deoarece el crede în gloriosul Arhitect al Raiului şi Pamântului şi practică sacrele îndatoriri ale moralităţii.
Masonii îmbină virtuţile puterii de a convinge cu legăturile dragostei fraţeşti.

II. Despre MAGISTRATUL CIVIL, SUPREM şi SUBORDONAT

Un Mason este un subiect obişnuit în faţa autorităţilor civile, oriunde s-ar afla sau munci şi nu trebuie niciodată să fie implicat în conspiraţii sau comploturi împotriva păcii şi bunăstării naţiunii sale sau care îl gazduieşte şi nici să se poarte într-un mod nedemn faţă de magistraţi. El se va conforma cu dragă inimă oricărei autorităţi legislative, va susţine, în orice ocazie, interesul comunităţii şi va promova zelos, prosperitatea ţării lui. Prin natura lor masonii sunt meniţi să promoveze pacea, să cultive armonia şi să trăiască în bună înţelegere şi dragoste frăţească.

III. Despre LOJE

O Loja este un Templu al Artei Regale unde Masonii se adună pentru a lucra, a se instrui şi a aprofunda, în mod ritual, misterele vieţii. Fiecare Frate trebuie să aparţină unei Loje şi să se supună Regulamentelor acelei Loje, Constituţiei şi Regulamentelor Generale ale Ordinului. Din timpuri îndepartate, nici un Maestru, Calfa sau Ucenic nu poate lipsi de la Tinuta Lojei, mai ales atunci când este convocat, fără a suporta o severă cenzură, mai puţin cazul când Venerabilul sau Supraveghetorul consideră că pura necesitate l-a împiedicat să participe.
Persoanele care au calitatea de Maeştrii Masonii sau admise în primele doua Grade de Ucenic şi Calfa ai unei Loji trebuie să fie oameni buni şi cinstiţi, născuţi liberi, de vârstă matură, cu gândire sănătoasă, un om moral, toţi cu un cazier fără pată.

IV. Despre Venerabili, DemnitariI, Membrii şi Ucenici.

Orice avansare în Frăţia Masonică se bazează pe meritul personal şi străduinţa fiecăruia, astfel încât Maestrul Arhitect să fie bine servit, în condiţiile în care Fraţii nu se vor face de ruşine cu cunoştinţele lor şi nici Arta Regală nu va fi desconsiderată. De aceea nici un Maestru sau Demnitar nu este ales de catre Maeştri decât după meritele personale şi nu după serenitate. Candidaţii ar trebui să stie, fără doar şi poate, că nici un Maestru nu va propune sporul de salariu pentru un Ucenic sau O Calfa dacă acesta n -a lucrat suficient timp cu el, însuşindu-şi cu asiduitate învăţămintele gradului în care a fost admis prin ritual.
Nici un Frate nu poate fi Demnitar până n-a trecut de stadiul de Maestru, nici Maestru Venerabil, până n-a funcţionat ca un Demnitar, nici Mare Demnitar, până n-a fost Maestru Venerabil al unei Loji, nici Mare Maestru, dacă n-a fost Mare Demnitar înainte de alegerea sa, care oricum trebuie să fi fost un Frate Maestru Venerabil de cea mai bună calitate.
Şi spre binele, uşurinţa şi eleganţa îndeplinirii sarcinilor sale, Marele Maestru are puterea de a-şi alege propriul Mare Maestru Adjunct, care trebuie să fie, sau să fi fost înainte, Maestru al unei Loji şi care are privilegiul de a acţiona în acelaşi mod în care ar acţiona Marele Maestru, cu excepţia cazurilor când acesta este prezent sau îşi interpune autoritatea în scris.
Acestor diriguitori şi guvernanti supremi şi subordonati ai vechii Loji urmează să li supună, corespunzător funcţiilor lor, toţi confraţii, în conformitate cu sarcinile şi regulamentele respective, în mod cuviincios, reverenţios şi cu dragoste.

V. Despre conducerea Breslei în procesul muncii.

Toti Masonii vor munci onest în zilele lucrătoare şi vor trăi decent în zilele libere, iar ţinuta de lucru va fi stabilită de legea pamântului său confirmată de datină. Cel mai "priceput" dintre Fraţi va fi ales sau numit Maestru sau Supraveghetor al muncii în atelierul maestrului-arhitect şi pentru a fi apoi numit Maestru Venerabil de către cei care lucrează sub conducerea sa. Membrii corporaţiei vor trebui să evite orice discuţii necuviincioase, să nu-şi dea porecle urâte, ci să se adreseze unul altuia cu apelativul FRATE. Ei trebuie să aibă, atât în Loja, cât şi în afara Lojei, o comportare politicoasă. Maestrul Venerabil care îşi cunoaşte îndemânarea în Arta Regală va prelua lucrul de la maestrul-constructor pe cât de ieftin posibil şi se va folosi de bunurile acestuia cât mai sincer, ca şi cum ar fi ale sale proprii. De asemenea, nu va acorda nici unui Frate Discipol sau Companion un salariu mai mare decât va merita cu adevarat. Atât Maestrul, cât şi Fraţii ce-şi primesc în mod just salariile vor fi fideli Ordinului şi îşi vor îndeplini onest munca, indiferent daca e calificată sau nu şi nici nu vor ponta munca necalificată ca fiind calificată.
Nimeni să nu-şi arate invidia faţă de bunăstarea unui alt frate, nici să nu încerce să-l înlăture sau izgonească de pe un şantier, dacă a dat dovadă de capacitatea de a-şi îndeplini misiunea sa. Dacă unul dintre membrii corporaţiei a fost ales Supraveghetorul atelierului de sub conducerea Maestrului, el trebuie să fie loial fata de ambele părţi, atât faţa de Maestru, cât şi faţă de Fraţi, să supravegheze cu grijă lucrul în absenţa Maestrului spre folosul maestrului-arhitect, iar Fraţii trebuie să-i dea ascultare.Toţi membrii angajaţi trebuie să primesacă salariul cu plăcere fără să murmure sau să se răzvrătească şi să nu-l părăsească pe Maestru înainte de a se fi terminat lucrarea. Un frate mai tânar trebuie să fie instruit în lucru, pentru a preveni ca nu cumva, din lipsă de pricepere, să strice materialul de construcţie şi pentru ca dragostea fraţească să poată să sporească şi să dăinuiască.Toate uneltele necesare lucrului trebuie să fie aprobate de Marea Lojă.

VI. Despre comportare - şi anume - :

1. În Loja deschisă:
Să nu se formeze facţiuni aparte şi să nu se ducă tratative separate fără a fi obţinut permisiunea Maestrului. Să nu se vorbească despre ceva necuviincios sau nedrept.
Să nu se întrerupă luările de cuvânt ale Venerabilul Maestru sau a Supraveghetorilor, sau pe oricare alt Frate cu care Venerabilul Maestru se afla în dialog şi nici să nu se facă farse sau glume în timp ce Loja este preocupată cu treburi serioase şi solemne şi nimeni să nu se servească sub un pretext oarecare, de un limbaj necuviincios.
Se va acorda Venerabilului Maestru, Supraveghetorilor şi tuturor Fraţilor, indiferent de gradul lor, onoarea datorată şi vor fi trataţi cu stimă şi condescendenţă.
Daca s-a produs vreo plângere, Fratele găsit vinovat va fi supus judecăţii şi deciziei Lojei, care e forul de judecată de fapt şi de drept al tuturor acestor neînţelegeri prin Juriul Fratern (fie doar că se adresează cu recurs către Marea Lojă) şi în faţa căruia trebuie ridicate, dar în aşa fel, încât lucrul maestrului-constructor să nu fie întârziat între timp, în care caz se va putea pronunţa o hotarâre specială.
Însă nu se va merge niciodată la judecata profană în cauze ce privesc Francmasoneria şi fără ca Loja să fie convinsă de aceasta necesitate absolută şi inevitabilă.
2. După ce lucrările au fost închise, dar Fraţii încă nu s-au despărţit:
Fraţii se vor putea înveseli într-o agapă nevinovată, putându-se trata după posibilitatea materială, dar trebuie evitat orice exces şi un Frate să nu fie obligat să manânce sau să bea mai mult decât poate şi să nu fie împiedicat a se îndeparta, dacă treburile îl cheamă. În acelaşi timp, nu trebuie pronunţate expresii nepotrivite sau jenante sau să se creeze o situaţie neconformă cu buna cuviinţă sau ceva ce ar putea stânjeni o conversaţie liberă, liniştită, căci aceasta ar zdruncina armonia dintre Fraţi şi ar zădărnici scopurile Ordinului.
De aceea, să nu fie introduse prin poarta Lojei divergenţele sau certurile personale şi mai puţin înca disputele despre religie sau naţiune sau Constituţia statului (discuţii cu caracter religios sau politic) căci, în calitate de Fraţi Masoni, ţinem doar de religia generală mai sus menţionată a muncii şi a realizarilor în comun. De asemenea, toate fiinţele fiind create de Marele Arhitect al Universului, din Francmasoneria Universală fac parte Fraţi liberi şi de bune moravuri cuprinzând toate rasele, popoarele, limbile sau dialectele ei şi fiind cu hotarâre împotriva oricărui amestec în politică, care niciodată nu a folosit bunastarii Lojei şi nici nu va folosi vreodată.
3. Când Fraţii se întâlnesc fără să fie de faţă străini şi nu în Loja formată:
Trebuie să se salute unul pe celalalt cu stimă, potrivit instrucţiunii primite, să se folosească apelativul Frate. Fraţii trebuie să-şi împărtăşească reciproc cunoştinţele Artei Regale cu răbdare şi bunavoinţă unuia celuilalt, atât cât se va gasi util, fără să fie observaţi sau să se tragă cu urechea, şi fără ca vreunul să se creadă mai presus decât celălalt sau să reducă consideraţia ce s-ar cuveni oricărui Frate indiferent de gradul avut sau demnitatea îndeplinită.
Cu toate că toţi masonii între ei se consideră ca situându-se pe acelaşi plan, Masoneria nu diminuează nimănui nimic din onorurile obţinute mai înainte, ci din contră aceasta sporeşte încă cinstea sa. Trebuie să se acorde cinstea şi respectul care se cuvine şi trebuie să se ocolească relele moravuri.
4. În prezenţa străinilor ce nu sunt masoni :
Fraţii trebuie să fie precauţi în vorbele şi gesturile lor, pentru ca nici cel mai iscusit străin să nu fie în stare să descopere sau să găsească ceea ce nu este potrivit de a fi cunoscut de el. Uneori trebuie schimbat subiectul convorbirii şi condusă în mod inteligent spre onoarea şi cinstea Fraternităţii.
5. Acasă şi între vecinii vostri:
Fratii Masoni trebuie să se comporte aşa cum se potriveşte unui om amabil şi inteligent, dar mai ales să nu informeze familia, pe prieteni sau pe vecini despre treburile Lojei şi să existe un comportament cumpănit în mod înţelept conform cu onoarea proprie şi aceea a Vechii Fraternităţi, din motive care aici nu pot fi menţionate. Trebuie ca Fraţii Masoni să aibe în vedere binele propriu, neramânând prea mult timp adunaţi departe de casă, după ce orele Ţinutei de Loja s-au terminat. De asemenea trebuie evitate orgiile sau beţiile, pentru ca familiile Fraţilor Masoni să nu fie neglijate sau atinse în drepturile lor, iar Fraţii sa nu devină inapţi de a munci.
6. Comportamentul fata de un Frate străin :
Va fi cercetat cu luare aminte de felul în care indică înţelepciunea şi cunostintele masonice acumulate în gradul pe care il posedă, pentru a nu fi înşelaţi de un profan care ridică pretenţii false şi pe care Fraţii îl vor respinge cu dispreţ şi sfidare, fiind însă în acelaşi timp precauţi, ca să nu-i daţi vreun indiciu de recunoaştere.
Dar, daca descoperiţi că este vorba de un Frate cinstit şi adevarat, acesta va fi tratat ca atare şi dacă se găseşte în nevoie, va trebui ajutat, atunci cand exista această posibilitate sau i se va da orice îndrumare menită să-l ajute.
Daca este necesar şi posibil, va fi gazduit câteva zile sau va fi ajutat să-si găsească o gazdă. Fiecare Frate este obligat a face ceva în limita puterilor sale materiale. Un frate sărac, care este un om bun şi sincer, va trebui preferat faţă de oricare alt om, în condiţiuni egale. Fraţii vor trebui să fie patrunşi ăn orice situaţie de dragoste frăţească, piatră fundamentală şi finală, mortarul şi faima acestei Vechi Fraternităţi. Va trebui să evităm cu orice ocazie orice ceartă şi dezbinare, orice calomnie şi orice vorbă urâtă şi nici altora nu le va fi permis să calomnieze pe un Frate onorabil, ci trebuie apărată demnitatea acestuia şi să i se ofere bunele oficii fraţeşti, în tot ceea ce este compatibil cu onoarea şi bunăstarea fiecăruia, dar nu mai mult.
Şi dacă unul dintre ei va face o nedreptate, un Frate Mason, indiferent de gradul primit prin ritual, se va adresa Lojei din care face parte sau Lojei din care face parte acel Frate care a încălcat Principiile Moral Masonice. Dacă nu se va lua nici o masură acel Frate se va putea adresa organelor alese sau numite ale Ordinului, precum şi Conventului ei ordinar şi nu se va intenta vreo acţiune în justiţia statală, decât în condiţiile în care cauza nu ar putea fi altfel soluţionată.
În ceea ce priveste însă Fraţii, care se gasesc în proces, unul contra celuilalt, Maestrul Venerabil şi Fratii trebuie să-şi ofere în mod frăţesc mediaţiunea, dar dacă se dovedeşte că mediaţiunea nu-şi are rostul, ei vor continua procesul lor sau disputa juridică, fără ură sau înverşunare, altfel de cum se obisnuieşte, şi nu vor spune sau întreprinde nimic care ar putea nimici dragostea frăţească sau reluarea şi continuarea bunelor oficii, astfel ca toţi să poată vedea influenţa salutară a masoneriei, precum au procedat toţi masonii credincioşi, de la începutul lumii şi o vor face până la sfârşitul timpurilor.

Acestea vor constitui regulile de comprtament etic ale unui Frate Mason.

Se consideră că prima Mare Lojă a Francmasoneriei speculative s-a constituit la Londra, pe data de 24 iunie 1717. Actul normativ fundamental care a reglementat activitatea acestei prime Mari Loji (denumita Loja-mamă a lumii) s-a intitulat Constituţii, adica "întocmiri, organizări" (din latinul constitutionis). Constitutiile, cu titlul complet "The Constitutions of the Free-Masons, containing the History, Charges, Regulations of that Most Ancient and Right Worshipful Fraternity", au fost redactate în anul 1723 de James Anderson, ajutat de Jean-Théophile Désaguliers, apoi revizuite tot de el în 1738.

Landmarkurile Masoneriei universale

1. Modurile de recunoaştere, sunt dintre toate Landmark-urile cele mai legitime şi de necontestat şi ele nu admit nici o schimbare.
2. Diviziunea Masoneriei Simbolice în cele Trei Grade.
3. Legenda Gradului Trei este unul dintre cele mai importante Landmark-uri şi cine îl exclude sau îi alterează conţinutul, încetează din acel moment să mai aparţină Francmasoneriei regulare.
4. Conducerea Fraţiei de către un Preşedinte denumit Mare Maestru, care este ales de către Adunarea Generală a Ordinului.
5 - 8. Prerogativele Marelui Maestru : să conducă toate adunările Ordinului oriunde şi oricand ar avea loc acestea; să deschidă şi să conducă Ţinutele Lojilor atunci când este prezent; să acorde dispense pentru sporuri de salariu şi înfiinţarea şi funcţionarea unei Loji; să consacre masoni "la vedere" .
9. Obligaţia pentru Francmasoni de a se reuni în Lojă.
10. Conducerea Lojei de catre un Maestru Venerabil şi cei doi Supraveghetori.
11. Obligaţia pentru oricare Loja de a lucra acoperit - adică de a nu permite nici unui nemason să participe la lucrări - este un Landmark ce nu poate fi neglijat şi el îsi are originea în caracterul ezoteric al Francmasoneriei.
12.- 14. Dreptul fiecarui Francmason de a fi reprezentat în toate Adunările Generale ale Ordinului (altele decât ale propriei Loji) şi de a-şi instrui reprezentanţii săi cu privire la mandatul încredinţat; dreptul fiecărui Francmason de a face apel la Marea Lojă faţă de o decizie luată de Loja sa, dacă el consideră că respectiva decizie este nedreaptă; dreptul fiecărui Francmason de a vizita alte Loji regulare.
15. Obligaţia de a verifica - potrivit uzanţelor tradiţionale - calitatea masonică a unui vizitator, excepţie făcând vizitatorul care este cunoscut de minimum un membru al Lojei vizitate.
16. Nici o Loja nu poate interveni în afacerile altei Loji şi nici să acorde grade Fraţilor ce sunt membri în altă Lojă. Acesta este fără îndoială unul dintre cele mai vechi Landmark-uri, aşezat pe marile principii ale curtoaziei şi bunatăţii fraterne.
17. Fiecare membru al Ordinului trebuie să se supună Jurisdicţiei masonice a locului unde îşi are reşedinţa şi nu poate fi membru activ decât într-o singură Lojă.
18. Obligaţia pentru fiecare candidat de a fi un bărbat născut liber, integru şi de varsta matura.
19. Credinţa în Divinitate, denumită generic Marele Arhitect al Universului, este unul dintre cele mai importante Landmark-uri ale Ordinului.
20. Subsidiar credinţei în Divinitate este credinţa într-o existenţă viitoare.
21. Prezenţa Cărţii Legii Sacre (Biblia,Torah,Coran sau Zend Avesta) în fiecare Lojă.
22. Egalitatea tuturor Francmasonilor indiferent de statutul lor social.
23. Secretul masonic este un alt foarte important Landmark şi el se referă în principal la formele şi modurile de recunoaştere între Fraţi, precum şi la ritualurile Ordinului.
24. Existenţa simbolismului şi în primul rând al celui pornit de la Templul lui Solomon.
25 . Ultimul şi supremul Landmark este acela că aceste Landmark-uri nu pot fi niciodată modificate . Nimic nu poate fi sustras sau adaugat din conţinutul lor, deoarece aşa cum Francmasonii de astăzi le-au primit nealterate de la înaintaşii lor, aşa sunt tinuţi şi ei de cea mai inaltă obligaţie, anume aceea de a le transmite nealterate urmaşilor.

Mackey's Revised Encyclopedia

Admiterea in Masonerie

Condiţia esenţială pe a putea fi primit în Ordin este credinţa în Divinitate şi în nemurirea sufletului, Divinitate denumită generic Marele Arhitect al Universului.
Ordinul este deschis pentru bărbaţii de orice rasă sau religie, de buna reputaţie şi care indeplinesc condiţia esenţială de admitere menţionată mai sus.

Francmasoneria Regulară Universală este practicată de numeroase Mari Loji independente ce respectă cu stricteţe condiţia de baza pentru accederea în Ordin, respectiv credinţa în Fiinţa Supremă şi în nemurirea sufletului, precum şi acele minunate cutume ale Fraţiei, cunoscute sub denumirea de Landmark-uri. Există însă unele Mari Loji, precum şi alte corpuri pretins masonice care nu cer membrilor să creadă în Fiinţa Supremă şi le permit acestora să dezbată şi să adopte în Loji rezoluţii pe teme politice. Aceste Mari Loji, precum şi organizaţiile pretinse masonice nu sunt recunoscute de întreaga Francmasonerie Universală Regulară.
În concluzie, Francmasonul este dator în primul rând să-şi facă datoria faţă de Creatorul Suprem - indiferent sub ce nume este cunoscut - potrivit credintei sale şi apoi să-şi slujeasca cu devotament şi loialitate ţara.

Fiecare profan care isi depune cererea de a fi initiat se afla in majoritatea cazurilor sub cautiunea morala a unui Francmason dar exista de asemenea si candidaturi spontane . Pentru ca dosarul de candidatura sa fie intocmit este necesara o cerere adresata Venerabilului nostru impreuna cu un CV detaliat, la adresa de mail rlnicufilip@yahoo.com . In principal, urmeaza, dupa un prim contact o serie de interviuri cu frati ai Atelierului, care vor permite Lojei sa judece compatibilitatea profanului cu valorile noastre si gradul dorintei sale sincere de a ni se alatura.

Cele Trei Mari Principii ale Francmasoneriei

De la începuturile sale, Francmasoneria a urmat şi urmează cu consecvenţă cele Trei Mari Principii, respectiv:
- IUBIREA FRATERNĂ - aceasta însemnă că fiecare Francmason adevarat va manifesta toleranţă şi respect fata de opiniile semenilor săi şi se va comporta în orice împrejurare cu bunătate şi înţelegere faţă de orice fiinţă umană.
- ÎNTR-AJUTORAREA - aceasta însemnând că toţi Francmasonii sunt învăţaţi să practice aceasta virtute, nu numai pentru membrii familiei sale ci şi faţă de membrii societăţii în care trăiesc, principiu ce trebuie urmat prin eforturi individuale. Soarta orfanilor, suferinzilor şi a celor vârstnici a constituit din cele mai vechi timpuri o preocupare permanentă a membrilor Ordinului.
- ADEVĂRUL - constituie pentru Francmasoni piatra de încercare a instruirii lor, acest principiu trebuind să prevaleze în orice imprejurare s-ar afla.
Francmasonii cred cu tărie că transpunerea în viaţă a acestor trei principii este singura cale de atingere a celor mai înalte standarde comportamentale ale vieţii fiecărei fiinţe umane.

Citate celebre

-Adevarul este pretutindeni, dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta. (Nicolae Iorga)
-Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmea muntelui, nestiind ca adevarata fericire este sa urci panta. ( Gabriel Garcia Marquez)
-Plăcerea se poate sprijini pe iluzie, fericirea însă se întemeiază pe adevăr. (Chamfort)
-Iubeste adevarul, dar iarta greseala. (Voltaire)
-Nu luam cu noi decat binele pe care l-am facut. (Saint-Lambert)
-Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit. (Franz Kafka)
-Existam vremelnic prin ceea ce luam din jur, dar vom trai vesnic prin ceea ce daruim. (Douglas M. Lawson)
-Ti s-au dat doua urechi si o singura gura, pentru a asculta de doua ori mai mult decat vorbesti. (proverb chinezesc)
-De la sublim la ridicol nu e decat un pas. (V. Alecsandri)

-Felul in care dai valoreaza mai mult decat ceea ce dai. (Anonim)

-Adevarul este o flacara atat de luminoasa incat unii inchid ochii ca sa nu-l vada iar altii fug ca sa nu fie arsi. (Goethe)

-Numai adevarul este etern si inalterabil. (Ion Ghica)

-Cel care cauta adevarul trebuie sa il caute mai intai in sine insusi. (Sandor Marai)

-Toate marile adevaruri incep prin a parea blasfemii. (George Bernard Shaw)

-Mult mai importante sunt caracterele decat talentele. (Winston Churchill)

-Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu. (Socrate)

-Cel mai bun mijloc de a invata sa te cunosti e sa incerci a-i intelege pe ceilalti. (Andre Gide)

-Existi numai prin ceea ce faci. (Federico Fellini)

-Adevarata frumusete izvoraste din sublim si simplitate. (Voltaire)

-Suntem ceea ce gandim, tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre, cu gandurile noastre construim lumea. (Buddha)

-Sa nu descurajezi niciodata pe nimeni...care progreseaza continuu, indiferent cat de incet. (Platon)

-Detinerea puterii corupe inevitabil ratiunea. (Immanuel Kant)

-Puterea celor tineri sta in fapta, a celor batrani in chibzuinta. (Euripide)

-Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes. (Albert Einstein)

-Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe. (Constantin Brancusi)

-Socoteste fiecare zi o viata. (Seneca)

-Un minut de indoiala face cat o vesnicie de suferinta. (Honore de Balzac)

-Traieste ca si cum ai muri maine. Invata ca si cum ai trai vesnic. (Mahatma Gandhi)

-Viata nu inseamna a trai, ci a sti pentru ce traiesti. (Nicolae Iorga)

-Invata sa ai mereu un zambet ascuns in inima. (Arsenie Papacioc)

-A invata sa ai incredere este una dintre cele mai dificile sarcini ale vietii. (Isaac Watts)

-Credinta face toate lucrurile posibile...dragostea face toate lucrurile usoare. (Dwight Lyman Moody)

-A astepta sa culegi altceva dintr-un pamant decat ceea ce a fost semanat in el, ar fi copilarie. (Eminescu)

-Cunoaşterea este fericire, fiindcă doar prin cunoaşterea cuprinzătoare şi profundă eşti în stare să deosebeşti adevărul de minciună, lucrurile măreţe de cele de factură joasă. (Helen Keller)

-Între lucrurile măreţe pe care nu le putem face şi fleacurile de care nu vrem să ne apucăm, există pericolul de a nu face niciodată nimic. (Anonim)

-Umanitatea este totalitatea valorilor culturale omeneşti, e cultura acumulată, iar din punct de vedere practic ea este un ideal etic, o tendinţă către realizarea unei forme superioare istorice şi a unui alt om, cu sufletul ideal organizat, tendinţa către omul şi societatea perfectă. (P. Andrei)

-Dacă ai o pasiune pentru a învinge atunci trebuie să-ţi dezvolţi şi o pasiune pentru muncă. Etica muncii este marele generator de şanse. Munca perseverentă, inteligentă, dură te va ajuta să învingi orice adversar şi, ceea ce este şi mai important, este calea cea mai sigură spre mândria sănătoasă, fundamentată pe fapte şi performanţă. (Greg Werner)

-Un neam trăieşte în veşnicie prin concepţia de viaţă sănătoasă şi curată, prin onoarea şi cultura lui. Prin urmare, nu pâine cu orice preţ, ci onoare cu orice preţ, onoare apreciată după scara valorilor dată nouă de Dumnezeu. (Justin Parvu)

-Cel mai bun mod de a prezice viitorul, este de a-l crea. (Alan Key)

-Observa-i pe toti oamenii – pe tine cel mai mult. (Ben Franklin)

-Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar deveni lege universala. (Immanuel Kant)

George Washington, primul preşedinte mason al SUA

George Washington a devenit preşedinte al SUA în aprilie 1789. Intrase în masonerie în noiembrie 1752 în loja Fredericksburg din Virginia si in decembrie 1788, devenise Mare Maestru al lojii Alexandria din acelaşi stat. El va reuşi performanţa de a fi concomitent Mare Maestru, conducător de lojă şi preşedinte al Statelor Unite.

În 1791 el alege oraşul care îi va purta numele, drept capitală a SUA şi îl însărcinează pe inginerul francez Pierre Charles L'Enfant, şi el mason, cu desenarea planului. Complexul care va găzdui până în zilele noastre preşedinţia şi Congresul american va fi construit, conform unei geometrii masonice, în jurul Capitolului. Imensul Obelisc ridicat în onoarea sa este un monument masonic şi are la bază simbolul compasului şi echerului, emblema masoneriei. În 1793 Washington pune piatra de temelie a clădiri Capitolului în cadrul unei ceremonii în care el însuşi şi toţi participanţii poartă şorţuri şi însemne masonice. La moartea lui, în 1799, are parte de funeralii masonice.

Pe pereţii monumentului ridicat pentru el la Alexandria, Virginia, numit Memorialul Masonic Naţional George Washington, este inscripţionat un fragment dintr-un discurs al său :

„Fiind convins că numai aplicarea principiilor pe care este fondată fraternitatea masonică poate duce la prosperitatea publică şi la virtutea privată, voi fi mereu fericit să promovez interesele acestei societăţi şi să fiu recunoscut de ea drept un Frate.”

Guru Bivolaru, sex şi capete de mort

Cine e acest anti mason Bivolaru? Cel mai urat, cel mai slinos si libidinos om din lume, un obsedat sexual... Dar pentru cursantul MISA este chiar reprezentantul lui Dumnezeu pe Pamânt, aflat în permanenta comuniune cu Divinitatea, si înfaptuitorul Vointei Divine, o fiinta Iluminata si Eliberata, al carei caracter si ale carei fapte nu pot fi puse sub semnul îndoielii...dupa cum declara chiar EL.

Se ştie că în anii ’80 mişcarea “meditaţiei transcendentale” a adunat un grup important de intelectuali români, cu o tentă de dizidenţă anticomunistă. Securitatea a trecut destul de repede la sufocarea mişcării, cu mijloacele ei specifice. Unii dintre membri au fost însă racolaţi de către băieţii cu ochii albaştri, care şi-au dat repede seama că “meditaţia” poate fi folosită şi în sens invers pentru o spălare a creierelor şi o îndoctrinare în sensul dorit de organele de partid şi de stat. Astfel, mici sau mari “guru” au servit organele securităţii înainte şi după 1989. Remarcăm ca punct central al ideologiei MISA lupta cu “conspiraţia mondială iudeo-masonică”, ideologie ce reia slogane revolute ale serviciilor secrete ţariste din “Protocoalele întelepţilor Sionului”. Mai mult antiamericanismul acestor anti-masoni atinge nivelul similar mişcărilor fundementaliste islamice care consideră Statele Unite imperiul satanei. Ideologia MISA este de asemenea incoerentă, amestecând într-un ghiveci yoga, tantra-yoga cu fundementalismul creştin ortodox. Plăcerile carnale păgâne sunt amestecate cu asceza ortodoxă într-o teorie aberantă.

Bivolaru a primit azil politic in Suedia si acum nu mai au nici o importanta faptele, acuzatiile sau coportamentul sau din Romania. Magistratii suedezi, nefiind influentati de background-ul infractional al lui Grig privind izbucnirile lui antioccidentale si antimasonice sau slugarirea comunistilor ori gravele acuzatii de drept comun aduse, au constatat ca este un cetatean onorabil care este in pericol de a fi persecutat politic in Romania, vazand masoni în toate părţile...De catre cine, ne intrebam?

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx

http://www.exmisa.ro/

Gmail Totally Looks Like Freemasons Apron

Woow! Daca si Goagal ul are legatura cu masoneria atunci...

http://totallylookslike.com/

V.I.T.R.I.O.L.

Cînd aspirantul este introdus în cabinetul de reflecţie el face prima sa călătorie si este supus probei pămîntului în care i se cere recursul la introspecţie. Atmosfera îl îndeamnă pe postulant la meditaţie asupra valorii obiectelor simbolice interpretabile din punct de vedere emblematic, alegoric şi simbolic. Această căutare a templului interior ne confirmă că fiecare trebuie mai întîi să caute în el însuşi. Izolarea, renunţarea si sacrificiul de sine sînt primii paşi ai iniţierii care începe prin ucenicia tăcerii. Această primă călătorie este punerea în mormînt a iluziilor profane şi preludiul unei renaşteri.
Multi profani se intreaba cu teama ce reprezinta de fapt misterioasa maxima-acronim V.I.T.R.I.O.L. , inscrisa la loc de cinste pe unul din zidurile cabinetului de reflectie. Este vorba oare chiar de acid sulfuric folosit intr-un ritual satanist? Cu siguranta NU!
Acest cuvant-cheie este de fapt o formula esoterica in latina care inseamna: "Visita Interiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem" traducandu-se liber prin dictonul "Exploreaza interiorul pamantului si rectificand vei gasi Piatra Ascunsa". A cauta piatra filosofala inseamna a cauta ultima ratiune a esentei umane, o transmutare a personalitatii prin autocunoastere, asceza si purificare. Ea va deveni pentru cei mai buni dintre noi cheia cu care vom deschide porţile Orientului Etern, în urma efortului iniţiatic de construire a edificiului sacral. Aceasta evoluţie nu poate avea loc decât printr-un efort personal de a reuşi să cobori în strafundurile tale pentru a te confrunta cu umbrele ignorantei umane, purificandu-te spiritual.
Urmîndu-i pe marii alchimişti, piatra filosofală se obţine deci prin purificarea, amestecul şi coacerea celor patru elemente constitutive ale universului amintite de filosofii antici greci: pămîntul, apa, aerul şi focul. Alchimia a fost privita multa vreme ca o pseudostiinta, de fapt o indeletnicire oculta, suspecta, fara nimic stiintific in ea. Prejudecata izvora dintr-un fenomen mai amplu si anume neintelegerea diletanta si profana a importantei Evului Mediu in istoria cunoasterii. Dar lucrurile s-au schimbat acum...
Pentru un adevarat mason nu obţinerea pietrei este cea care îi transformă, ci parcursul pe care l-a urmat pînă acolo. Să ne amintim un îndemn mult drag alchimiştilor medievali: Lege, lege, relege, ora, labora et inveniens (citeşte, citeşte şi iar citeşte, roagă-te, lucrează şi vei găsi).

In alta ordine de idei, după cum ne povesteşte coana Joiţica, beletul şi stecluţa cu vitriol joacă un rol însemnat în ceea ce priveşte destinul patriei şi al naţiunii, reprezentînd principalele unelte ale intrigilor şi diversiunilor de tot felul…care in mod cert nu au nici o legatura cu Masoneria sau cu fenomenul Artei Regale.

Capela Rosslyn

Istorie sau mitologie? Aflata la cateva mile dinstanta de Edinburgh, initial cunoscuta drept capela Sfantului Matei, capela Rosslyn ascunde multe secrete...
Pentru pasionatii de mistere si chiar pentru orice turist curios, capela a devenit in ultimii ani, o veritabila Mecca.
Constructia a fost ridicata de printul de Orkney, Sir William St Clair (dupa unii Sinclair), in 1446. De fapt, ea constituia doar o parte dintr-un vast ansamblu religios, proiectat a avea, in final, forma unei cruci, ansamblu care nu a fost insa niciodata finalizat. Printul de Orkney a murit in 1484, fiind inhumat in interiorul capelei iar urmasii sai nu au mai vrut sa continue lucrarea, care deja aproape ii secatuise financiar.
Reforma brutala impusa de Henric al VIII-lea a dus la distrugerea altarului capelei, in 1592 si de atunci pana prin secolul 18, cladirea a ramas in parasire, ruinandu-se treptat. Trupele lui Oliver Cromwell au folosit-o drept grajd dar s-au ferit sa o distruga, asa cum au facut cu alte edificii catolice. Abia in 1736, un urmas al clanului St Clair, James, va face unele reparatii, refacand complet acoperisul capelei. Un secol mai tarziu, arhitectul David Bryce va intreprinde reparatii capitale, la comanda lui James Alexander, al treilea conte de Rosslyn.
Capela a fost descrisa, pe drept cuvant, drept „o tapiserie in piatra”, fiind una dintre cele mai impresionante constructii din piatra ale Europei, faimosul „stalp al ucenicului” reprezentand o capodopera a sculpturii medievale. Invaluit intr-un total mister pentru profanii, pentru orice initiat transmite un mesaj cat se poate de clar...
Legenda acestuia este interesanta …se spune ca mesterul, nestiind cum sa-l sculpteze, a plecat la Roma, sa caute inspiratie in bisericile de acolo. La intoarcere, insa, a gasit stalpul minunat impodobit, de catre un ucenic de-al sau. Invidia i-a luat atunci mintile batranului mester, care l-a lovit cu ciocanul in cap pe ucenic, cu atata putere incat i l-a zdrobit! Altii sustin ca ar fi fost de fapt un sacrificiu voit al tanarului ucenic, pentru a asigura astfel durabilitatea constructiei – ideea este adesea intalnita in folclorul medieval, vezi legenda Mesterului Manole. Indiferent de ce s-a intamplat insa, cert este ca asasinatul produs l-a determinat pe episcopul de St Andrew sa ceara Papei amanarea consacrarii capelei. Una dintre sculpturile din capela infatiseaza chiar scena uciderii ucenicului, care apare sub forma unui tanar cu fruntea brazdata de o taietura adanca.
Este evident faptul ca printul de Orkney a avut legatura cu ordinul Templierilor, chiar daca acesta fusese desfiintat, oficial, in urma cu mai bine de un secol si jumatate. Nu e intamplator, din acest punct de vedere, ca peste cateva veacuri, William Sinclair de Rosslyn, un stranepot al printului, a devenit primul Mare Maestru al Lojei Scotiene. Este insa oare capela locul unde ar fi fost ascuns Sfantul Graal, cea mai de pret relicva a crestinatatii?
Cavoul in care se afla ramasitele pamantesti ale celor din clanul Sinclair ar putea oferi un raspuns la aceasta intrebare, dar el nu a mai fost deschis de cateva secole. Sub bisericuta, arheologii si istoricii au descoperit, cu ajutorul tehnologiei cu ultrasunete, o sala boltita care nu are nici o intrare. Nu au sapat in podeaua capelei, pentru ca le-a fost interzis, motiv pentru care s-au intensificat speculatiile ca aici ar fi ascuns nu numai Sfantul Graal, ci si Chivotul Legii (pe care Moise i l-a daruit lui Aaron) sau chiar capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Enigmele nu se opresc aici, caci capela, o reprezentare simbolica a templului lui Solomon din Ierusalim, pare sa ofere indicii despre un contact cu Lumea Noua inainte ca genovezul Columb sa fi ajuns acolo (pe unele sculpturi apar cactusi si stiuleti de porumb, plante necunoscute pe atunci europenilor).
Robert Lomas si Christopher Knight, cei doi autori ai best-seller-ului „Secretul lui Hiram”, sustin ca zidul de apus al capelei de la Rosslyn ar fi de fapt o copie a Zidului Plangerii de la Ierusalim. Una dintre inscriptii atrage atentia: Forte est vinum fortior est rex fortiores sunt mulieres super omnia vincit veritas (Vinul e puternic, regele e mai puternic, femeile sunt si mai puternice, dar adevarul ii biruieste pe toti).
Timp de sute de ani, atat expertii cat si simplii vizitatori au incercat sa rezolve enigma sculpturilor din interiorul capelei. In timp ce unii sunt de parere ca acestea ascund indrumari catre o comoara ascunsa, compozitorul Stuart Mitchell sustine ca a rezolvat o parte dintre aceste enigme. El crede ca tavanele ornate cu arcuri sculptate reprezinta de fapt un cod al unei muzici medievale. Tatal sau, Thomas Mitchell, si-a petrecut 20 de ani incercand sa rezolve codul acestor ornamente si acum, Stuart, interpretand descoperirile tatalui sau, a obtinut o partitura, intitulata "The Rosslyn Motet". Cei doi spera ca muzica, atunci cand este interpretata la instrumente medievale va rezona si va dezvalui secretul din piatra.
"Simbolismul din capela Rosslyn vorbeste despre o civilizatie pierduta pentru noi, civilizatie care se pare ca detinea radacini ale tuturor mecanismelor Universului" a declarat Mitchell.
Muzica in sine, potrivit autorului, este un amestec de "melodii celtice plus imnuri antice si un soi de muzica crestina ". Cei doi sunt de parere ca acele note nu au fost sapate in piatra numai pentru a inregistra o piesa muzicala, ci ca acestea pot dezvalui un secret medieval. Exista evident si voci care ii contrazic pe cei doi, cum ar fi directorul Edinbrgh Symphonia, care crede ca este "doar o farsa dusa la extrem, cei doi dorind sa o ia pe urmele lui Dan Brown".
Pe langa cei care considera ca edificiul de la Rosslyn ar reprezenta un mesaj cifrat, sculptat in piatra, exista si sceptici, ce nu vad pe peretii capelei cavaleri eretici si secrete stravechi, ci o marturie asupra geniului la care ajunsesera mesterii zidari ai evului mediu.
Romanele lui Dan Brown sunt considerate a fi nu doar cele mai vandute, dar si cele mai influente carti ale ultimilor ani. Ingredientele lor - crime, mistere, profetii, indicii enigmatice, au adus in atentia cititorilor de pretutindeni o problematica de care odinioara se interesau doar savantii: secretele cavalerilor templieri.

http://www.rosslynchapel.org.uk/

http://www.rosslyntemplars.org.uk/

http://www.tjmitchell.com/

Ca sa fii rege...atatea sunt necesare

Aseara, la o tinuta de initiere am ascultat un minunat poem crestin care marturisesc ca a reusit sa-mi atinga sufletul intr-un fel aparte... si m-am gandit sa-l impartasesc acum cu voi pentru a încerca să ne regăsim pe noi insine si a citi in sufletele noastre

Ca să fii rege peste animale nu-i cine ştie cât. Trebuie doar să fii mai puternic decât ele, şi-atât.
Ca să fii rege peste păsări … este puţin mai greu, dar fumos. Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele şi niciodată mai jos.
Ca să fii rege peste flori trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii; şi, mai ales, trebuie să-nmiresmezi către lumemai mult decât crinii.
Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te-aşezi printre luceferi, călător spre Orion, şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare.Si fără tron.
Ca să fii rege peste ape şi vânt trebuie să-nveţi osanale ca îngerii şi să le aduci pe pământ: alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.
Ca să fii rege peste oameni este, mai decât toate, altceva.Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce înseamnă a iubi, a ierta…
Dar cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi, atunci când alegi binele fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău …
Şi să încheiem întelept şi frumos şi, mai ales, cum se cuvine: Încoronarea ta o face Christos când mergi pe drumul dinspre Rău spre Bine. In clipa aceea, veşnicia te cumpăneşte. Dacă vrei să fii Rege alege Binele. Hei, grăbeşte!

de Benone Burtescu,

un poet al emigratiei romanesti...

Aceste versuri sunt atribuite actorului Marcel Iures, care insa doar le-a pus in scena recitandu-le absolut magistral, intr-o interpretare de exceptie ce contribuie la inducerea unei stari sublime. Ne trezeste sufletul pentru cunoasterea de sine pentru că taina face parte din om. Pentru că omul insusi este o mare taina.

"Fii stăpân pe tine însuţi şi vei stăpâni lumea" spunea si Dostoievski

Decalogul tacerii

Decalogul este legea morala de cea mai mare insemnatate a poporului evreu care a capatat in timp valabilitate universala. Cele zece porunci spunem noi, crestinii, sau cele zece cuvinte cum spun evreii...

Parafrazand cu respectul cuvenit Legii lui Dumnezeu, tacerea este unul dintre argumentele cel mai greu de combatut si pentru a putea asculta in liniste trebuie sa inveti sa taci taci, ca un adevarat ucenic . Un decalog al tacerii ar putea enunta urmatoarele "porunci" :

1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros!
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul!
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti!
4. Taci, atunci cand esti provocat!
5. Taci, cand esti nervos si iritabil!
6. Taci, cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi!
7. Taci, cand pleci de la biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!
8. Taci, cand esti ispitit sa barfesti!
9. Taci, cand esti ispitit sa critici!
10. Taci, cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi!

Tăcerea e de aur? Personal înclin să cred că da, caci ne trebuie doi ani sa invatam sa vorbim si intreaga viata sa invatam sa tacem (proverb chinezesc).

Masoneria si Maestrul Sadoveanu

Sadoveanu voia să inlăture suspiciunile la adresa masonilor români spunand adesea ca „ Invinuirile de batjocură a celor sfinte si altele sunt cu totul gratuite”. El tinea intotdeauna să se delimiteze de ateismul masoneriei franceze a „Marelui Orient” care „a proclamat de câteva decenii libera cugetare si s-a amestecat in politică”, si se solidarizează, in schimb, cu masoneria engleză si cu cea americană care, la rându-le, declaraseră masoneria franceză „eretică si trădătoare a principiilor de bază ale ordinului, care sunt credinta in Dumnezeu si abtinerea de la discutiile politice si dogmatice”.
Caracterul discret al masoneriei, crede Sadoveanu, constituie o cauză a mistificărilor pe seama ordinului. Or, ceea ce-i rău inteles devine otravă pentru prestigiul masoneriei: „A fi inteles rău de neinteligenti sau rău-voitori e dăunător si primejdios. Masoneria, in oficiile ei, se adresează inteligentei, si imaginatiei si sentimentului. Traditiile si simbolurile ei nu pot fi expuse in convorbiri particulare, in mijlocul frivolitătii obisnuite, fără a provoca zâmbete ori nedumerire. Profunda ei seriozitate stă in realizări utile; lucrarea ei are un caracter personal si netransmisibil, uneori pe plan mistic”. Discretia vizează indeobste semnele de recunoastere, ritualul, care, desi „de mult au fost divulgate” si cunoscute până si-n dictionarele enciclopedice”, rămân, in realitate, un mister si fac masoneria necunoscută: „Ezoterismul nu e susceptibil de divulgare”. Nu oricine a trecut prin ritualuri devine mason, un initiat cu adevărat. Mason devine numai cel in care sământa luminării rodeste, „după parabola divinului invătător”: „Cei care rămân opaci si insensibili, veniti aici din indemnuri amicale, din curiozitate ori din intâmplare, se desfac incet-incet de institutie”, fiindcă a fi mason este o vocatie, precum talentul in artă: „Liberii constructori se exercită intr-o artă dintre cele mai subtile. Nu pot deveni calfe si mesteri buni decât dacă s-au născut cu anume daruri”.
Subtilitate, artă, esoterism sunt semne masonice de recunoscut in opera lui Sadoveanu, dovadă că scriitorul si-a trăit in profunzime vocatia masonică, unde nu a ajuns intâmplător. Nu e de mirare că abia un critic subtil, mason el insusi, ca Al. Paleologu, a putut să-i interpreteze opera dintr-un unghi de vedere care, la vremea respectivă, a trezit fie nedumerire, fie elogii. (Vezi Alexandru Paleologu, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Ed. Cartea Românească, Bucuresti, 1978). Intr-adevăr, cel putin in planul artei, Sadoveanu a reusit să „reabiliteze” prestigiul Masoneriei, printr-o constructie impresionantă si durabilă, fiindcă in planul destinului politic al tării, pe care a fost convins că o slujeste, el a esuat intr-o proportie similară cu a operei sale grandioase. Faptul oglindeste o inconsecventă pe care el s-a iluzionat că o poate evita, afirmând neamestecul masonic in politică. Ba chiar din asemenea inconsecventă si-a putut compromite si ultimele creatii, dovadă stând nefericitul roman Mitrea Cocor. Atins de orbetia compromisului politic este si celălalt roman al său postbelic – Nicoară Potcoavă, desi pare a reveni la marele roman istoric care l-a consacrat. In realitate, cum observă Marian Popa in Istoria literaturii române de azi pe mâine, această carte este la fel de ideologizată si de nocivă ca Mitrea Cocor, fiindcă avea ca fundament mistificatoarea „prietenie de veacuri” româno-rusă. Dar cu aceasta intrăm intr-o zonă profund tragică a iluziilor de stânga din cariera lui Mihail Sadoveanu, vrednică de compasiunea si de rugăciunile lui Noica din testamentara carte Rugati-vă pentru fratele Alexandru.
Ironia face că ultimul Sadoveanu si-a incălcat jurământul masonic fie si in sensul că, prin credulitatea lui, a identificat in comunismul de ocupatie sovietică o cale de izbăvire a Patriei. El, care in anii lui buni, judeca relativist conceptul de adevăr, comparându-l cu unicitatea soarelui, de la care primim lumină: „Cum fiecare din noi e susceptibil de a primi din el numai o parte, nimeni nu poate fi in posesia adevărului absolut, nimeni nu-i in eroare absolută. N-a fost incă om pământean care să stăpânească adevărul intreg si perfect. De unde urmează că trebuie să fim ingăduitori cu părerile care se exprimă si să nu pretindem a impune un punct de vedere al nostru”. Asa este! Si totusi Sadoveanu nu s-a alarmat când ocupantul sovietic si-a impus cu forta punctul de vedere exclusivist, departe de orice ingăduintă. Mai mult, a crezut că lumina vine doar de la Răsărit.

Creanga de Aur

Strict formal, „Creanga de aur” este un roman istoric, de mai mică întindere, încadrabil lânga „Zodia Cancerului” sau „Nunta domniţei Ruxandra”. În fondul său, se constituie ca roman filosofic pigmentat cu o tragică poveste de dragoste. O definiţie adecvată ar fi aceea de roman-basm, sugerată de autorul însuşi atunci când se referă la o creaţie similară, „Izvorul Alb” : „Am convingerea că romanul, în ultimă analiză, trebuie să fie ce era basmul mamei, ori al bunicii in copilăria noastră”. Elementele care definesc cel mai puternic acest roman sunt simbolul şi mitul.
„Creanga de aur” evocă un univers sacralizat, al eresurilor, în care existenţa umană se desfaşoară sub semnul unei primitivităţi benefice.
Simbolistica bogată, elementele de parabolă şi mit fac din acest roman un roman mitic. Cu o arhitectură tradiţională, „Creanga de aur” se structurează în 17 capitole, dintre care cel introductiv ar putea îndeplini funcţia de prefaţă. Acţiunea se petrece în Dacia prefeudală şi se desfăşoară între 780-797, mutându-şi locul în funcţie de personajul central: pe Muntele Ascuns ( capitolele II-III), în Bizanţ (capitolele IV-XVI), din nou la Munte (capitolul XVII). Tema romanului este regresia în timpul şi spaţiul primordial. Această temă se manifestă în cele trei motive fundamentale : iubirea, călătoria iniţiatică şi religia (sacrul). Autorul preia masca editorului care primeşte de la profesorul Stamatin un manuscris cu o poveste de dragoste. Este evocată figura profesorului, autorul romanului: „Era un om interesant în orice caz, şi lui i se datorează povestea care urmează.” Speologul Stamatin nu cercetează rocile , aşa cum mărturiseşte, ci caută peştera Magului, exponentul civilizaţiei dacice. În viziunea lui Stamatin – expusă într-un lung monolog – magul pe care îl caută practica „grafia sacră a cunoaşterilor spirituale” de pe vremea regilor daci: „Bătrânul mi-a deschis înţelegerea eresurilor, a datinelor, a descântecelor, a vieţii intime a poporului nostru, aşa de deosebită de civilizaţia orăşenească. Acest neam trăieşte încă în trecut”. Acest mag este ultimul Decheneu, al treizeci şi treilea, păstrător al credinţei lui Zamolxis. Povestea istorică începe în anul 780 d.Hr, când „bătrânii legii vechi” , monahii lui Zamolxis urcă pe „muntele cel ascuns” spre peştera Magului, al treizeci şi doilea Decheneu, preot al Daciei vechi. Locul este sacru, tăinuit şi nimeni, în afara celor aleşi, nu poate pătrunde în aria lui. Spre a întreţine magia locului, Sadoveanu nu dezvăluie numele muntelui, dar este vorba, evident, de Kogaionon, muntele sacru din mitologia geto-dacică, unde se afla sanctuarul lui Zamolxis sau locuinţa marelui preot dac. Mâhnit de înlocuirea religiei vechi cu creştinismul, bătrânul preot păgân îl alege, dintre ucenicii săi, pe Kesarion Breb spre a-l trimite într-o expediţie iniţiatică, pregătitoare pentru numirea sa ca al treizeci şi treilea Decheneu. Partea cea mai substanţială a romanului se referă la cunoaşterea vieţii din Bizanţ, unde Kesarion trăieşte aproape zece ani. Secretul iniţierii sale în misterele egiptene rămâne intact, întrucât romancierul păstrează taina, nerelatând cei şapte ani petrecuţi în Egipt. La începutul capitolului al patrulea, în anul 787, Kesarion Breb intră în Bizanţ, însoţit de slujitorul său, munteanul Constantin şi de asinul înţelept Santabarenos. Aici îl cunoaşte pe părintele Platon de la Sakkoudion şi află despre încâlcitele primejdii care ameninţau împărăţia. Impărăteasa Irina, „luptătoarea pentru ortodoxie împotriva arienilor”, reînnoise credinţa şi îi izgonise pe iconoclaşti. Era ajutată de credinciosul sfetnic Stavrikie postelnicul şi de sfântul episcop Platon. Doar Constantin este „apăsat de plictis” şi stăpânit de demon, îndemnat la „destrăbălarea trupului” de către intrigantul prieten Alexie Moseles. Pentru a-şi ţine fiul departe de „prigonitorii iconoclaşti”, împărăteasa îi cere episcopului Platon să-I caute „o soţie nu numai cea mai frumoasă şi mai dorită, dar şi cea mai binecredincioasă întru ortodoxie”. Episcopul, înzestrat cu un har divin, iluminat de Sf. Maria, are previziunea fecioarei alese, care s-ar afla printre nepoatele cuviosului Filaret din Amnia. Kesarion Breb îi promite episcopului că va pleca în căutarea miresei. Ajuns la curtea lui Filaret, Egipteanul – cum îl denumesc localnicii care „îi atribuiau în taină puteri împrumutate de la Demon” – o cunoaşte pe nepoata acestuia, Maria, care îl face să exclame admirativ: „O! vedenie a frumuseţii eterne”. Acesta este momentul declanşator al iubirii interzise. În acest punct, prozatorul introduce motivul Cenuşăresei. Cu un mic condur cusut cu fir de argint, Kesarion o peţeşte pe Maria pentru împăratul Constantin. Dar spre Bizanţ se vor îndrepta douăzeci de tinere alese după aceeaşi probă. În cele din urmă, Maria va ajunge soţia împăratului Constantin, iar iubirea dintre ea şi Kesarion Breb va rămăne ca o „creangă de aur care va luci în sine în afară de timp”. După nunta împăratească se ivesc semnele infernale in Bizanţ. Constantin îşi părăseşte adesea soţia, petrece nopţileîin desfrâu şi complotează cu prietenul său, Alexie. Ajunge să îşi exileze mama şi să îşi mutileze unchii pentru a nu mai râvni la domnie. Pe Maria o înlocuieşte cu o altă împărăteasă, o repudiază, fără a-I da măcar voie să participle la înmormantarea bunicii sale, inţeleapta Teosva. I se permite totuşi să-şi ia rămas bun de la bunicul său , Filaret, aflat şi el pe patul de moarte, prilej cu care Maria îl vede pentru ultima dată pe Kesarion Breb. Este momentul când cei doi işi mărturisesc dragostea, rămasă în ipostaza pură, spirituală: „Iată, ne vom despărţi. Se va desface şi amăgirea care se numeşte trup. Dar ceea ce e între noi acum, lămurit în foc, e o creangă de aur, care va luci în sine, în afară de timp.” E o legatură aproape mistică, transcendentă şi eternă între Kesarion Breb, care va ajunge al treizeci şi treilea Decheneu şi împărătiţa Maria devenită, în final, slujitoarea lui Hristos în Insula Principilor. După trecerea celor trei trepte iniţiatice, sacră, profană şi erotică, deci după cunoaşterea lumii în tainele ei cele mai adânci, Kesarion se întoarce la Muntele Ascuns pentru a da socoteală de învăţătura primită despre noua religie şi a-şi lua în primire destinul de al treizeci şi treilea Decheneu: „După cum mi-a fost porunca, am cercetat pe rând toate locurile cetăţii, de la palat pâna la colibe. La acestea din urmă am cunoscut lacrimile fără nici un pic de răutate…Căci acolo unde s-au adunat bunurile şi puterea, stau demonii lăcomiei, ai zavistiei, ai minciunii. Acolo oamenii se pleacă legii împăratului şi legii lui Dumnezeu, însă cu viclenie, alcătuindu-şi dobânda pentru pofte şi inimi. „Religia cea nouă este simţită de „prorocul cel bătrân” ca o prelungire a celei vechi, omul percepând însă altfel divinitatea: „Mi-aţi vorbit de legea nouă către care popoarele se îndreaptă, dar sub cuvintele ei proaspete, eu văd aceleaşi semne vechi, căci Domnul Dumnezeu are o mie de nume şi o mie de forme”. Kesarion Breb, un inţelept, ştia toate acestea înainte de a pleca, numai că întânlirea cu înţelepciunea altora, cu Infernul (Bizanţul) şi cu iubirea trebuia să aibă loc pentru ca, în final, Breb să se întoarcă şi să se zăvorască definitiv în peştera sacră din Muntele Ascuns, ca al treizeci şi treilea şi cel din urmă Decheneu. Acţiunea se construieşte printr-o succesiune de nuclee narative înlănţuite, în care alternează planul real cu cel mitic-simbolic. Naraţiunea este la persoana a treia, cu narator omniscient care se dovedeşte un bun cunoscător al unor practici arhaice, magice sau religioase şi un erudit, deşi îşi asumă doar rolul unui editor care extrage povestirea din manuscrisul profesorului Stamatin. Deasupra faptelor lumeşti se înalţă, însă, Kesarion Breb, pregătindu-se să urce pe Muntele Ascuns şi să preia atribuţiile celui de-al treizeci şi treilea Decheneu: „Se ducea acum într-o călătorie fără întoarcere […] ştiind că va fi cel din urmă slujitor al Muntelui Ascuns.” Numele personajului este, desigur, simbolic : Kesarion vine din latinescul Caesar, „împărat” , sugerând faptul că este desemnat să devină mare preot al lui Zamolxe, iar „breb” este numele unui animal, fiind o aluzie la legătura omului cu natura şi cu mitul. Portretul eroului se conturează în ficţiune exact cum l-a proiectat creatorul său, care mărturisea într-un interviu din 1955 : „Kesarion Breb aduce din vechime un ideal de înţelepciune înaltă, el fiind un conducător spiritual hrănit la şcoala filosofică a Orientului Antic.” Maria ajunge dintr-o fată simplă împărătiţa Bizanţului, având aşadar un destin de excepţie ce ar putea ilustra motivul Cenuşăresei dacă nu ar fi dublat de drama trăită. Numele ei sugerează puritate, credinţa şi faptul că este şi ea o aleasă. Portretul fizic este făcut prin caracterizare directă de către narator, dar punctul de vedere îi aparţine lui Kesarion Breb: „O copilă de 16 ani sta în cadrul uşii zâmbind […] cătră străin clipi cu sfială înclinându-şi o clipă fruntea lucie. Avea păr negru şi greu, ochi mari, adumbriţi de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicată şi a şoldului plină.” Definit de critici fie ca „roman-parabolă” , fie ca „romanul inţelepciunii străvechi” sau „utopia dacică”, „Creanga de aur” se numără, fără îndoială, printre cele mai valoroase opere sadoveniene.

Maestrul Sadoveanu

E greu de bănuit că Mihail Sadoveanu a avut o destul de agitată viaţă secretă, mai agitată decât viaţa publică, aceasta din urmă mai bine cunoscută printr-o activi­tate literară notorie, de o pro­duc­tivitate inegalabilă, dar şi printr-o prezenţă academică îndelungată.

Pe deasupra, pactul politic cu regimul comunist i-a adus, din 1948 şi până la moarte, onoruri publice de mare vizibilitate. Exista însă în biografia sa şi o dimensiune inacesibilă profanilor, închisă sub pecetea discreţiei.

Activitatea sa de francmason ascunde iniţiative benefice, conflicte interne şi promovări de principii, posibil a fi probate prin documente ce nu se află la îndemâna tuturor. Despre participarea lui Mihail Sado­veanu la francmasoneria interbelică românească se vorbeşte mai mult cu aproximaţii, cu simplificări de informaţii venite nu întotdeauna din surse autorizate şi credibile. Sadoveanu datorează iniţierea lui Grigore Ghica, foarte bun prieten, care îl introduce în ianuarie 1927 în loja "Dimitrie Cantemir", constituită la Iaşi, avându-i alături, printre alţii, pe scriitorii Mihai Codreanu şi Păstorel Teodoreanu. În anii 1928-1929 devine Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România. Străbate într-un timp foarte scurt ierarhia internă: într-un singur an, din februarie până în mai 1929, trece de la gradul 18 la gradul 33 şi devine membru activ al Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România. Mihail Sadoveanu devine o prezenţă din ce în ce mai pregnantă în viaţa masonică din România si participă astfel în 1930 la inaugurarea Templului Masonic din Bucureşti şi la semicentenarul fondării Marii Loji Naţionale din România. Un moment crucial în evoluţia lui ca autoritate masonică influentă îl constituie anii 1929-1932. Funcţiona nefast concurenţa dintre Marele Orient al României (MOR) şi Marea Lojă Naţională din România (MLNR). După Unirea din 1918, lojile transilvănene, ce fuseseră în obedienţa Marii Loji Simbolice din Ungaria, stau în expectativă, până în 1929, când trec de partea MOR, însă fără a se realiza adevărata conlucrare. În 1930, Marea Lojă Simbolică din România, cu sediul la Braşov, se federalizează cu MLNR, iar Mihail Sadoveanu devine Pro Mare Maestru al MLNR şi Preşedinte al Federaţiei Lojilor Simbolice Scoţiene. Scriitorul se află la începutul unei politici de unificare a francmasoneriei din România, proces complicat în care se cheltuiesc multe energii şi se nasc adversităţi. În 1930, MLNR este recunoscută de către Marea Lojă Unită a Angliei - ceea ce înseamnă un succes. În 1932 se plănuieşte federalizarea celor două mari loji tradiţionale din România: MLNR şi MOR. Se pregăteşte un Convent şi o Constituţie comună. Noua Constituţie va fi adoptată şi promulgată în 3 decembrie 1932 de către Pro Marele Maestru Mihail Sadoveanu. Prin ea se statuează că MLNR "este o putere masonică suverană, independentă, autonomă şi singura în drept a conduce şi a administra Lojile cuprinzând cele trei grade simbolice". Marile Loji care s-au federalizat anterior primesc denumirea de "rituri", ceea ce va trezi nemulţumiri. Se iscă un conflict între Mihail Sadoveanu, ca Preşedinte al Federaţiei Lojilor de Rit Scoţian Antic şi Acceptat din cadrul MLNR şi principele George Valentin Bibescu ca Mare Maestru al MLNR. Ca urmare a acestui conflict, în care este implicat şi Jean Pangal, Suveranul Mare Comandor, MLNR se divide. Federalizarea aduce prejudicii, iar Federaţia Francmasoneriei Române Unite, ratificată la 15 aprilie 1934, poartă dispute după dispute. Efortul de armonizare a părţilor, făcut de Mihail Sadoveanu, nu are efectul scontat, pentru că "el însuşi a generat şi a patronat aceste frământări", după cum afirmă Horia Nestorescu-Bălceşti. Intenţia lui de a da "o îndrumare naţională" unitară tuturor variantelor de francmasonerii se loveşte de orgolii, provoacă sciziuni şi regrupări, până în februarie 1937, când toate organizaţiile politice, masonice sau de orice fel sunt suspendate de către guvern, pregătind dictatura regală. Dar Mihail Sadoveanu a avut aproximativ trei ani (1934-1937) satisfacţia de a conduce, ca Mare Maestru Federal, Francmasoneria Română Unită, deţinând în continuare şi demnitatea de Mare Maestru al MLNR. Însă disidenţele au fost multe, destule loji rămânând pe dinafara obedienţei faţă de Federaţie şi chiar înverşunându-se împotriva lui Sadoveanu. O parte din MLNR, sub conducerea principelui George Valentin Bibescu, rămâne pe dinafara Federaţiei. Se pare că Sadoveanu este într-atât de detestat pentru acţiunile lui de unificare sau federalizare a lojilor masonice încât se vorbeşte că ar fi avut loc "arderea în efigie" a portretului său de către conservatorii neobedinenţi Federaţiei. Cu toată filosofia păcii universale, a interesului abstract şi a nonviolenţei pe care o propagă, viaţa masonică la care Sadoveanu participă cu atâta ardoare este departe de a fi paşnică, lipsită de patimi personale. Dincolo de aceste ciocniri violente între liderii masoneriei româneşti, Sadoveanu a încercat să promoveze public principiile adevărate, curate, idealiste, ale masoneriei. Ziarul "Adevărul" din 9 iulie 1933 reproduce opinia lui Mihail Sadoveanu despre "purificarea masoneriei", atât pe cale individuală, cât şi la nivel de grup şi ceremonial: "Datoria Maeştrilor conştienţi este să ridice instituţia cătră nobleţea ei firească, nu s-o adapteze la practicile locale şi s-o ofilească, făcând din ea o parodie". Numai o masonerie purificată poate aspira să purifice societatea românească: "Masoneria ar avea, prin urmare, în primul plan rolul de disciplinare şi de înfrânare a individului, de înnobilare, de sfinţire a inteligenţelor. (...) Nu ne lipsesc Legile, nu ne lipsesc bogăţiile, nu ne lipsesc competenţele; ne lipseşte acea educaţie cetăţenească absolut necesară pentru a valorifica ce avem. Legile se calcă, bunul plac, hatârul şi interesul personal sunt motorul secret al vieţii de toate zilele. Ne trebuiesc oameni! Acesta e elementul cel mai preţios în viaţa unei naţiuni. Nu bani, nu legi, ci oameni în adevăratul înţeles al cuvântului."; "Hotărârea de a servi Patria cu demnitate trebuie să stăpânească necontenit atmosfera acestei mici colectivităţi". Crezul masonic sadovenian şi-a rezumat esenţa în patru principii inalienabile: credinţa în Dumnezeu, devotament faţă de Patrie şi Rege, respectul familiei şi al legilor ţării, preocupări de ordin naţional. Pe lângă acestea există nuanţe şi variabilităţi, în jurul idealului de emancipare a inteligenţei şi de construcţie a unei personalităţi libere. Alte valori masonice adesea invocate sunt spiritualismul, munca, toleranţa, onoarea, disciplina, legalitatea, ştiinţele şi artele, pacea, tradiţia naţională. Sunt valori generale, colective, universale, dar dincolo de ele există o accepţie strict individuală a masoneriei. Într-un interviu publicat în "Adevărul" din 16 iulie 1933, De vorbă cu Mihail Sadoveanu despre Masonerie şi ultimul său roman, scriitorul dezvăluia faptul că îi e uşor să răspundă la întrebări "cu caracter exterior şi practic", dar dincolo de ele există o trăire intimă a masoneriei: "Nu se poate răspunde la întrebările cu caracter personal şi iniţiatic. Cum înţeleg eu Dumnezeirea şi nemurirea sufletului, problemele vieţii şi morţii, destinul meu, scopul vieţii, nobleţea progresivă a speciei, toate acestea alcătuisc acel domeniu al esoterismului în care fiecare individ, cu sufletul şi conştiinţa sa, alcătuieşte o lume aparte şi o problemă. În lumina unor asemenea preocupări intime, care sunt aproape intransmisibile, am scris ultima mea carte menită să apară la toamnă. E un roman cu titlul: Creanga de aur"…

Harap-Alb, Yin si Yang-ul romanesc

Se spune ca dacă vrei să afli ritualul de iniţiere în Masonerie sa citeşti Harap Alb, basm sublim de o complexitate descurajanta... O lume căzută în haos, regentată virtual de două principii, subordonate unul altuia: Împăratul Verde şi Craiul, fratele mai mare şi cel mai mic. Legătura dintre cele două este slăbită din cauza dezordinii din afară. Obiectul questei lui Harap-Alb va fi restaurarea organicităţii lumii.

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este o opera epica in proza, de fapt un basm cult care a aparut revista “Convorbiri literare” la 1 august 1887.
Subiectul este aparent simplu, specific basmelor, cu eroi si motive populare, in care supranaturalul este impletit cu lumea reala a personajelor taranesti din Humulesti al lui Creanga.
Verde Imparat ii cere fratelui sau, Craiul, sa-I trimita pe cel mai viteaz dintre cei trei fii, ca sa-I urmeze la tron, deoarece el avea numai fete. Pentru a-I pune la incercare, Craiul se imbraca intr-o piele de urs si ii sperie pe cei doi fii mari. Mezinul insa reuseste sa invinga proba si obtine incuviintarea de a pleca spre imparatia lui Verde Imparat. Povatiuit de Sfanta Duminica, pe care o ajutase, mezinul isi alege calul, armele si hainele, pe care le avuse tatal sau cand fusese mire si pleaca la drum dupa ce primeste sftaturile Craiului, intre care acela de a se feri de omul span si de omul ros. Cu toate acestea, el este pacalit de Span, care, prin viclesug, il face sluga. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura ca nu va spune nimanui cine este de fapt, pastrand taina “pana cand va muri si va invia”. Spanul ii da numele de Harap-Alb, care-l sujeste cu credinta, respectandu-si juramantul facut. Ajunsi la palatal Imparatului Verde, spanul se da drept nepotul acestuia si, dintr-un nemasurat orgoliu, il supune pe Harap-Alb la incercari primejdioase, cu speranta ca va scapa de el: sa-I aduca “salati din gradina ursului”; pielea unui cerb fabulos, batuta in nestemate; sa-I aduca fata imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea.
Ajutat de Sfanta Duminica, de furnici, si de albine si povatuit permanent de calul sau, Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele. Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila il ajuta sa invinga piedicile ivite in incercarea de a o adduce pe fiica Imparatului Ros la curtea lui Verde-Imparat. Aici sunt intampinati cu toate onorurile, dar fata Imparatului Ros il respinge pe Span si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Verde-Imparat. Dat in vileag, Spanul se repede si reteaza capul lui Harap-Alb, dar fata il inconjoara “cu cele trei smicele de mar dulce”, il stropeste cu apa vie si il invie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe Span si “mi ti-l azvarle in inaltul cerului”, de unde cade pe pamant si moare.
Verde-Imparat il casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-Imparat, iar la nunta lor au fost poftiti toti prietenii care l-au ajutat in peripetiile sale sa treaca probele si a fost veselie mare, “chiar si saracimea ospata si bea!”. Veselia a tinut ani intregi si mai tine si acum, iar “cine se duce acolo, be si mananca, … iar cine nu, se uita si rabda”.

Trei culori cunosc pe lume

În 1848, la 26 iunie, Guvernul Provizoriu al Ţării Româneşti a hotărât prin decret ca steagul naţional să fie format din tricolorul albastru-galben-roşu şi pe el să scrie „Dreptate-Frăţie”. Culorile primare ce alcătuiesc lumina albă apar şi ca simboluri de diviziune în cadrul societăţii antice iraniano-hinduse, roşu fiind simbolul luptătorilor (kşatriya sau rajanya, cu semnificaţia de ksatra - regal), vaisya (sătean căruia îi aparţine galbenul în India şi albastrul în Iran). Albul este purtat azi de Patriarh, păstrând aceeaşi tradiţie ca şi în antichitate - când aparţinea Brahmanului (om al formulării, stăpân al focului). Focul este forma grosieră a luminii în plan fizic, pe care Prometeu l-a furat din ceruri pentru a îl da oamenilor. Ca semizeu el este prima fiinţă care se sacrifică pentru binele omenirii, fiind înlănţuit în munţii Caucaz şi sfâşiat de vulturul lui Zeus. Zeus la rândul său trimite printre oameni suferinţa. Se poate înţelege că focul olimpian are o semnificaţie mai profundă şi echivalează cu fructul oprit, din pomul cunoaşterii binelui şi răului, pentru care Adam şi Eva pierd paradisul.
Când vorbim de culori împletim într-o spirală nevăzută vibraţii profunde care au marcat şi vor marca lumea noastră. Astfel simbolul jertfei şi eroismul sunt reprezentate de sânge, care prin culoarea sa înseamnă viaţă. Primul om, Adam, s-a născut din pământul roşu (adamah în ebraică, unde este un substantiv feminin - ca şi concepţia noastră despre Mama-Pământ). Miezul planetei noastre este incandescent - deci tot un roşu, aparent pasiv. În ocultism roşul este simbolul planetei Marte, pe care azi astronomii o numesc planeta roşie datorită culorii sale. În mitologie Marte este zeul războiului care guvernează zodia berbecului (situată primăvara) poate semnifica şi revenirea la viaţă. În concepţia orientală culoarea roşie aparţine chakrei bazei, numită şi Poarta Pământului şi având elementul pământ.
Zămislirea lumii din lutul primordial nu s-ar fi făcut fără rostirea cuvântului, logosului divin, ieşit prin Poarta Timpului şi Spaţiului (localizată în zona gâtului, de culoare albastru strălucitor-jupiterian, cu elementul akasha, care în tradiţia noastră corespunde cerurilor, lumii spiritelor şi a lui Dumnezeu). Vibraţia subtilă care a însoţit creaţia este iubirea, a cărui sediu este în inimă, iar chakra este Poarta vântului (a cărei corespondenţă este zeiţa iubirii şi vegetaţiei, Venus). Vegetaţia, florile, ne învaţă iubirea necondiţionată, dăruirea fără a cere - aceea care i-a însoţit printre mulţi alţii pe Prometeu, Iisus şi pe toţi budiştii care urmează calea Bodhissatva. Prana, hrana divină, are ca Portă, cum era firesc, pe cea a Soarelui (de culoare galbenă şi ca element focul - acel foc hristic de care vorbeşte Iisus în Evanghelii când ne spune că el este hrana lui Dumnezeu).
Poate nu este întâmplător că tricolorul nostru îmbină unitatea dintre dualul masculin (albastrul jupiterian, culoarea adevărului la egipteni, visul nocturn - simbol al idealurilor înalte) şi femininul (roşu din pântecele pâmântului roditor şi dătător de viaţă pâmanteană), sau dualul feminin (albastrul deschis al reveriei diurne, zămislitoare de creaţii artistice) reunit cu masculinul (roşu, marţian, învingător şi plin de virtute războinică, devenit simbol imperial - purpura).
Nu este o întâmplare faptul că fiecare culoare are o latură masculină şi una feminină; se ştie că din punct de vedere anatomo-fiziologic fiecare fiinţă are atât o latură feminină sau masculină determinantă, dar la nivel secretor, prin intermediul suprarenalelor, în sânge se regăsesc hormoni feminini cât şi masculini, iar atât sistemul nervos somatic cât şi cel vegetativ au două laturi (senzitivă-motorie şi respectiv simpatică-parasimpatică). Dualul masculin-feminin este hrănit de aurul hristic, aurul ce poate fi în inimile noastre atunci când suntem dominaţi de dreptate şi fraternitate, adică iubitori de adevăr şi de semenii noştri.
Această unitate a tricolorului, simbol a trinităţii, ascunde în profunzime lumea saturniană. Prin contopirea celor două părţi ale întregului (a femininului cu masculinul, reprezentate de roşu şi albastru) rezultă violetul-saturnian (culoarea martirilor considerată de înţelepţi ca locuinţă a lui Vishnu şi de oamenii drepţi ca locul inefabil al cunoaşterii lui Atma sau locul eliberării, dar şi a chakrei creştetului - numită Poarta vidului). În acelaşi timp, prin simbolistica ocultă a lui Saturn, violetul e culoarea doliului văduvelor, al cunoaşterii oculte, ascunse).
Decretul, mai mult decât binecuvântat, de înfiinţare a steagului naţional din 26 iunie este sub semnul cifrei opt (2+6, simbol al infinitului şi al calendarului solar cu opt luni), în a treia zi de la sărbătoarea Sânzienelor (sau Drăgaica), dar şi a sărbătorii creştine a naşterii lui Sf. Ioan. Dacă albastrul şi roşu formează o axă (orizontală) a laturii umane, pământeşti, galbenul hristic unit în astral cu violetul formează axa verticală a lumii, născute din haos.
Prin contopire galbenul şi violetul dau gri, poate acea stare de la facerea lumii, când Dumnezeu a spus „Să Fie lumină” şi a separat lumina de întuneric. Hrănindu-ne cu lumina putem trăi în fraternitate şi dreptate, aproape de iubirea divina - singura care poate purifica şi înălţa un popor.

Trei culori cunosc pe lume

Ce le ţin ca sfânt odor,

Sunt culori de-un vechi renume

Amintind de-un brav popor.

Cât pe cer şi cât pe lume,

Vor fi aste trei culori,

Vom avea un falnic nume,

Şi un falnic viitor.

Roşu-i focul vitejiei,

Jertfele ce-n veci nu pier

Galben, aurul câmpiei,

Şi-albastru-al nostru cer.

Multe secole luptară

Bravi şi ne-nfricaţi eroi

Liberi să trăim în ţară

Ziditori ai lumii noi.

Iar când fraţilor m-oi duce

De la voi şi-o fi să mor

Pe mormânt atunci să-mi puneţi

Mândrul nostru tricolor.

Poezie-Imn de Ciprian Porumbescu

Sărăcia uneşte masoneria

În condiţiile crizei economice, marile loji masonice din România sunt dispuse să facă front comun, după ani de dispute şi separări succesive, pentru a promova în străinătate mesaje unitare.

Când avem deplasări în afara ţării, ne întâlnim deseori cu ambasadori, cu şefi de stat sau cu diverşi diplomaţi ori politicieni, despre care aflăm că şi ei sunt masoni. În acest context, reprezentanţii masoneriei din România trebuie să susţină un discurs unitar, pentru ca interesul naţional, în această perioadă grea, să nu aibă de suferit”, a spus joi Viorel Dănacu, marele maestru al Marii Loji Naţionale a României. El s-a referit astfel la posibilitatea ca acele trei mari loji ce reprezintă masoneria română să treacă peste animozităţile care le-au separat în perioada recentă, deoarece în orice situaţie de criză masoneria este principalul cal de bătaie al conspiraţioniştilor.

“Avem deja un tratat administrativ semnat cu Marele Orient al României, astfel încât să nu existe situaţii în care un mason exclus din organizaţia noastră să fie acceptat la ei”, adaugă Danacu.
Contactat de Cotidianul, Eugen Ovidiu Chirovici, marele maestru al Marii Loji Naţionale din România, a spus şi el că după ce masoneria română a fost percepută de opinia publică ca un grup de mari loji care se ceartă între ele şi îşi spală rufele în public, cooperarea lor în ceea ce înseamnă susţinerea şi dezvoltarea unor idei şi principii este bine venită. “Masoneria nu poate face lumea mai bună, dar masonii o pot face. Este important ca fraţii masoni să se poată înţelege între ei şi să colaboreze, chiar dacă aparţin Marelui Orient al României, Marii Loji Naţionale din România, sau Marii Loji Naţionale a României. Ceea ce însă nu vor putea face este să participe împreună la şedinţe rituale”, a mai ţinut Chirovici să precizeze.
În acest moment, cele trei mari puteri masonice europene recunosc fiecare în parte câte o mare lojă românească. Marea Lojă a Franţei recunoaşte Marea Lojă Naţională a României, Marea Lojă Unită a Angliei recunoaşte Marea Lojă Naţională din România, iar Marele Orient al Franţei are ca “sucursală” Marele Orient al României. “Această situaţie există peste tot în Europa şi nu înseamnă că suntem noi, românii, mai speciali pentru că avem trei mari loji. Masoneria e unică şi trebuie să ne înţelegem unii cu alţii. Preşedintele Franţei are un consilier care ţine în permanenţă legătura cu marile loji de acolo. Am dori ca şi domnul preşedinte Traian Băsescu să facă la fel”, a spus Danacu despre organizarea masoneriei româneşti.
“Deocamdată, după o perioadă foarte lungă de întrerupere, masoneria română este încă tânără şi nu este atât de dezvoltată pentru a fi cu totul independentă. Chiar şi financiar. De asta, nici una din marile loji existente în prezent şi recunoscute de alte mari loji din străinătate nu trebuie subestimată”, a mai precizat Chirovici pentru Cotidianul.

de Razvan Mihai Vintilescu (preluare din Cotidianul)

Loji in plic. Masoneria de carton....

Poate ca trebuie sa platesc taxa pe naivitate si sa cred, in continuare, ca Francmasoneria este o organizatie care face lumea mai buna (sau macar depune stradanii pentru asta), ca exista solidaritati luminate care vad binele mai bine decit noi. Dar oricit de naiv as fi, nu pot sa nu observ cum, in Romania, pina si masoneria a fost confiscata.

Exista o schema clasica de discreditare, o stim din ’90, de cind a aparut, in contrapondere la PNL, o uniune liberala, si de cind PNTCD a fost dublat de Partidul Agrarian. Cred ca asa se intimpla acum cu tulburarea luminilor. Au aparut tot felul de personaje care si-au adjudecat ramuri masonice, ba cu capitala in Bragadiru, ba cu centrul in Peris. Informatori si ofiteri de Securitate, fosti activisti de partid si infractori de drept comun s-au inghesuit sa sprijine, dupa puterile lor, compromiterea imaginii acestei organizatii. Daca mai vreti un exemplu picant, iata-l: apare pe la televiziuni obscure (in alt sens, desigur) un domn numit Olimpian Ungherea, mare membru si specialist in masonerie, dupa cum se recomanda. Pina in decembrie 1989, tovarasul Olimpian Ungherea a fost redactorul-sef al revistei Ministerului de Interne, celebra ,,Pentru Patrie!".

Cind am vazut o fotografie in care, printre citeva uniforme de masoni, se afla si Gigi Becali, in civil, am crezut ca e vorba despre un trucaj foto. Si ca trucaj insa mi se parea exagerat. Cum sa insinuezi ca, intr-o societate atit de presupus aleasa, ar avea loc Gigi Becali? Ceva mai tirziu am aflat ca Becali si Vadim s-au paruit mediatic pentru ca, la o reuniune masonica, unul a primit o diploma de mai mare patriot decit celalalt. Vadim si Becali premiati de masonerie? Alta aparenta gluma, cam proasta, dupa gustul meu.

Dar e greu sa te mai irite astfel de glume petrecute aievea, cind te gindesti ca Gheorghe Florea, cel cu Fulgerul Bragadiru, daca va aduceti aminte, e unul dintre capetele masonice de vaza de la noi.

Sau ca Dinu Sararu e mare pro-maestru in aceeasi organizatie discreta. Si ca, in aceasta calitate, a fost seful lui Razvan Theodorescu, ministrul de care depindea Teatrul National. Oare cine l-a impins acolo? Dragostea si Revolutia sau niste tarani?

Recrutat din cine stie ce ratiuni (si interese), Adrian Nastase si-a dorit si el o organizatie, una care sa fie numai a lui. Si, pentru asta, l-a luat drept consilier chiar pe seful lui pe linie masonica, Eugen Ovidiu Chirovici. Ca in cazul Sararu-Razvan Theodorescu, unul e sef pe linie oficiala, celalalt, pe linie oculta.Ceea ce ar trebui sa fie o institutie constructiva a devenit, in varianta dimboviteana, o gasca, o coterie meschina, un grup de interese. Fratele Nastase a crezut, probabil, ca e bine sa ai, pe dedesubtul hainei de demnitar, si un sort cu insemne ezoterice care, la o adica, te pazesc in vremuri tulburi.Indiferent de partidele sau persoanele care vin la putere, o fi existind un frate care sa puna o vorba buna, sa ia o decizie partinitoare, sa ascunda un dosar. Nu marele patriotism i-a impins pe Nastase &Co. spre loji, ci dorinta de capatuiala, de chiverniseala, de cistig obtinut mai repede si mai sigur. „Sa intram si noi ca poate punem mina pe ceva, poate ne pica si noua un ban", pare sa fie fraza conducatoare pentru acesti buticari ai masoneriei de carton. Pentru ei, binele tarii trece prin stomacul propriu si se adaposteste in facturiere si conturi. Masoneria este, in capul unora, o modalitate mai eficienta, mai sigura, de a da un tun, eventual din afaceri cu statul.Cunosc oameni de mare calitate care au intrat in masonerie minati de idealuri si au iesit, adica au intrat in adormire, scirbiti de fojgaiala de interese meschine de acolo. Nu se pot face constructii durabile cu caramizi sfarimicioase, cu mistrii strimbe si cu echerul descleiat.

Asa cum e ea acum, Masoneria romana demonstreaza o constatare mai veche, facuta si de altii: si intunericul se propaga cu viteza luminii!

de Ion T. Morar
(preluare din Cotidianul)

Are sau nu are dreptate? asta-i intrebarea...retorica.